Daca Adrian Nastase nu ar fi fost schimbat de la conducerea Camerei Deputatilor, existau toate sansele ca acum sa-l vedem la Cotroceni pe contracandidatul lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale din 2004. Sustinatorii infocati ai celui suspendat ar fi vazut fara indoiala in asta restauratia "sistemului ticalosit". De asemenea, daca Ion Iliescu nu ar fi fost invins de Mircea Geoana la congresul PSD din 2005, astazi el ar fi fost in continuare un simbol al "criptocomunismului". Am fi asistat, probabil, imediat dupa suspendarea lui Basescu, la o noua batalie subterana intre Iliescu si Nastase. Iliescu l-ar fi preferat pe Vacaroiu, iar Nastase s-ar fi simtit din nou dezamagit si suparat ca maestrul nu-i recunoaste meritele. Pana la urma, insa, conducerea partidului, care l-ar fi vazut pe Nastase in calitatea sa de reformator, iar pe Vacaroiu in cea de conservator, l-ar fi ales pe primul si uite-asa, cu doi ani intarziere, se realizau visele PSD. In acelasi timp, Traian Basescu s-ar fi bucurat de prezenta in tabara adversa a doi dusmani redutabili, complementari si perfect identificabili, impotriva carora ar fi putut inregistra o victorie mareata. I-ar fi invins si pe comunisti, si pe corupti, de aceasta data pentru totdeauna.
Ce te faci insa cu un Nastase tras pe linie moarta, cu un Iliescu retras in spatele frontului si cu un Geoana care seamana cu orice, dar numai cu un dusman fioros nu? Ce te faci cand trebuie sa arunci sulita Sfantului Gheorghe impotriva unui "finut" ca Tariceanu? Ce te faci cand adversarii tai cei mai importanti sunt persoane pe care electoratul nu mai da de mult nicio ceapa degerata: Voiculescu, Vadim... Ce te faci cand trebuie sa infigi cutitul nu in plamanii unei persoane, ci direct in numarul 322? Nu-i asa ca atunci devine ridicol sa crezi ca lupti cu adevarat? Ca este jenant sa te consideri un erou? Ca este penibil pana si sa scoti sabia din teaca?
Traian Basescu se confrunta in prezent cu doua probleme extrem de importante: nu are un dusman concret si nu are un mesaj nou. Prin chiar structura ei, coalitia antiprezidentiala nu poate avea un lider. Aceasta coalitie s-a nascut conjunctural din forte politice traditional opuse. Este o alianta-compozit, in care fiecare partener are interesele lui, iar reunirea laolalta s-a facut, fara zarva, cu unicul scop de a-l scoate din viata politica pe Traian Basescu. Declaratia recenta a lui Valeriu Turcan, potrivit careia Ion Iliescu il va inlocui in curand pe Mircea Geoana la conducerea PSD, arata nevoia lui Basescu de a identifica un dusman concret impotriva caruia sa lupte.
Pe de o parte, vechile simboluri, Iliescu si Nastase, au iesit din prim-plan, pe de alta parte, lui Basescu ii este imposibil sa se atinga direct de noul sau adversar real: Parlamentul. Cei 322 de senatori si deputati nu reprezinta o tinta viabila, fiind prea abstracta, mai abstracta chiar decat "oligarhii". De aceea, Basescu trage deocamdata in "toata lumea", dar fara sa stie precis in cine trage.
A doua problema este aceea a mesajului. Traian Basescu a devenit el insusi mesajul. In prezent, presedintele suspendat nu mai sustine o idee, ci se sustine doar pe sine.
Electoratul este slab interesat de condamnarea comunismului (care nici nu a fost o tema in campania din 2004) si destul de plictisit de lupta impotriva coruptiei, pe primul loc in agenda trecand din nou preocuparea pentru nivelul de trai. Desi poate parea ciudat, popularitatea lui Traian Basescu depinde inca de performanta Guvernului Tariceanu. Daca electoratul va constata ca lucrurile nu merg inspre bine, Basescu, ale carui mesaje sociale lipsesc cu desavarsire, ar putea fi facut raspunzator pentru criza politica prelungita. Chiar daca ar castiga referendumul, regresul politic (si probabil economic), la care s-a ajuns deja, il va afecta in primul rand pe el si numai dupa aceea pe liderii partidelor din coalitia antiprezidentiala.
Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
