Caută doar în titlu
Opinii

Adrian Vascu, consultant: România a creat categorii profesionale care au fost determinate sistemic să se finanţeze ilegal şi imoral

După 26 de ani de libertate, ne aflăm într-o situaţie care nu mai are ieşire fără o intervenţie fermă de schimbare profundă. Generaţia născută în anul 1990 are deja o experienţă de muncă de vreo 4 ani. E o generaţie nouă, care ar trebui să privească lucrurile altfel.

Avem o ţară care are resurse naturale, are şi forţă de muncă (exportând o parte din ea) şi, nu în ultimul rând, un spirit antreprenorial ridicat.

În acelaşi timp, avem o infrastructură rutieră rudimentară, o infrastructură medicală şubredă şi nu stăm mai bine nici la cea sportivă şi culturală. Toate acestea fac parte din sanatatea pe termen lung a unei naţii. Ne lipsesc.

Avem, de asemenea, un sistem medical în care finanţarea medicilor din plicurile pacienţilor a fost considerată o normalitate. ”Normalitatea” a existat atât în percepţia pacienţilor, cât şi în percepţia celor care ar fi trebuit să schimbe radical sistemul. Prin urmare, astăzi, cadrele medicale sunt prost plătite şi, fie acceptă sursele ”neortodoxe” de suplimentare a veniturilor, fie îşi caută locul în alte părţi din lume. Ne întrebăm, de fiecare dată când facem o vizită în spitalele româneşti: dacă tot suntem dispuşi să plătim, nu mai bine o facem la casieria spitalului, după care să fim trataţi la fel, dar resursele adunate să se împartă uniform şi nu discreţionar, în câteva buzunare?

Profesorii sunt plătiţi tot cu salarii mici, deşi nu toţi pot să îşi completeze veniturile din meditaţii sau after school-uri. Chiar dacă ar putea-o face, nu este întotdeauna normal, moral sau legal. Din nou vorbim de o boală lungă, care a făcut ca nivelul de frustrare acumulat în sistem să fie extrem de ridicat. De aici până la rezultate dezastruoase la bacalaureat şi plagiate, nu a fost decât un pas.

Preoţii, al căror număr este din ce în ce mai mare, au veniturile dependente de enoriaşi, în ţară existând comunităţi mai înstărite sau mai sărace. Aşa cum sunt preoţi bogaţi nu doar sufleteşte, ci şi material, sunt şi preoţi al căror nivel de venituri este foarte scăzut. Preoţi care au fost nevoiţi să îşi caute al doilea job, fără legătură directă cu preoţia, pentru a putea trăi decent. Din nou, s-a subînţeles că îşi vor completa veniturile din “mila” enoriaşilor, cu ocazia unor evenimente religioase anuale sau ocazionate de botezuri, nunţi şi înmormântări.

Un alt domeniu lăsat la voia întâmplării a fost salarizarea funcţionarilor publici şi a aleşilor locali. Cu salarii mici, pentru că bugetele nu permiteau altfel, s-a dovedit ulterior că sporurile de venituri prin licitaţii trucate şi bani întorşi decidenţilor de către adjudecatari erau suportate, până la urmă, tot din buget. Astfel, nu a fost încurajat profesionalismul funcţionarilor publici, considerându-se că bugetul local este locul prin care se poate face “protecţie” socială şi angajându-se oameni pe scheme foarte încărcate, pe criterii de rudenie şi protectorat.

Politicienii au intrat în arenă fără a avea studii de specialitate. Adică studii politice. Pentru că nu aveau cum. Şcolile de studii politice au aparut abia după Revoluţie. Astfel, mediul politic s-a populat cu o structură umană foarte eterogenă. Şi cu oameni săraci care au fost puşi în faţa unei încercări dificile. Vrei să ajungi în Parlament, trebuie să îţi finanţezi campania electorală. Neavând bani în cea mai mare parte a situaţiilor, s-au luat decizii pe baza veniturilor bugetare viitoare. Finanţatorii privaţi au aşteptat, prin urmare, recompense după alegeri, din bugetul statului. Această ”obligaţie” a făcut ca aleşii noştri să fie nevoiţi să raspundă şi altor interese decât cele declarate în campaniile electorale.

Desigur că în toate cele spuse mai sus nu e nimic nou. Sunt niste lucruri pe care le ştie toată lumea şi care se întâmplă deja de câteva zeci de ani. Pentru generaţiile născute înainte de ’90, aproape că par o normalitate. Ceilalţi au constatat cât de greu este să schimbi din temelii un întreg sistem de valori şi obişnuinţe şi poate s-au dat bătuţi.

Aş îndrăzni să spun că toate categoriile de mai sus au fost determinate sistemic să se finanţeze ilegal şi imoral. Închisul ochjilor, relaţiile şi pilele, obligaţia şi răsplata, acestea au fost legile în vogoare. Nu credeţi că ar fi momentul să spargem acest cerc vicios?

În business-ul privat, o astfel de schimbare se numeşte “turnaround management”. Când lucrurile nu sunt în regulă într-o companie, se intervine cu măsuri care să repare nefuncţionalităţile pe toate planurile. Şi, dacă se poate, înainte de intra la adăpostul unei proceduri de insolvenţă. Pentru că în acel caz vocea mai puternică este a creditorilor.

Şi România se află în situaţia în care vocea creditorilor s-a făcut auzită cu diverse intensităţi. Tocmai de aceea, cred că trebuie inventată şi aplicată noţiunea de “turnaround de ţară”. Avem şi ţară, avem şi parţi bune şi mai ales potenţialul de a genera venituri, şi ne cunoaştem şi problemele. Dar avem un sistem totalmente pe dos şi nefuncţional.

Nu rămâne decât să vină oamenii care să îşi dorească să pună lucrurile în ordine, pe baza unei strategii pe termen lung foarte transparente. Care să ne spună că trebuie să strângem cureaua o perioadă, şi cât. Apoi vom ajunge să funcţionăm cum trebuie. Nu se mai poate cu “cârpeli”, cu decizii de faţadă şi superificiale. Dacă ne vom schimba fundamental raportarea la veniturile bugetare, la respectul faţă de acestea şi vom elimina toate anomaliile de care avem astăzi parte, vom reuşi să transformăm şi România noastră într-o ţară normală.

Ştiu că este foarte dificil să schimbăm brusc echilibrul bugetar actual care stă să atingă pragul maxim admisibil de 3% din PIB. Că la prima vedere nu ne va lăsa nici UE, nici FMI, nici Banca Mondială sau cine ne mai finanţează.

Dar mai ştiu, în acelaşi timp, şi sunt exemple destule atât din mediul privat, cât şi din experienţa altor state, că pe baza unui plan coerent, aplicat de oameni hotărâţi şi care reuşesc să îşi câştige încrederea, se poate găsi sprijinul necesar pentru planul de redresare necesar. Şi dacă nu îl găsim, tot va trebui să facem ceva, pentru că actualul sistem ne-a distrus imunitatea de ţara. Şi lipsa imunităţii, o ştim cu toţii, reprezintă terenul propice tuturor bolilor, inclusiv al celor incurabile.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.