Situaţiile de criză resetează întotdeauna modul în care evoluează tendinţele vremii. Când oamenii sunt puşi în situaţii limită şi au de ales, opţiunile se triază brusc, priorităţile se clarifică şi unele curente trec de la stadiul de curiozitate la cel de realitate zilnică, în timp ce altele se sting şi dispar cu totul.
Micromobilitatea, vedem acum cu toţii, este una dintre tendinţele care au primit şi vor primi în continuare vânt în pupa. Termenul în sine a apărut nu mai devreme de acum trei ani şi folosirea lui pentru prima dată îi aparţine analistului american de origine română Horace Dediu. Horace a definit pentru prima oară mobilitatea în 2017, la un Techfestival în Copenhaga, explicând că aceasta reuneşte soluţiile de transport pe distanţe mici, care pot fi, de regulă, la începutul sau la sfârşitul unei călătorii de durată sau, în mediul urban, pot fi călătoriile noastre zilnice. Genul acesta de deplasări se face, de regulă, cu vehicule uşoare, cu utilizare individuală sau utilizare limitată.
Peste 50% din deplasările din mediul urban erau, încă de acum câţiva ani, cele de sub 8 kilometri. Ponderea aceasta va creşte pe viitor, date fiind evoluţia susţinută a aglomerărilor urbane, care se extind continuu, tendinţa tot mai accentuată a generaţiilor tinere de a apela la mijloace de transport eco, uşoare şi ieftine şi, mai nou, necesitatea de a ne conforma la regulile de distanţare socială.
