Caută doar în titlu
Opinii

Analfabetismul funcţional al dezbaterii pe salarizare

Romania, aceasta tara cu economie dependenta extrem de previzibila trebuie dedramatizata. Iar primul pas e efortul de a analiza comparativ. La iesire asteapta mai mult aer curat.

Sa luam cazul salarizarii. Cifrele sunt cunoscute. In ultimii ani guvernele Romaniei au mers pe mariri de salariu minim ca pilon important al politicilor de revenire economica si redistribuire. Predictiile unor economisti locali legate de efectele negative pe productivitate si fuga capitalului nu s-au implinit. Cee ace nu trebuie sa surprinda. Cateva studii pe esantioane mari de tari (Storm si Naastepad 2009; 2013; Hein si Tarassow 2010; Verger si Kleinknecht 2010; 2011) au stabilit ca cu cat cresc mai mult salariile reale cu atat creste si productivitatea reala. De pilda Storm si Naastepad (2013) aratat ca in economiile industrializate o rata de crestere a salariului real de 1 la suta duce la o crestere a productivitatii muncii de 0.38 la suta. Reactia rationala a firmelor in fata cresterilor salariale este asadar fie de a se muta in locatii mai ieftine fie de a creste investitiile in tehnologie care sa la mareasca productivitatea muncii in firma. Daca acest lucru este adevarat in tarile din esantion, tari cu salarii minime si medii mult mai mari decat Romania inseamna ca acest lucru ar trebuie sa fie, in medie, cu atat mai valabil la noi. Si deja vedem acest efect, Romania avand o rata spectaculoasa de crestere a productivitatii in ultimii ani. Un studiu de Marquetti (2004) a aratat insa ca reversul nu tine: cresterile de productivitate nu duc la cresteri salariale. Ceea ce nu stim insa din literatura este daca efectele pe termen lung sunt diferite de cele pe termen scurt, fiind nevoie de o a doua generatie de studii stiintifice pe aceasta tema.

Maririle repetate de salariu minim au fost printre putinele masuri care au dat ceva din cresterea economica celor care au mai ramas pe aici, care au dus greul ajustarii din 2008-2011 care si duc greul palierului cresterii bazate pe exporturi industriale, fiind, asadar, eminamente legitime. O politica de compresie a salariului minim este nu doar nefericita pentru crestere de PIB si productivitate, dar este si inepta politic. Insa deunazi, ministrul de finante Teodorovici, patronatele si o mare parte a presei aplauda ideea eliminarii salariului minim lunar. Iar din PNL venea de curand propunerea taierii salariului minim. E gandire magica de-adevaratelea dar si expresia nostalgia neoliberalismului de taboid economic tipic anilor douazeci, neoliberalism care revine, iata, la moda, precum blugii prespalati ai acelui deceniu.

Intr-o tara din care a plecat spre un sfert din populatia activa si in care filierele de migratie sunt extrem de sofisticate aceste propuneri sunt echivalentul economic al unei chermeze cu gratar in depozitul de praf de pusca. Acesti oameni au luat cu ei cerere agregata, capital uman si o mare felie din baza de finantare a sistemului de pensii. Insa au dat ceva celor ramasi un urma: dreptul de a vota cu picioarele si, deci, capacitatea de a constrange spatiul in care politica salariilor mici poate fi aparata. Daca deja se boceste, dramatic, ca una din principalele bariere in calea investitiilor este lipsa fortei de munca disponibile in zonele in care acestea sunt planuite la 1,200 RON net, sunt curios ce mai ramane in “bazinul” de forta de munca la un minimul net de 800 de RON sau ceva in genul, mai ales pe fondul cresterilor de la gaze si current care vor baga la apa bugetele familiale in aceasta iarna in numele, evident, al pietei libere.

