Pentru premierul Florin Cîţu, scăderea ratei şomajului/pe indicatorul BIM („A scăzut în fiecare lună din 2021”) o pune în dreptul realizării guvernului pe care îl conduce, alături de creşterea investiţiilor statului (creşterea economică se bazează acum pe investiţii nu pe consum) şi de cea mai rapidă revenire economică după o criză.
Dar, astăzi vorbim despre şomajul din România şi numărul de salariaţi din economie.
Conform raportului lunar al BNR (care foloseşte date de la INS, Ministerul Muncii, ANOFM), în luna mai 2021 numărul total de şomeri înregistraţi a fost de 267.500, cu o rată a şomajului de 3,1%. (Pe piaţă există şi indicatorul şomajului conform BIM, care calculează şomajul ascuns faţă de şomajul înregistrat, care se calculează pe baza celor care vin efectiv să-şi ridice şomajul. Pentru acest articol am folosit rata şomajului înregistrat).
În aprilie 2021 numărul de şomeri înregistraţi a fost de 276.900, cu o rată a şomajului de 3,2%.
În 2020 am avut o rată a şomajului de 296.100, adică 3,4%, în 2019 am avut 257.900, cu o rată de 2,9%, în 2018 am avut 288.900 medie lunară şomeri înregistraţi cu o rată de 3,3%, iar în 2017 am avut 351.100 medie lunară, cu o rată a şomajului de 4%.
Dacă ne uităm la indicatorul – numărul de salariaţi din economie – aşa cum apare în datele BNR, vedem o evoluţie destul de interesantă:
- În 2017 am avut 4,945 milioane de salariaţi în economie
- În 2018 am urcat la 5,068 milioane de salariaţi în economie
- În 2019 am înregistrat un nivel record de 5,164 milioane de salariaţi în economie (pornesc de la prezumpţia că datele din raportul BNR sunt corecte pe anul 2019, pentru că în seriile lunare acest indicator avea o valoare de sub 5 milioane).
În martie 2020, când a venit criza, numărul de salariaţi din economie a scăzut la 4,976 milioane, faţă de 4,997 de milioane în februarie şi 4,992 milioane în ianuarie.
Numărul de salariaţi în economie a scăzut apoi lună de lună până în iulie 2020, când s-a atins un nivel de 4,895 milioane.
Odată cu redeschiderea economiei, numărul de salariaţi a urcat, în octombrie 2020 înregistrându-se 4,926 de milioane, în ianuarie 2021 s-au înregistrat 4,924 de milioane, în februarie 4,937 de milioane, în martie am avut un salt până la 4,951 de milioane, pentru ca, în aprilie 2021, ultimele date disponibile în raportul BNR să ajungem la 4,954 milioane de salariaţi înregistraţi în economie.
Când vor să facă investiţii, multe companii, în special cele străine, se uită, printre altele, să vadă care este forţa de muncă disponibilă acolo unde vor să facă investiţia, calitatea forţei de muncă, dar şi la rata şomajului, pentru a vedea dacă au de unde să atragă noi angajaţi, care nu sunt deja angajaţi în altă parte.
Iar în România harta şomajului indică o secetă cumplită.
În oraşele mari, universitare şi cu o calitate a educaţiei mai ridicată, rata şomajului este sub media naţională, undeva între 1% şi 2%.
În sudul ţării şi în zona Moldovei, rata şomajului depăşeşte 5% - 6%.
Pentru că forţa de muncă este mai slabă, nivelul de educaţie este mai scăzut, ca să nu mai vorbim de infrastructură, în aceste zone nu prea se înghesuie să vină companii cu un grad de complexitate mai ridicat pentru care să ofere şi salarii mai mari.
Acum şi fabricile de confecţii îşi închid capacităţile de producţie din zonă considerând că nivelul salarial este deja prea mare. Şi aici nu vorbim de salariul mediu pe economie, de 3.500 de lei net, ci de un nivel salarial minim, de aproape 1.400 de lei, plus bonurile de masă.
În aceste zone multinaţionalele lipsesc iar statul este principalul angajator.
În aceste condiţii companiile private care vor să facă investiţii nu prea au succes cu forţa de muncă pentru că nimeni nu lasă jobul de la stat pentru o firmă privată românească.
Acesta este tabloul şomajului şi al numărului de salariaţi din economie la jumătatea acestui an, un an unde creşterea economică este aşteptată să depăşească 7%, riscând chiar să ajungă la 10%.
Dacă în toamnă celebrul PNRR de 29 de miliarde de euro al României va fi aprobat de Bruxelles, aşa cum speră premierul Florin Cîţu, la anul, teoretic, ar trebui să înceapă implementarea lui.
Paradoxal, vor veni miliarde de euro, dar nu prea va fi forţă de muncă.
PNRR plus încă 50 miliarde de euro, bani europeni din noul exerciţiu, nu poate fi făcut cu aceiaşi oameni, aşa că presiunea pe piaţa forţei de muncă va creşte extraordinar.
Este adevărat că în România există 2 milioane de oameni apţi de muncă, dar care, oficial, nu lucrează nicăieri cu acte. Aceşti 2 milioane de oameni nu sunt de ieri, de astăzi, şi, dacă până acum nu au ieşit oficial la suprafaţă, asta înseamnă că poate nu au nevoie de bani.
În aceste condiţii mă îndoiesc că se vor da jos din pat ca să vină pe piaţa muncii într-un număr de sute de mii ca să se angajeze cu acte în regulă, ca să se scoale la prima oră şi să dea la lopată în soare la calea ferată sau la drumuri.
În construcţii există acum un deficit de peste 300.000 de oameni, şi nici nu a început PNRR-ul.
Dacă România are o rată scăzută a şomajului este un lucru bun pentru guvern dar este un lucru foarte prost pentru companii, pentru business, pentru că nu vor avea cu cine să facă investiţiile, să facă proiectele care arată bine pe hârtie dar nu pot fi implementate.
Creşterea salariilor ar putea să readucă ceva forţă de muncă din afară, dar nu într-un număr suficient.
Toată Europa are acum nevoie de forţă de muncă şi măreşte salariile.
Premierul Florin Cîţu salută realizările guvernului, dar, statistic, mai are de readus 200.000 de salariaţi pentru a ajunge la nivelul din 2019, de 5,164 milioane de salariaţi în economie, care s-au pierdut pe drum din 2019 până acum.
Numărul de salariaţi din economie cred că este un indicator mai relevant decât rata şomajului.
Dacă România ar implementa numai jumătate din PNRR şi jumătate din banii europeni din noul exerciţiu financiar, ar avea nevoie de încă cel puţin jumătate de milion de salariaţi.
De unde îi va scoate?
