Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Ce oră arată ceasurile din turnul pieţei valutare

Marţi, Banca Naţională a comunicat o rată de schimb leu-euro mai bună decât cea din ziua precedentă. O uşoară apreciere a leului produsă într-un moment în care multe voci afirmau că a început sarabanda deprecierii. Fiindcă moneda noastră pierduse pragul de 4,33 lei pentru un euro câştigat la jumătatea lui ianuarie.

Mulţi dintre cei cărora nu le-a ieşit jocul s-au grăbit să afirme că BNR ar fi intervenit agresiv pe piaţa valutară. Banca Naţională nu a comentat nici într-un sens, nici în altul. A repetat, poate plictisitor, că BNR nu are o ţintă de curs. Şi, deci, nu intervine pentru a "fixa" un anumit nivel de curs ori pentru a apăra un anumit prag. Mai presus de orice, nu intervine pentru a schimba mişcările naturale, tendinţele fireşti ale cursului.

Încotro merge cursul? Către punctul de împăcare al cererii cu oferta. Acest curs, ce reflectă fidel nivelurile la care băncile comerciale efectuează tranzacţiile, are şi o valoare statistică, în genul indicatorilor bursieri, care să ajute economia şi populaţia să cunoască zilnic preţul leului. Banca Naţională, exercitându-şi rolul prevăzut de lege, veghează ca pe piaţa valutară să domine loialitatea, corectitudinea şi, mai cu seamă, stabilitatea.

Un "amănunt" le scapă însă multora dintre observatorii cursei leu-euro: acela că piaţa valutară, îndeosebi după trecerea la convertibilitatea totală a monedei noastre, a cunoscut schimbări relevante. Cu ani în urmă, cererea (de valută, desigur) o dictau importatorii. Dar oferta de valută depindea de exportatori. De prin anii 2003-2004, dar cu deosebire din 2006, oferta este determinată şi de o multitudine de intrări de capital. Valuta nu mai vine doar de la exportatori sau numai din investiţiile directe, ci şi din investiţiile de portofoliu. Aşa că leul, dincolo de valoarea lui comercială, are în continuare şi o valoare financiară.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.