În ultimii 5 ani şi, mai cu seama în ultimii doi ani, numărul inspecţiilor fiscale a înregistrat treptat o scădere destul de importantă. Dacă în 2016 aveau loc în jur de 46.000 de acţiuni de inspecţie fiscală, anul trecut numărul acestora s-a redus aproape la jumătate, fiind circa 24.000. Când vedem această statistică, prima concluzie este că pandemia şi restricţiile impuse de aceasta au dus la o diminuare a acţiunilor de control. Însă această concluzie trebuie circumstanţiată. Evoluţia descendentă nu este specifică ultimului an şi jumătate, ci este una sistematică, scăderea din 2020 faţă de 2019 fiind de numai 10%. Astfel, sunt, de fapt, două concluzii la care putem ajunge: pe de-o parte există un impact al pandemiei asupra activităţii de control, dar pe de altă parte această tendinţă este o consecinţă a faptului că ANAF s-a aflat într-o perioadă de redefinire a strategiei de control pentru a-şi canaliza resursele în procesul de digitalizare a activităţii.
Aşadar, apare întrebarea: la ce ar trebui să ne aşteptăm în anii următori, care va fi strategia ANAF?
Din toate documentele şi declaraţiile publice, este evident că ANAF îşi propune să intensifice activitatea de control şi vedem câteva repere importante. În primul rând, se doreşte întărirea activităţii de verificare documentară până la 60%, până în anul 2025, ca parte din procesul de digitalizare a ANAF. Aşadar, 60% din inspecţii ar urma să fie realizate prin procedură de verificare documentară care presupune că inspectorii nu vor mai fi prezenţi la sediul companiilor, ci vor solicita informaţii, le vor verifica în birou şi vor emite actele de control la distanţă. Din perspectiva contribuabililor, verificarea documentară ar îngreuna mult mai puţin activitatea lor curentă. De exemplu, 70% dintre respondenţii unui sondaj pe care D&B David si Baias si PwC l-au realizat la începutul acestui an şi-au arătat îngrijorarea faţă de interacţiunea cu inspectorii fiscali. Deşi Codul de procedură fiscală precizează că acţiunea de control nu ar trebui să îngreuneze derularea activităţii curente a contribuabililor, acest lucru se întâmplă din păcate în practica intrucat reprezentanţii companiilor trebuie să aloce resurse umane atunci când inspectorii se află fizic la sediul lor şi solicită un volum semnificativ de informaţii.
În ceea ce priveşte tematicile preferate în acţiunile de control, ne aşteptăm ca, în continuare, pe agenda inspecţiilor fiscale să se afle subiectele pe care le-am văzut şi în anii precedenţi însă cu mult mai rafinate.
Un astfel de exemplu il constituie deductibilitatea TVA şi a cheltuielilor pentru serviciile pe care companiile le achiziţionează de la entităţile afiliate din grup. De aproape zece ani, inspecţiile fiscale vizează acest subiect al serviciilor intragrup şi, din păcate, sunt în continuare sume importante stabilite suplimentar. Trebuie însă subliniat ca aceasta speta a evoluat de-a lungul timpului, contribuabilii incercand sa amendeze contractele şi să tragă învăţăminte din concluziile organelor de control, în special în ceea ce priveşte documentaţia justificativă aferentă acestor servicii, iar organele fiscale circumstanţiindu-şi poziţia în consecinţă.
De asemenea, preţurile de transfer vor rămâne o lungă perioadă în atenţia echipelor de inspecţie fiscală pentru că suscită destul de multe întrebări întrucât analiza preţurilor de transfer nu este o stiinta exacta, putand avea mai multe tipuri de abordări, ceea ce creşte gradul de subiectivism şi conduce la dispute cu autorităţile fiscale. Mult timp, inspecţiile în zona preţurilor de transfer au generat sume importante colectate la bugetul de stat. Totodata, fiind un domeniu încă de noutate în România, acesta este în proces de definire şi stabilizare iar practica instanţelor de judecată contribuie şi ea la rafinarea acestuia şi la conturarea unei abordări unitare din partea fiscului şi a contribuabililor. Un exemplu în acest sens îl constituie posibilitatea de a se efectua ajustări ale preţurilor de transfer nu doar în favoarea statului, ci şi a contribuabililor, acţiune pe care organele fiscale nu o implementau în practică însă, urmare a numărului din ce in ce mai mare de hotărâri ale instanţelor de judecată care sancţionează o asemenea abordare, aceasta începe sa prindă contur în acţiunile de control din prezent.
O altă temă este cea a tichetelor cadou. Pe acest subiect sunt în derulare foarte multe inspecţii fiscale la majoritatea companiilor care au avut anterior un control de la Direcţia Generală Antifraudă pe aceasta tema, fiind vizate atat impozitul pe veniturile salariale şi contribuţiile aferente, ci şi, prin extensie, TVA şi impozitul pe profit.
Mai există o temă extrem de sensibilă, care nu este generalizată prin prisma complexităţii ei, dar care cu siguranta este de mare interes din cauza sumelor implicate, respectiv sediul fix si/sau sediul permanent. Este un subiect de control cu un înalt grad de tehnicitate, care aduce bani extrem de mulţi la bugetul de stat, fiind stabilite sume care depăşesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil. Practic în cadrul inspecţiilor care analizează aceasta problematică, deşi verificarea se realizează la nivelul contribuabilului rezident, impactul se rasfrange nu numai asupra acestuia, ci şi asupra entităţii nerezidente cu care acesta derulează activităţi economice. De exemplu, în materia TVA, un nerezident este considerat ca având un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse umane şi tehnice pentru a desfăşura în mod regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii pe teritoriul României.
Astfel, autorităţile fiscale iniţiază o acţiune de control la nivelul contribuabilului roman, care are încheiat cu entitatea nerezidentă un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. În urma acestei analize fiscul consideră că entitatea nerezidenta dispune de un sediu fix în România intrucat utilizează resursele tehnice şi umane ale contribuabilului roman, resurse care actioneaza sub controlul acesteia, pentru a derula ea însăşi, în mod direct, activităţi economice în România.
O astfel de concluzie schimba cu totul tratamentul fiscal al tranzactiei din perspectiva TVA întrucât modifică două elemente esenţiale, respectiv locul prestării serviciilor şi persoana obligată la plata taxei. Astfel, dacă în varianta iniţială (i.e fără sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestarii în ţara unde acesta este situat), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar nerezidentul, în scenariul existenţei sediului fix, serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul sediului fix (din Romania), persoana obligată la plata taxei fiind aşadar contribuabilul român. Impactul este unul imediat fiind atat de natura financiara (TVA suplimentară de plată stabilită în sarcina rezidentului) cat şi de natură operaţională (înregistrarea nerezidentului ca sediu fix şi regândirea modelului de business).
În concluzie, ne aşteptăm ca activitatea de inspecţie să se intensifice, pe măsură ce o parte însemnată a acesteia se mută online şi se realizează la distanţă. Pentru contribuabili, impactul va fi mai mic din perspectiva resurselor alocate în timpul inspecţiei, însă consecinţele din perspectiva temelor verificate şi a sumelor stabilite suplimentar ar putea fi mai mare decât în ultimii ani.
Material redactat de Ana Maria Iordache, Partener D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România
