Opinii

Adrian Teampău şi Ovidiu Bălăceanu, Deloitte: Legea anti-plastic, mai bine pentru mediu, mai provocator pentru firme

World Economic Forum a estimat că până în 2050 plasticul din oceane va ajunge să cântărească mai mult decât toţi peştii la un loc. Iar particulele din plastic sunt ingerate de aceşti peşti care devin hrana noastră. Pentru a încetini această tendinţă, în 2019, Uniunea Europeana a luat decizia de a interzice anumite produse din plastic, în special pe cele de unică folosinţă. Decizia a fost implementată şi în România, cu oarecare întârziere, iar sancţiunile pentru firmele care nu respectă noile prevederi curg, în cea mai mare parte, de la finalul lunii septembrie.

O analiză publicată în iulie 2021 de un grup de organizaţii de mediu europene atrage atenţia asupra faptului că producţia de plastic la nivel global a crescut de 20 de ori în ultimii 50 de ani şi că în 2050 ar urma să devină de patru ori mai mare decât în prezent. Din alte cercetări reiese că din 1950 şi până în 2019, la nivel global, au fost produse 8,3 miliarde de tone de materiale de plastic, din care 6,3 miliarde au devenit deşeuri.

Invazia deşeurilor din plastic nu mai reprezintă de multă vreme doar un scenariu de film science-fiction, ci o ameninţare reală la adresa planetei şi a sănătăţii noastre. Numeroase studii evidenţiază, periodic, pericolul tot mai mare generat de acumularea în natură a deşeurilor din plastic, efectele limitate ale măsurilor adoptate de autorităţi şi perspectivele catastrofale în lipsa unor reacţii ferme la nivel global. Din aceste considerente, autorităţile europene au adoptat în urmă cu doi ani o directivă care are drept scop reducerea impactului produselor din plastic asupra mediului. Directiva a fost transpusă recent şi în România, dar, ca de obicei, lasă loc anumitor interpretări şi impune obligaţii dificil, dacă nu imposibil de îndeplinit pe termen scurt pentru societăţile comerciale din domeniu.

 

Ce prevede directiva europeană?

Dincolo de îmbunătăţirea mecanismelor de colectare şi reciclare, autorităţile europene au decis să limiteze şi fabricarea de produse din plastic, în special a celor de unică folosinţă. Directiva UE 904 din 2019 interzice introducerea pe piaţă a anumitor categorii de astfel de produse pentru care există alternative fără plastic la preţuri accesibile. Printre acestea se regăsesc: beţişoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele pentru băuturi, agitatoarele pentru băuturi, beţele pentru baloane, precum şi unele produse fabricate din polistiren expandat (pahare şi recipiente pentru băuturi şi unele recipiente pentru alimente).

Pentru alte produse din plastic, cum ar fi echipamentele de pescuit, pungile de plastic de unică folosinţă, recipientele pentru băuturi şi alimente pentru consumul imediat, pachetele şi foliile de plastic, filtrele de tutun, articolele sanitare şi şerveţelele umede, se aplică măsuri diferite. Printre acestea se află limitarea utilizării şi reducerea consumului de astfel de produse şi prevenirea gestionării incorecte a deşeurilor generate prin cerinţe de etichetare, scheme de răspundere extinsă a producătorilor (în baza principiului „poluatorul plăteşte"), campanii de sensibilizare şi cerinţe în materie de proiectare a produselor.

În plus, directiva impune o reducere etapizată a consumului unor categorii de produse din plastic de unică folosinţă până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referinţă din 2022.

 

Stadiul implementării în statele membre

Actul normativ trebuia transpus în legislaţia ţărilor UE până la 3 iulie 2021, dată de la care ar fi trebuit să se aplice şi restricţiile de introducere pe piaţă a produselor vizate şi de marcare a celor nou introduse pe piaţă. Pentru alte măsuri, directiva permite termene ulterioare de aplicare, cum ar fi 3 iulie 2024 (cerinţele de proiectare pentru sticle) sau 31 decembrie 2024 (măsurile privind răspunderea extinsă a producătorilor, mai puţin în cazul celor din tutun, unde termenul este 5 ianuarie 2023).

Oficialii europeni susţin că reducerea utilizării produselor din plastic de unică folosinţă contribuie la protejarea sănătăţii oamenilor şi a planetei. În plus, ei consideră că normele UE stimulează modele de afaceri durabile şi reprezintă calea către o economie circulară bazată mai degrabă pe reutilizare decât pe unică folosinţă. Dar, până în acest moment, mai puţin de jumătate din statele membre ale Uniunii Europene au transpus prevederile Directivei 904.