Ce vedem daca iesim din taramul gandirii magice? Mai intai dam cu ochii de celebrele cifre seci despre sfarsitul salariilor mici in regiunea noastra. Cresterile salariale actionate prin salariul minim si sectorul public au jucat un rol critic nu doar in Romania, ci in toate statele membre din Est. Un studiu precis facut pentru Syndex de Stefan Guga si colegii sai arata ca in perioada 2010-2017 salariul minim anual ajustat in raport cu puterea de cumparare a crescut cu 10 la suta in Romania si Bulgaria si cu 5 la suta in Polonia, Lituania si Ungaria. Corelatia cu domensiunea emigratiei este destul de robusta in aceste state. Interesant, nu? Da, in 2018-2017 remunerarea reala medie pe salariatul roman a crescut cu 16.4 la suta, cee ce este semnificativ peste media UE (5.8 %), dar este mult mai putin in raport cu cresterea acesteia in Polonia, Slovacia, Bulgaria si Letonia. Zona in care vedem o imbunatatire relativa in 2017 este viteza de crestere a remunerarii salariatilor ca procent din PIB. Cum arata studiul citat: “putem observa un impact mult mai mare al creşterii salariului minim asupra remunerării medii în România (Ă14% creşterea salariului minim în 2017, Ă10,2% creşterea remunerării medii) faţă de Ungaria (Ă15,1% creşterea salariului minim, Ă4,1% creşterea remunerării medii).” Necesitatea acestor cresteri a fost relevata chiar de Banca Centrală Europeană (ECB staff macroeconomic projections for the euro area, Frankfurt, Septembrie 2016:9). Numai la Bucuresti o parte a elitelor politice si patronale isi ascund propria lipsa de productivitate aparand disperate un model de crestere economica bazat pe represiunea muncii care, iata, vine cu o constrangere tare pe care nu o mai poti controla: scaderea populatiei active prin emigrare masiva.

Departe de a fi “populism”, intr-o tara care a avut cel mai puternic declin al ponderii remunerării salariaţilor în PIB din UE dupa Irlanda, aceasta crestere tine de un echilibru elementar. Mai mult decat atat, sa nu uitam se pleaca de la un punct extrem jos al remunerarii salariatilor in raport cu “vechea” UE si, cel mai important, pana azi, ponderea acestei variabile in PIB nu si-a revenit in raport cu anul 2008, Romania Ramanand codasa in UE la acest capitol, fiind devansata nu numai de Slovenia ci si de Bulgaria.

Asadar avem nevoie de politici salariale si mai favorabile angajatilor pentru a reechilibra relatia cu capitalul in PIB, nu de baliverne autodistructive menite sa reprime mai departe munca. Mai pui ca de la FMI la economistii heterodcsi stim ca nu tehnologia ci slabirea puterii de negociere a muncii este principala cauza a declinului muncii in PIB. Se putea face mai mult in acest sens, mai ales de un partid social democrat, legand aceste cresteri de partenerii sociali si micsorand astfel riscul ca intr-un alt context politic sa ai politica salariala facuta de cei pentru care von Mises mare macroeconomist si care propun, iata, deunazi, reducerea unui salariului minim care este oricum insuficient pentru un trai decent. Caci cei care vad cu ochi buni o strategie de crestere bazata si pe mariri salariale trebuie sa stie ca distributia veniturilor intr-o societate este o functie a puterii de negociere a muncii iar acea putere de negociere vine prin sindicate si institutii reale de negociere colectiva (nu CES-ul actual). Asadar numai prin reforme ale legislatiei muncii care intaresc aceasta putere de negociere a muncii putem vorbi de sustenabilitatea strategiei de echilibrare a partii din PIB care merge la munca indiferent de ciclul politic.

