Opinii

Adrian Vasilescu: Producatorii romani: de unde vin si incotro merg (V)

12.12.2007, 19:52 22

Cativa ani la rand, incepand din 2000, aparatele care masoara starea economiei ne-au dat vesti bune: PIB-ul crestea, inflatia scadea, sanatatea leului era tot mai buna. Si iata ca, dintr-o data, in vara lui 2007 - primul an al Romaniei in Uniunea Europeana - vremea s-a schimbat. Nu intr-atat incat sa produca panica. Si nu in primul rand din cauze interne. Turbulentele de pe pietele financiare internationale, seceta din vara, care a lovit mai multe tari europene, inflatia din zona euro au influentat si inrautatirea catorva indicatori ai economiei romanesti. Inclusiv rata inflatiei. Totusi, in numeroase cercuri de analiza economica schimbarea de vreme a fost perceputa dramatic. Casandrele deplangeau o criza numai de ele inchipuita.
Marile probleme ale economiei romanesti - legate de performantele slabe privind productivitatea, eficienta si competitivitatea - care-si au originea in economia detaliilor, cea reala, cum obisnuim sa-i spunem, ne-au provocat dureri de cap si in perioada 2000 - 2006. Dar cresterea economica mare, dezinflatia continua si moneda tare le-au acoperit. Desi, de multe ori, pe trupurile lor cand se inchideau rani vechi, se deschideau altele noi. Sigur, reforma a inaintat in tot acest timp si in economia reala. Au aparut piete noi, unele s-au liberalizat si s-au integrat. Din nefericire, insa, s-au mentinut discordante grave. Una - poate cea mai grava - consta in faptul ca am inaintat greu pe calea reformelor structurale. Consecinte? Climatul economic nu s-a imbunatatit intr-atat incat eficienta sa nu mai fie o pasare rara. Asa ca, o puteam gasi doar in companiile de elita - nu foarte multe - unde se lucreaza cu ochii pe productivitate, pe costuri si pe vanzari. Cu deosebire in sectorul privat.
In 2007, cand ne-am lovit de o rata a inflatiei ce n-a mai mers in pas cu tintele stabilite de BNR, de o moneda fluctuanta si de o balanta externa accentuat negativa - s-a vazut mai bine ca n-au fost reinnoite decat partial structurile de productie, organizarea muncii si sistemul intereselor. Fara indoiala ca ne trebuie mai mult PIB. Dar un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. Am inteles mai bine, in 2007, ca avem nevoie de structuri economice orientate spre un sistem integrat de piete libere, de productie, de consum, de bani. Pentru ca, altfel, reusitele macroeconomice se vor irosi. Am inteles mai bine, fara sa ne confruntam insa cu realitati interne noi, cum sustin unii analisti.
Acum, la sfarsitul lui 2007, criza de timp e deja avansata. Asa ca nu va putea fi evitata atacarea de urgenta a incheierii restructurarii: etapa cea mai dura si cea mai grea. Pentru ca, ani in sir, productia a crescut in conditiile in care au fost pastrate - intr-o masura ce nu-i deloc neglijabila - vechile structuri. Si multe dintre vechile metehne.
Pot fi cresterile de productie oricat de mari. Realizate, insa, cu costuri mari, cu consumuri mari de capital si de munca, se ajunge la un PIB mic. Si, in consecinta, la o paine sociala mult prea mica.
Daca privim inapoi, revazand filmul anilor ce s-au scurs din decembrie '89 si pana in prezent, vom observa realitati de natura sa ne ingrijoreze. Cea mai grava este legata de dificultatile pe care inca le mai intampinam in reglarea mecanismelor pietei. In '90, prin octombrie, lucrurile ajunsesera intr-un punct foarte grav. Populatia acumulase bani devalorizati, fara acoperire cu marfuri si servicii pe piata. Peste acesti bani, fara acoperire pe piata, au fost aruncati alti bani fara acoperire: restituirea partilor sociale, cresteri salariale, prime, redarea unor drepturi amputate inainte de '89. La care s-a adaugat reducerea saptamanii de lucru. La 1 noiembrie 1990, trecerea la liberalizarea preturilor a pus in miscare spirala inflatiei. Preturile au facut imediat explozie. Ani multi, de atunci, pana in 2000, spirala preturilor a antrenat in vartej atat marfurile alimentare, cat si pe cele nealimentare. Dar recordul l-au batut serviciile. Iar consecintele cele mai dramatice au fost inregistrate pe piata valutara. Fiindca, in ciuda unor opinii impresioniste, orice analiza realista arata ca nu rata de schimb influenteaza preturile de consum, ci invers: preturile de consum, atunci cand urca, provoaca deprecierea monedei.
Putea fi altfel? Da! Cu o conditie: sa fi avut un sistem, in extensie, al pietelor libere. Dar pietele noastre nu aveau inca experienta. Si nici nu-si formasera reflexele necesare unei bune functionari. Pretutindeni, in lume, sistemul de piete libere functioneaza la fel ca un calculator electronic. Inteligenta calculatorului depinde de calitatea programelor. El face numai ceea ce a fost invatat sa faca. Atata vreme cat, la noi, in reteaua pietelor s-au interpus institutii ce priveau inevitabil si inapoi, nu numai inainte, cu tentaculele tocite, uitandu-se piezis catre legea cererii si ofertei, era normal ca motoarele sa fie gripate. Asa ca preturile, crescand in voie, i-au saracit si mai mult pe consumatori. Inflatia i-a scotocit prin buzunare, le-a luat si ultimii bani, pentru a continua sa-i subventioneze pe producatori.
Sistemul il avem si noi, in sfarsit, dar inca nu este bine rodat. Sigur, pietele cresc acum mai incet, mult mai incet, dar inca ii mai lovesc pe consumatori. Si lovesc leul pe piata valutara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO