„Mai mult aer şi grădini, nu numai GDP.” Aşa intitulam anul trecut, la Gala ZF de 21 ani, speech-ul de deschidere, în care afirmam:
„Poate că până la urmă vom descoperi că nici standardul la care ne raportăm (dezvoltarea economică din Occident – n.red.) nu mai este valabil, că există şi alte perspective, că dincolo de PIB, de revenues şi de Ebitda există oameni, există grădini şi poate că nevoia de aer curat este mai mare decât cea de GDP”.
Şi iată că astăzi lumea întreagă, nu numai România, îşi caută oxigenul pentru supravieţuire. Se simţea în aer (aerul din ce în ce mai puţin respirabil) că ceva va fi. Că accelerarea era prea mare într-o direcţie fără direcţie.
Poate că vă mai amintiţi de la lecţiile de biologie sau chimie ce reprezintă ecuaţia chimică din titlu. Este o formulă magică. Este expresia echilibrului biologic planetar. Plantele se hrănesc cu apă (H2O) şi dioxid de carbon (CO2) pe de o parte, iar de partea cealaltă eliberează oxigen (O2) şi formează ţesut viu (C6H12O6). Cresc. Oamenii inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon. Trăiesc. Ce armonie perfectă în această ecuaţie a vieţii! Noi ne hrănim cu ceea ce elimină plantele, plantele cresc cu ceea ce expiră oamenii. Ele ne dau oxigenul nostru cel de toate zilele, dar noi le-am uitat în goana noastră după GDP.
Şi iată că natura, miraculoasă, îşi caută singură un nou echilibru, chiar dacă printr-un şoc. Punând oamenii la încercare.
Din martie 2020 trăim într-o nouă lume. O lume înfricoşătoare, dar o lume care ne obligă să ne amintim că fără viaţă şi fără oxigen, fără plante, totul este deşert. O nouă lume în care goana după oxigen a devenit banală. Şi în care, iată, când scriu aceste rânduri, oxigenul scăpat de sub control se transformă în flăcări şi provoacă tragedii tocmai acolo unde este folosit pentru salvarea de vieţi.
Nu este nici Ebitda, nici GDP şi nici export per capita în titlu. Într-un articol despre Ziarul Financiar la 22 de ani. O vârstă la care nevoia de oxigen este cea mai mare, când capacitatea toracică este la apogeu, când energia dă viselor formă.
Dar businessul despre care scrie zi de zi Ziarul Financiar de 22 de ani nu este atât despre cifre, despre investiţii, despre consum, pieţe, acţiuni sau burse cât este despre viaţa oamenilor.
Aceste cifre sunt numai expresia unor activităţi făcute pentru a avea o viaţă mai bună. Iar din 2020, de când natura ne-a spus „Stop: nu uitaţi de voi, vedeţi că nu mai aveţi oxigen“, se arată că această viaţă mai bună nu se poate face dacă nu privim mult mai atenţi în jur.
Ce folos că a intrat Bucureştiul ca PIB per capita în rândul ţărilor dezvoltate dacă nu poţi respira în el? Ce folos să ai câte două-trei maşini de familie dacă nu ai unde să te plimbi tocmai din cauza maşinilor parcate pe trotuar şi peste tot?
Rămaşi în case, oamenii şi-au redescoperit familia şi locuinţele. Şi-au dat seama că nu mai au loc. Caută soluţii să scape de obiecte (o firmă de mutări a dezvoltat un serviciu care îţi ia din casă în cutii speciale obiectele de care nu ai nevoie pentru o lună, două, şase). Au început să alerge prin jurul blocului, au descoperit cafeneaua de la colţ, şi-au dat seama că viaţa este (în primul rând) despre ce este aproape.
Ruperea oricărui echilibru se corectează greu, fie el în natură sau în business. Lumea se ridică pe ecuaţii, pe egalităţi. Sistemele puternice se autocorectează permanent ca să rămână în picioare. O companie, o organizaţie, o redacţie, o ţară – supravieţuiesc învăţând şi auto-corectându-se cotidian.
Abuzurile, de orice natură, se vor corecta mai devreme sau mai târziu. Cu cât activitatea, organizaţia îşi găseşte un drum apropiat de mersul real al lumii, cu atât mai mult are şanse sa rămână în picioare.
Energie şi echilibru. Şi sens. Un ziar nu trăieşte nici din publicitate, nici din abonamente. Trăieşte din promisiunea zilnică de a fi credibil. Ruperea echilibrului credibilităţii este ca şi cum i-ai lua lumii oxigenul.
Cititorii au un şaselea simţ pentru construcţiile de carton. Simt imediat dacă ceea ce susţii este o comandă sau nu. Dacă un ziar este făcut de oameni care vor să spună lumii ceva, au un of al lor, sau pur şi simplu construiesc o lume falsă. Şi mai ales simt dacă celor care scriu le pasă cu adevărat de ce se întâmplă în jur sau doar mimează, ascunzând un dispreţ pentru marea masă.
Este o provocare zilnică să pui întrebările corecte, să încerci să surprinzi mersul economiei, al ţării şi al lumii. O şi mai mare provocare este să nu foloseşti această putere - de a-i reprezenta pe cititori în relaţie cu autoritatea - în folos propriu. Sau să construieşti vehicule media special pentru asta.
Să provoci autoritatea să răspundă la întrebări. Libertatea cuvântului şi a întrebării este oxigen pentru jurnalişti. Când aerul devine toxic, imediat se simte.
2020 va schimba complet lumea. Va schimba companiile, organizaţiile, statele, oamenii, redacţiile. Sursele echilibrului necesar pentru a ţine organizaţiile pe picioare va trebui să fie reconstruite, ca nişte fântâni colmatate care trebuie adâncite pentru acces la izvoare şi mai de jos.
Sorin Pâslaru este Redactor-Şef ZF
sorin.pislaru@zf.ro
Opinie publicată în suplimentul ZF 22 de ani
