Robert D. Kaplan nu e oricine. Renumitul analist a făcut parte din importante echipe de consilieri de la Casa Albă sau de la Pentagon. A fost, de asemenea, profesor la Academia Navală din SUA. Recent a vizitat ţara noastră, cu ocazia lansării unei cărţi despre România. De altfel, călătoreşte mult. Pentru cartea despre Asia s-a documentat, fără îndoială, şi în biblioteci. Referirile bibliografice sunt în acest sens relevante. Dar s-a documentat şi pe teren. A fost în Asia, a stat de vorbă cu şefi de state, cu analişti, cu oameni simpli, a mirosit parfum local. Şi a scris o carte tulburătoare.
Pe analistul militar, lumea Asiei de Est, de fapt de Sud-Est, l-a atras mai ales prin evoluţiile geopolitice din zonă, dependente de peisajul marin. Fiindcă axa demografică, economică şi militară a Pământului s-a mutat, într-o măsură calculabilă, către celălalt capăt al Euroasiei, unde spaţiile care despart principalele nuclee de populaţie sunt preponderent maritime. Iar marea, spre deosebire de uscat, creează frontiere clar delimitate. Şi are capacitatea să reducă starea de conflict.
Pentru Kaplan, prezentul este efemer. Istoricul e tentat de întinderea în timp a trecutului. Scriitorul vizionar (Kapplan e socotit unul dintre primii o sută de gânditori din lume) priveşte întinderea viitorului. Asia de Sud-Est îl incită să tot măsoare viteza transformărilor.
Vietnamului unificat îi vede viitorul născându-se din prezent. La 30 de kilometri în afara metropolei Ho-Şi-Min, fostul Saigon, un uriaş centru comercial, unde firme vestite din Singapore, Malaiezia, Taiwan, Coreea de Sud, Europa şi Statele Unite îşi desfac mărfurile, conturează imaginea Vietnamului de mâine. Dacă Vietnamul s-a unificat politic în 1975, abia acum se unifică şi economic.
Transformările sunt rapide. În Malaiezia, pe temelia unui „concert de civilizaţii“, în numai câteva decenii s-a înălţat un microcosmos economic vibrant. Singapore, unde pragmatismul e ridicat la rang de filosofie, s-a transformat în numai trei decenii
dintr-o văgăună într-un dinam economic global. Iar în Taiwan, unde democraţia şi societatea civilă sunt în perfectă armonie cu valorile secolului XXI, magazinele gem de cumpărători. Ţara produce submarine, dar produce şi mărfuri de consum.
Viteza e principala caracteristică a Asiei. Viteza dezvoltării. Analizele lui Kaplan, un călător avizat, care înţelege ce priveşte, şi totodată e dornic să descrie ce vede, sunt continuu legate de trei repere: Statele Unite, China şi India. Marina Militară a SUA domină în prezent Marea Chinei de Sud. Dar concentrarea ei în zonă e în scădere. În timp ce forţele navale chineze, a doua marină militară din lume ca putere, se află în creştere. Economia chineză permiţându-i expansiunea. India, care vine însă din urmă, şi vine puternic, e o forţă a viitorului. Kaplan pare a nu se lăsa deloc impresionat de tot felul de topuri mondiale confecţionate cu privirea către anii 2050, cu China pe locul întâi, cu SUA pe locul doi şi cu India pe locul trei, înaintea Japoniei. Fiindcă nu garantează nimeni că aşa va fi. Priveşte însă India ca pe o speranţă pentru un echilibru în regiune. El notează: „Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere prezenţa însufleţită a Indiei în această parte a lumii, într-un moment în care privirea Chinei pare atât de împovărătoare. Da, chiar în timp ce scriu, prezenţa progresivă a Chinei continuă să fie chestiunea prevalentă în zona Mării Chinei de Sud, stând mărturie ponderii demografice şi economice a Chinei“.
PS. Miercurea trecută, în această rubrică, am scris despre o carte a profesorului Paul Dobrescu: „Crizele de după criză“. Lansată, de asemenea, la Bookfest 2016. Fără să menţionez editura. Şi cartea lui Paul Dobrescu a fost editată tot la Litera.
