Un titlu care, la prima vedere, nu e prin nimic incitant: „Raport asupra stabilităţii financiare – 2016“. Şi totuşi, documentul Băncii Naţionale cu acest titlu, făcut public înainte de Paşti, a stârnit dispute aprinse. Şi asta nu pentru că starea financiară a ţării în al şaptelea an de la izbucnirea crizei ar preocupa un public larg ori ar fi o temă de interes pentru politicieni sau pentru formatorii de opinie. Şi nici faptul că, deşi lumea este încă instabilă, iată, Banca Naţională a României reuşeşte să prezinte un raport care se intitulează „al stabilităţii financiare“. Dacă subiectul nu face rating sau nu aduce un plus de capital electoral… nu este important.
Aşa au stat lucrurile o zi, poate două, cât timp a fost citită doar coperta. Aşa cum se întâmplă deseori în spaţiul nostru public. Până într-o zi când cineva, un parlamentar, a mers dincolo de copertă şi, parcurgând prima pagină, a fost scandalizat de tabloul intitulat: „Harta riscurilor la adresa stabilităţii financiare“. Nu era o noutate. Nu pentru întâia dată BNR publica o hartă a riscurilor. Acum însă cap de listă era trecut în careul numit „risc sistemic sever“ – şi încă având săgeata îndreptată în sus – „cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar“. Cu alte cuvinte, preocupările unor parlamentari pentru intervenţii ale statului în sistemul financiar-bancar cu legi populiste.
A fost o zi agitată. Au fost rostite negări vehemente. Seara, la un post TV, chiar un vicepremier s-a grăbit să afirme: „Eu m-am speriat aseară când am auzit de riscul sistemic. Am căutat în acest raport un studiu, nişte date cu care lucrează de obicei bancherii. (…) În acest moment nu am găsit în argumentaţia Băncii Naţionale acest risc major, care cică ar veni din legislaţie“.
Ciudat! Argumentele autorilor raportului se înşiră pe zeci de pagini. Iar concluzia este că au fost identificate „un risc sistemic sever, trei riscuri sistemice ridicate şi în creştere, trei riscuri sistemice moderate şi un risc sistemic redus“. Pentru prima oară de la publicarea hărţii riscurilor, fiind identificat un risc sistemic sever.
În anii crizei, cele mai multe ţări ale lumii au devenit atente la dinamica incertitudinilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor. Şi, cu deosebire, la impactul acestora asupra stabilităţii financiare. Simţind nevoia de avertizoare puternice, s-au grăbit să înfiinţeze instituţii specializate, în care au concentrat profesionişti în problematici financiar-bancare. Misiunea lor: să detecteze pericolele care ameninţă sistemele macroeconomice şi să trimită semnale guvernelor, altor autorităţi cu responsabilităţi în aceste domenii. Scopurile fiind:
1) întărirea rezistenţei la şocuri;
2) identificarea şi analizarea informaţiilor despre evoluţia riscurilor sistemice;
3) prevenirea şi diminuarea riscurilor sistemice;
4) contribuţia sustenabilă a sistemului financiar la creşterea economică.
În materie de riscuri, judecăţile corecte sunt bazate pe numere şi pe calcule, pe analize matematice, statistice, economice, psihologice, sociologice, istorice şi nicidecum pe exprimări aruncate „la plesneală“. Pentru că eşecurile pot fi catastrofale şi cu un impact devastator. Iar în gestionarea riscurilor niciun detaliu nu poate fi ignorat. Peter Bernstein, în minunata lui carte „Împotriva zeilor“, dă un exemplu pe cât de spectaculos, pe atât de relevant. În timpul războiului, când Moscova era supusă unor şiruri de raiduri aeriene germane, într-o noapte de iarnă un ilustru profesor de statistică rus a coborât în adăpostul antiaerian din cartierul în care locuia. Nimeni nu-l mai văzuse până atunci în adăpost. Apropiaţii îi cunoşteau teoria: „În Moscova locuiesc şapte milioane de oameni. De ce m-ar nimeri tocmai pe mine“. Aşa că, miraţi de apariţia lui în adăpost, l-au întrebat ce s-a întâmplat. Profesorul a explicat: „În Moscova există şapte milioane de locuitori şi un elefant. Aseară au nimerit elefantul“.
Banca Naţională întâmpină riscurile cu departamente de analiză dintre cele mai specializate. Şi cu instrumente dintre cele mai sofisticate. Iar riscuri dintre cele mai diferite, mici, mijlocii, mari sau foarte mari nu sunt niciodată excluse. Nici chiar în vremuri normale. Acum însă sunt vremuri excepţionale şi plouă cu riscuri. Şi niciun risc, oricât ar fi de singular, nu poate fi lăsat în afara unor strategii de intervenţie. Îmblânzirea riscurilor fiind o legitate obiectivă.
