Există credinţa că valul crizei globale, ce ne-a lovit în toamna lui 2008 şi continuă încă să producă efecte, se va retrage aşa cum a venit. Dintr-o dată. Căci ar fi anormal ca după flux să nu vină refluxul. Dintr-o astfel de judecată îşi iau argumentele vocile care nu se sfiesc să-şi imagineze, în rostiri publice, reîntoarcerea vremurilor de dinainte de 2008, cu credite bancare în exces, cu mişcări masive de investitori externi, cu creşteri substanţiale de locuri de muncă şi cu o fază de avânt ca semn al unui nou ciclu economic ce se va contura de îndată ce vom scăpa de criză.
Dar nu va fi aşa. Niciun fel de date economice, niciun fel de calcule nu oferă vreun indiciu în acest sens. Şi atunci, cum va fi? Întâi şi întâi, nu avem niciun motiv să sperăm că un nou boom economic va veni dintr-o dată, vestind sfârşitul crizei. Şi, mai cu seamă, gândul că vom avea parte de un boom global nu are vreo bază reală. Cum criza globală s-a suprapus peste criza noastră, înseamnă că noi ne confruntăm astăzi cu două crize, nu cu una singură.
Despre criza noastră discutăm de multă vreme. Din 1990. Deşi atât cauzele, cât şi efectele acestei crize prelungite au rădăcini istorice, înainte de 1990 păstram asupra lor o tăcere totală. Le analizam şi atât, fără comentarii legate de aceste analize. Din 1990 însă, în măsura în care societatea a început să înţeleagă esenţa acestei crize, dezbaterea publică s-a focalizat şi asupra lor. Au fost formulate nenumărate puncte de vedere. Unele au lovit ţinta, altele s-au dus aiurea. Unele au fost luate în seamă, altele ignorate. Din nefericire, nenumărate diagnostice au fost false; şi chiar dacă, deseori, a fost pus degetul pe rană, cele mai multe tratamente n-au fost adecvate. Boala, ameliorată în parte, cu deosebire în sfera macroeconomică, încă ne chinuie în economia reală şi pe piaţa creditelor.
Dezbaterile continuă şi ele. Acum, în anul 2014, prea multe teorii vechi sunt fluturate în vremuri noi. Sunt, de fapt, piese vechi jucate cu actori noi. Nu-s deloc puţini analiştii şi antreprenorii care gândesc că cuplarea crizei lumii cu criza noastră dăinuie încă din cauza băncilor, care blochează accesul companiilor la finanţare. Aceasta este o faţă a monedei. Pe cealaltă faţă sunt înşirate puncte de vedere potrivit cărora lucrurile ar trebui să fie citite invers. Şi anume, că mai întâi va fi nevoie ca economia reală să forţeze avântul într-un nou ciclu economic şi numai după aceea vor veni şi creditele. Pentru că băncile, care au închis umbrelele când a început vremea rea, le vor deschide numai după ce în economie vor reveni zilele însorite.
Se pare că a doua faţă a monedei este cea reală. În acest caz, reforma structurală rămâne singura şansă, singura măsură în stare să aducă economia cu faţa la piaţă. De fapt, cu faţa la oameni. Forţând drumul care duce la rezultate maxime cu cheltuieli minime. Un ţel greu de atins, care cere mai multă muncă, mai multă competenţă şi concurenţă la sânge.
Între piesele vechi, interpretate de actori noi, se numără şi speranţa bunăstării asigurate prin scăderea preţurilor. O absurditate. Fără îndoială că nu avem de ce să dorim să scadă preţurile. Important este ca ele să crească mai încet. Să avem deci o inflaţie mică. Aşa cum e în prezent. Spre deosebire de inflaţia mare, ce dezorganizează economia, o inflaţie mică ajută la reglarea pieţei prin preţuri, fără să degradeze comportamentul companiilor, investitorilor, comercianţilor şi al salariaţilor. Din acest motiv, ne aşteptăm ca economia românească să cocheteze cu „puţină inflaţie“. Aşa ceva ar fi de dorit, dar o inflaţie modică va produce efecte benefice numai dacă va fi echilibrată balanţa muncă-bani. Trei mari obiective fiind legate direct de această balanţă: valorificarea raţională a resurselor, organizarea unei producţii performante de bunuri şi de servicii, trecerea de la avantaje comparative la avantaje competitive.
Drumul e lung şi greu. Dar numai după ce va fi parcurs în bună parte vom vedea cum dobânzile coboară, creditele se ieftinesc şi se înmulţesc, investiţiile iau amploare. O condiţie pentru consolidarea creşterii economice sustenabile.