Sursa: Syndex (Guga et al 2018)

In fine, una din obiectiile populare este ca maririle salariale au adus inflatie. Inflatia a crescut un pc peste asteptari in Romania dar sa nu sarim cu cauzalitati atribuite ideologic. Nu am vazut inca studiul care se demonstreze ca efectul inflationist al salariilor este determinant in cresterea totala a inflatiei prin raport, sa zicem, cu relaxarea fiscala de care beneficiaza capitalul si zonele salariale cu niveluri foarte mari de retribuire sau, prin liberalizare, cresterea preturilor la energie. Pana atunci sa o spunem clar: inflatia a crescut peste tot in Europa si Romania e parte din trend. De ani de zile deflatia a fost prncipalul inamic macro. Da, Romania este in plutonul fruntas la cresterea inflatiei insa nu este un caz bizar. Rata inflatiei pe ultimul an in Romania este sub cea Marea Britanie si la nivel similar cu Cehia.

Cu privire la contul current: da, nu arata bine. Sa punem cifra in context, insa: ca pondere din PIB datoria publica a scazut in 2017, tara noastra este printre membrele UE cu cea mai scazuta datorie externa iar calendarul de plati este favorabil. Pe moment nu se poate vorbi de riscuri majore pe care sa le putem lega de politica salariala. Riscurile viitoare depind de cum va arata contextul investitional in zona titlurilor de stat europene si in special in periferia euro si economiile dependente din est. Data fiind capcitatea redusa de reactie previzibila la nivel european (Fondul European de Stabilitate este subfinantat pentru o criza italiana, politicile BCE depend de cine e la carma in Frakfurt, sustinerea statelor cu surplus depinde de dinamica politica interna) acest context tine in general de lucruri care sunt in afara zonei de competenta a politicilor salariale din Romania. Vor fi dobanzi mai mari, fara indoiala, insa raspunsul la intrebarea “cat de mari” va depinde mult de structura clasei creditorilor, de cu sunt folosite titlurile de stat romanesti ca gaj in patromoniul societatilor financiare si, mai ales ponderea celor straini care sunt, se stie, mult mai dispusi la panica in caz de criza.

Exista modalitati sustenabile ca pe termen lung sa iti dezvolti o piata interna solida si sa iti cresti capacitatile de export fara abordari provinciale care in cele din urma nu fac decat sa reprime si mai mult munca neaducand nici macar mare lucru capitalului decat pe celebrul termen scurt.

Cornel Ban - Reader in International Political Economy at City, University of London

 

Referinte:

Guga, S, Spatari, M, Chelaru D. “Situatia salariatilor din Romania” Studiu Anual, 2018, Syndex

Hein E si Tarassow A 2010. “Distribution, aggregate demand and productivity growth: theory and empirical evidence from six OECD countries based on a post-Kaleckian model” Cambridge Journal of Economics, 34 (4): 727-54.

Lavoie M. “The Keleckian model of growth and distribution and its neo-Ricardian critiques” Cambridge Journal of Economics, 19(6): 789-818.

Marquetti A. 2004. “Do rising real wages increase the rate of labor saving technical change? Some econometric evidence” Metronomica, 55(4) : 432-41

Onaran O. si Galanis G., 2013 “Is aggregate demand wage-led or profit-led?A global model” in M. Lavoie si E Stockhammer Wage-Led growth: An Equitable Strategy for Economic Recovery, Palgrave.

Storm, S and Naastepad, CWW 2008 “The NAIRU reconsidered” International Review of Applied Economics, 22 (5); 527-544

……………………………….2013 “Wage-led or profit-led supply: wages, productivity and investment” in M. Lavoie si E Stockhammer Wage-Led growth: An Equitable Strategy for Economic Recovery, Palgrave.

Stockhammer E 2001 “Wage norms, capital accumulation and unemployment: a post-Keynesian view: Oxford Review of Economic Policy, 27(2 295-311

Vergeer R. and Kleinknecht A 2010-11 “The impact of labor market deregulation on productivity: a panel analysis of 19 OECD countries (1960-2004) Journal of Post Keynesian Economics 33 (2), 371-408.

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.