A fost de ajuns sa vedem cum inflatia a ridicat un pic glasul, reprosandu-ne indrazneala de a fi dat-o uitarii dupa sapte ani si jumatate de dezinflatie neincetata, pentru ca dintr-o data preturile, dobanzile, cursurile valutare sa dea navala in prim-planul dezbaterilor publice. Ocazie cu care societatea romaneasca a inteles ca locomotiva monetara, singura, nu poate sa traga trenul economiei. Pentru ca numai impreuna, politica monetara, politica veniturilor si politica de restructurare, in cadrul unui "mix" coerent, pot sa ne ajute sa ajungem cu bine la mal.
O intrebare nu s-a lasat insa mult asteptata: "Ce cauta restructurarea intr-o combinatie de politici economice pentru perioada post-aderare?". Cu alte cuvinte, despre restructurare am discutat in anii '90; sau in anii 2000, inainte de aderarea la Uniunea Europeana. Acum, in Uniunea Europeana, problema e depasita... Ei bine, intr-un astfel de punct de vedere nu cred. Cum sa fie depasita problema restructurarii cand, spre deosebire de noi, numeroase tari europene au o productivitate a muncii de cateva ori mai mare. Si, in consecinta, au si castiguri (din munca) de cateva ori mai mari. Iata un indiciu - departe insa de a fi singurul - care impune cerinta restructurarii. Adaugand ca avem nevoie de mai multa productivitate, de avantaje competitive, de tehnologii noi, de viteza de reactie la cerintele pietelor, de o alta calitate a produselor, de eficienta. O economie ineficienta, care produce inflatie, insotita de o birocratie umflata artificial, mare consumatoare de cheltuieli bugetare si creatoare de obstacole in fata investitorilor, are nevoie de restructurare. La urma-urmei, pana si tarile cele mai avansate isi restructureaza continuu economiile.
In marile companii din lume, cu istorii in spate, restructurarile incep cu rationalizarea schemelor de personal. Caci o companie ca asta inseamna intai si intai: oameni - cu priceperea, cu mentalitatile, cu obiceiurile, cu sentimentele ori resentimentele lor, cu capacitatea lor de a produce bunuri utile - oranduiti in anumite scheme. Abia in al doilea rand inseamna hale, masini, tehnologii, bani. In tarile capitaliste dezvoltate, unde concurenta a atins cote extrem de inalte, marile concerne isi evalueaza oamenii in succesiunea generatiilor. Chiar angajeaza istorici, pe care-i platesc cu bani grei sa le scotoceasca trecutul, sa le puna in lumina traditiile, sa scoata in relief victoriile miilor de oameni, generatie dupa generatie, care au functionat in schemele acestor companii. Pentru a castiga un plus de incredere pe piata. De altfel, multe companii au cu ce se lauda. Istoria lor e plina de momente glorioase. Iar faima trecuta contiua sa fie o componenta importanta a fondului comercial. Dar nu cea mai importanta. Astazi, piata se uita nu numai de unde vin producatorii, ci si, mai cu seama, incotro merg.
Poate ca si noua ne-ar prinde bine istorii ale companiilor romanesti. Numai ca multe ar ilustra, detaliat, cum s-a ajuns la mentalitati si practici nefericite. Am intelege, mai bine, de ce o mare parte din economia romaneasca e dominata de sloganul: "Merge si asa!" Adica sa se produca la intamplare, cu consumuri mari, cu cheltuieli nesabuite si cu o imensa risipa.
Ce sanse avem sa fie schimbate lucrurile? Numai una. Dupa ce societatea romaneasca a privit inapoi cu manie, iar acum priveste inapoi cu nostalgie, avem nevoie de mintea de pe urma, ca sa privim inainte cu intelepciune. De fapt, sa incercam sa vedem unde ne aflam si unde trebuie sa ajungem, ce avem de facut, ce a fost valoros in trecut si ce putem lua cu noi in bagajele pentru viitor, ce trebuie sa aruncam. Dar, cu deosebire, sa intelegem ca nu vom putea regenera societatea daca, intai si intai, nu vom regenera munca.
Avantul economic sanatos, bazat pe eficienta, nu e inca realitatea noastra. Si nici nu vom avea eficienta fara performante multiple, care sa incurajeze consumul fara sa loveasca in incasarile si profiturile companiilor. O productivitate mare si cu costuri rationale nu vom avea in Romania decat in corelatie cu alti indicatori: neincetate deschideri de afaceri profitabile, depuneri la banci, investitii in tehnologii moderne, dezvoltarea serviciilor interne si asa mai departe. Se impune sa adaugam: 1) cum este valorificata datoria externa; 2) ce semnale ne dau investitorii straini; 3) fluxul investitiilor straine directe si de portofoliu. Dar, mai cu seama, sa luam in calcul proiectele prin care ne definim inaintarea.
Incotro mergem? La noi, lucrurile sunt mai complicate. Nici agentii economici, nici populatia nu au exercitiul increderii in proiecte de anvergura, aducatoare de sporuri de productivitate. Fiindca apar mari discordante intre proiecte si realizari. Asa ca de aici ar trebui sa pornim: de la semnul egal intre ce proiectam si ce facem.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