 

Neclarităţi în legislaţia românească

România a transpus directiva europeană printr-o ordonanţă de guvern (Ordonanţa 6/2021) cu două luni întârziere faţă de termenul limită. Aceasta a intrat în vigoare, în mare parte, la începutul lunii septembrie, dar prevederile privind majoritatea contravenţiilor urmează să se aplice începând cu data de 29 septembrie 2021. Actul normativ respectă, în linii mari, direcţiile trasate de directiva europeană, în special cu privire la produsele vizate, dar prezintă anumite lacune care trebuie clarificate prin normele de aplicare sau chiar prin acte normative de modificare.

Printre acestea se numără lipsa acordării unei perioade de tranziţie pentru comercianţi, în cazul obligaţiilor care impun o pregătire prealabilă. De exemplu, legislaţia impune operatorilor care introduc pe piaţă anumite produse din plastic de unică folosinţă (paharele pentru băuturi şi unele recipiente pentru alimente) obligaţia de a reduce treptat consumul, începând cu 2023, astfel încât în 2026 să înregistreze o diminuare cumulată de 20% faţă de cantitatea introdusă pe piaţă în 2022. Chiar dacă primul prag minim de reducere (5%) se aplică în 2023, legislaţia impune operatorilor care comercializează cu amănuntul astfel de produse sau care le utilizează pentru comercializarea propriilor produse două obligaţii dificil, dacă nu imposibil de respectat pe termen scurt, fără o perioadă de tranziţie sau fără a lega expres aplicabilitatea acestor obligaţii de primul termen de reducere a consumului (2023).

În primul rând, comercianţii trebuie să ofere consumatorului alternative reutilizabile la punctele de vânzare, adecvate şi durabile sau care nu conţin plastic. Or reorientarea comercianţilor pentru oferirea de alternative nu se poate face peste noapte. În plus, nici nu se poate afirma în mod rezonabil că operatorii ar fi trebuit să ştie din timp că vor avea obligaţia să furnizeze alternative şi că ar fi trebuit să fie deja pregătiţi cu astfel de alternative, pentru că directiva nu impune un instrument de asigurare a reducerii consumului (de exemplu, asigurarea de alternative), ci oferă o serie de exemple de măsuri posibile, iar statele membre trebuie să definească în legislaţia locală măsurile pe care le consideră adecvate. În al doilea rând, legislaţia impune aplicarea unui preţ de vânzare pentru produsele de unică folosinţă furnizate şi evidenţierea preţului distinct pe documentele de vânzare, deci inclusiv pe bonurile de la casele de marcat. Or implementarea acestei obligaţii necesită modificarea programelor informatice ale caselor de marcat, ceea ce presupune timp.

Totodată, actul normativ introduce şi alte obligaţii complexe şi neclare în anumite situaţii pentru societăţile comerciale active în domeniu, astfel că autorităţile trebuie să elaboreze legislaţia secundară, astfel încât să clarifice din timp toate aspectele care ridică semne de întrebare, pentru a se asigura că operatorii îşi înţeleg în mod corect, complet şi la timp obligaţiile. Practica a demonstrat că legislaţia neclară atrage deseori interpretări divergente chiar din partea instituţiilor statului. Din aceste considerente, trebuie să existe consultări publice organizate din timp, în care să se dezbată toate aspectele neclare indicate de populaţie, organizaţii neguvernamentale şi mediul de afaceri.

Aşadar, poluarea cu plastic este incontestabil o problemă tot mai gravă la nivel global, iar măsurile de combatere trebuie să fie ferme şi asumate de toate naţiunile lumii. Însă în acest demers trebuie să se prezinte şi soluţii pentru firmele implicate, dar şi pentru consumatorii finali, pentru care produsele de unică folosinţă au devenit o obişnuinţă în ultimii ani. În plus, nu trebuie neglijat aspectul legat de materia primă din care urmează să fie fabricate multe dintre produsele care le vor înlocui pe cele din plastic, respectiv lemnul sau porumbul, având în vedere că sunt resurse epuizabile şi trebuie evitată risipa.

 

Material de opinie de Adrian Teampău, Director Taxe Indirecte, Deloitte România, şi Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate, Reff & Asociaţii Deloitte Legal

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.