Opinii

Andreea Şerban, Senior Managing Associate, şi Dănuţ Arion, Associate, Reff & Asociaţii: Exerciţiu de predicţie a sorţii şi hainei pe care o va îmbrăca moratoriul public în România

Opinie

Andreea Şerban, Senior Managing Associate, şi Dănuţ...

Autor: Roxana Rosu

16.04.2020, 12:17 374

Guvernul României a adoptat recent anumite măsuri destinate sprijinirii debitorilor care întâmpină dificultăţi financiare din cauza pandemiei de COVID-19, instituind un cadru normativ care oferă dreptul anumitor debitori de a solicita creditorilor (instituţii de credit şi IFN-uri) amânarea obligaţiei de plată a ratelor scadente aferente anumitor tipuri de contracte (moratoriul public reglementat de OUG 37/2020 şi normele de aplicare).

În data de 8 aprilie, Senatul a aprobat Proiectul de lege privind aprobarea OUG 37/2020, care a fost trimis spre aprobare către Camera Deputaţilor. Acest proiect de lege aduce modificări şi completări semnificative ordonanţei, transformând-o într-un act cu conţinut normativ aproape identic cu cel al Legii privind suspendarea rambursării creditelor, care a fost adoptată de Parlament şi atacată pentru neconstituţionalitate înainte de a fi trimisă spre promulgare (cu termen de soluţionare 6 mai 2020).

Dincolo de provocările care ţin de interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor în vigoare privind moratoriul public, subzistă în continuare o doză de incertitudine privind momentul până la care regulile moratoriului public se vor aplica în forma actuală şi noul conţinut normativ pe care ar putea să-l „îmbrace” moratoriul public, în funcţie de soluţia Curţii Constituţionale privind legea aprobată în Parlament şi de destinul Legii privind suspendarea rambursării creditelor.

Ce modificări şi completări aduce Senatul OUG 37/2020?

În varianta modificată, regulile moratoriului public ar urma să fie aceleaşi indiferent de tipul de contracte cu privire la care se va solicita. Durata maximă a amânării rămâne 31 decembrie 2020, însă debitorul ar avea dreptul să solicite amânarea la plată oricând după intrarea în vigoare a legii (eliminându-se termenul limită prevăzut actualmente în OUG 37/2020) şi, important, ar urma să poată face aceasta inclusiv faţă de entităţile care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, precum şi cu privire la obligaţii de plată aferente contractelor de leasing operaţional.

În varianta modificată, persoanele fizice ar putea să solicite amânarea la plată indiferent dacă veniturile le-au fost afectate sau nu din cauza situaţiei generate de pandemia de COVID-19. În schimb, ceilalţi debitori ar trebui să deţină un certificat pentru situaţii de urgenţă care să constate diminuarea veniturilor cu minimum 15% în luna solicitării faţă de media lunilor ianuarie şi februarie 2020 (în contradicţie cu normele în vigoare, conform cărora CSU se acordă pentru diminuarea veniturilor cu minimum 25%).

Moratoriul public poate fi solicitat indiferent câte zile de întârziere la plată înregistrează debitorul (nefiind necesară achitarea restanţelor până la data formulării cererii), inclusiv de către debitorii care se află în proceduri judiciare sau extrajudiciare (de exemplu, executare silită sau dare în plată). Orice proceduri de executare silită începute până la data intrării în vigoare a legii ar urma să intre sub incidenţa moratoriului şi să se suspende până la 31 decembrie 2020.

Observăm şi faptul că se elimină toate trimiterile din ordonanţă la normele de aplicare, precum şi că sunt aduse modificări care contravin dispoziţiilor în vigoare ale acestor norme şi se abrogă expres articolul 7 din OUG 37/2020, care reglementa adoptarea acestora.

Care ar putea fi soarta conţinutului normativ al OUG 37/2020, după finalizarea dezbaterilor în Parlament? De când s-ar putea aplica noi reguli privind moratoriul legal?

Având în vedere rolul decizional al Camerei Deputaţilor, precum şi faptul că, până în prezent, numai Senatul s-a pronunţat cu privire la OUG 37/2020, potrivit normelor constituţionale, Parlamentul poate adopta o lege de aprobare (fie în forma iniţială, fie cu modificări şi completări) sau de respingere a ordonanţei. Această lege ar intra în vigoare în termen de trei zile de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial sau la o altă dată ulterioară specificată în cuprinsul său, iar, prin intermediul său, Parlamentul ar putea sa reglementeze măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 37/2020.

Dacă Parlamentul adoptă o lege de aprobare a OUG 37/2020 cu completări şi modificări, efectele juridice ale OUG 37/2020 sunt valabil produse până la data intrării în vigoare a legii de aprobare, când OUG 37/2020 îşi încetează aplicarea. Dacă însă Parlamentul respinge OUG 37/2020, ordonanţa îşi încetează efectele juridice de la momentul intrării în vigoare a legii de respingere, în timp ce, în cazul în care Parlamentul ar aproba OUG 37/2020 în forma în prezent în vigoare, efectele sale juridice ar continua să se producă neschimbate de la intrarea sa în vigoare şi până la o eventuală modificare sau abrogare a legii de aprobare.

Ce efecte ar putea avea asupra unei ordonanţe declararea neconstituţionalităţii legii de aprobare a acesteia?

Dacă Parlamentul ar adopta o lege de aprobare a OUG 37/2020 cu acelaşi conţinut normativ ca Legea privind suspendarea rambursării creditelor, devine probabilă formularea unei sesizări de neconstituţionalitate având ca obiect legea de aprobare a ordonanţei. Merită semnalat că declararea neconstituţionalităţii unei legi privind aprobarea cu modificări a unei ordonanţe de urgenţă nu atrage automat şi neconstituţionalitatea ordonanţei în forma adoptată de Guvern, iar respectiva ordonanţă va continua să producă efecte până la data intrării în vigoare a legii de aprobare sau, după caz, de respingere.

În cazul în care doar anumite dispoziţii din legea privind aprobarea cu modificări a unei anumite ordonanţe sunt declarate neconstituţionale, conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, Parlamentul este obligat să reexamineze legea de aprobare, în linie cu cele statuate de către Curte. În cazul în care o asemenea lege este declarată neconstituţională în ansamblul său, procesul legislativ încetează de drept la data publicării deciziei Curţii Constituţionale, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Parlamentul va trebui să reia etapele procesului legislativ, de la momentul în care acesta a fost sesizat de către Guvern cu proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO