Productia, astazi - fie ca e vorba de fabricate, fie de lucrari ori de servicii - este legata, in esenta, de cuvantul lucrativ. Productie de bani. Asa ca producator este cel care produce bani. Fabricile lucreaza pentru a castiga mai multi bani. Companiile de servicii isi perfectioneaza produsele ca sa obtina astfel bani mai multi. Ratiunea oricarei combinatii economice fiind profitul.
Producatorii romani obtin insa rarerori performante certe. Lor li se cere sa sustina cateva examene grele - intre care sporirea productivitatii si eficientei, disciplina contractuala, in contextul unei politici salariale rationale - pe scurt, sa asigure constructia unei economii de piata cu adevarat functionale, dar procesul inainteaza incet, mult prea incet. De unde ni se trage incetineala? Cauzele sunt numeroase. Unele tin de istorie, altele de tare capatate in prezent.
Vinovatul de serviciu este economia de stat, unde jumatate dintre companii contribuie la cresterea PIB-ului, la dezinflatie, la reducerea deficitului bugetar, in timp ce alta jumatate traieste din inflatie si din cheta publica. Asa ca eficienta e inca o pasare rara. Sunt putine companiile in care se lucreaza cu ochii pe productivitate, pe costuri si pe vanzari. Unele companii au reusit sa dobandeasca un spor de eficienta fara sa-si restructureze intregul proces de productie. Ele au folosit calea cea mai simpla: au trimis in somaj o parte din personal. Productivitatea a crescut prin eliminarea surplusului de salariati. Cei ce si-au pastrat slujbele au primit ceva bani in plus. Dar cei care si le-au pierdut, daca nu au plecat in strainatate, in prea multe cazuri au fost tentati sa accepte conditii minime de trai asigurate de indemnizatia de somaj ori de ajutorul social. Restructurarea insa a trecut rareori peste acest prag.
Dar nici in multe dintre companiile private activitatea nu este subordonata profitului. Reformele, indeosebi cele structurale, intarzie si in sectorul privat. Vechile obiceiuri sunt predominante. La angajare, nepotismul e in floare, iar specialistii capabili isi gasesc cu greu loc. Sau, daca sunt angajati, sunt platiti deseori in bataie de joc. Atat timp cat munca performanta nu va fi stimulata, companiile private vor cheltui mult, vor consuma mult, alegandu-se cu cifre de afaceri mici, din aceasta combinatie neputand rezulta altceva decat o valoare adaugata nesemnificativa. Pentru relansarea cresterii, calea cea mai buna este vitalizarea stimulentelor muncii. Lucru imposibil de facut inainte de a pune la lucru, in competitii dure, initiativa, efortul constructiv, inteligenta creatoare.
Batalia a fost declansata, dar procesul este intarziat. S-a dovedit ca, in Romania anului 2007, in Uniunea Europeana, doua legaturi nu au putut sa fie inca facute: 1) intre deciziile aducatoare de profit colectiv si castigul individual; 2) intre munca aducatoare de bogatie colectiva si castigul individual. Desi, din 2000 incoace, societatea romaneasca a obtinut, intr-adevar, un plus de valoare adaugata, intre 4 si 8% anual, n-am putut recupera ramanerea in urma. Am fi avut nevoie de cresteri mai mari, de plus 10-15%, timp de mai multi ani la rand. Numai ca, pentru a dubla valoarea adaugata, nu-i de ajuns vrerea noastra. PIB-ul nostru potential nu depaseste 5-6% pe an.
Am iesit intr-adevar din epoca descresterii. Deja consolidam urcusul, chiar daca ne mai si poticnim. Fortarea cresterii catre 10 la suta, fara o noua viteza a restructurarii, ar fi insa o eroare. Efortul ar fi prea mare. Motoarele economiei s-ar incalzi prea tare si ar incepe sa cedeze. Intr-o economie in care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea si eficienta, ci dezvoltarea conjuncturala, supraefortul de a produce mai mult ar cere mai multe importuri, mai multi bani, un consum mai mare de capital fix. Pe acest fond, s-ar putea inmulti obisnuitele pierderi cauzate de modul invechit in care este organizata munca in societatea romaneasca. Elixirul cresterii - fara o combinatie intre restructurare si o alta ecuatie economica, in care venitul sa fie legat de competitia muncii - nu ne poate fi de ajutor. Fara aceste doua salturi, calitative, niciun fel de alchimie nu ne poate salva. Iar expansiunea in continuare a cresterii economice, atat de mult visata, nu ne-ar aduce mai multa bunastare.
Suntem condamnati la somnolenta si moleseala? Nicidecum. Dovada ca de indata ce concurenta reuseste sa-si faca loc in vreun domeniu, lucrurile cunosc schimbari spectaculoase. Dezordinea se transforma imediat in ordine, insotita de disciplina financiara, de initiativa, in cele din urma de performanta. Vedem adeseori, la noi, in Romania, cum esentialului vietii noastre ii sunt adaugate note particulare ori chiar caracteristici parca desprinse din filmele occidentale: tineri frumosi, destepti si harnici, selectionati prin concursuri dure de companii de elita, lucreaza cu entuziasm, de dimineata pana seara tarziu, in sali supraaglomerate cu aparatura sofisticata, mandri de ceea ce fac, bine platiti si convinsi de importanta muncii lor. Pentru ei, mitul "cazanului comun" - acel urias buzunar al statului in care se aduna veniturile de la toti, dupa munca, pentru ca apoi sa fie impartite dupa cum apuca fiecare - nu mai are nicio semnificatie. Au iesit din zona cenusie... Acea zona in care o parte deloc neglijabila a populatiei
s-a obisnuit cu saracia. Si cu stransul curelei. S-a obisnuit intr-atat, gestul a ajuns sa li se para atat de firesc multor romani, incat "uita" adeseori sa gandeasca, sa spere ca ar putea trai si altfel.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
