Auto&transporturi

Cum arată marjele de profit în transportul aerian, din 2008 în prezent

Autor: Mirabela Tiron

04.11.2010, 10:25 6

Cele două companii aeriene şi-au unificatoperaţiunile în România, în cadrul procesului de integrare derulatla nivel mondial, după fuziunea din anul2004.

"Pierderi record" pentru operatorulaerian

La nivel local, compania nu şi-a făcut publiceveniturile şi profitul, dar reprezentanţii companiei spun căîncasările trec de 50 de milioane de euro.La nivelinternaţional, operatorul aerian Air France KLM a înregistrat opierdere de 1,5 miliarde de euro în anul fiscal încheiat în martie,dublu faţă de rezultatul negativ de 811 milioane de euro dinperioada similară a anului precedent, potrivit grupuluifranco-olandez.

Pierderea grupului este cea mai mare de la fuziuneacelor două companii aeriene în 2004 pe fondul crizei ce a afectatîntreaga industrie aeriană. Aceste rezultate l-au determinat pemanagerul general al grupului, Henri Gourgeon, să spună că anul2009/2010 va intra în istorie drept "annushorribilis".

"Dacă în 2007-2008, când compania avea creşteri cudouă cifre puteam să ne cumpărăm o şampanie la fiecare bilet deavion vândut, acum abia reuşim să ne cumpărăm o bere", a spusAlexandru Dobrescu referindu-se la marjele de câştig dintransportul aerian.

Compania aeriană Air France KLM operează cincizboruri pe zi către Paris, dintre care două în code-share cu Tarom,şi patru zboruri zilnice către Amsterdam, din care unul înparteneriat cu compania aeriană de stat.

În primele nouă luni ale anului aeronavele companieiaeriene au operat la grade de încărcare în creştere cu 11%, adicămai mult de 80% din locurile avioanelor au fost ocupate. Oficialulcompaniei a susţinut că nu plănuieşte să crească frecvenţele deoperare şi nici să introducă zboruri de pe alte aeroporturi dinţară.

Clasa business ducegreul

"Avem un mix bun de clienţi în ceea ce priveşte clasaeconomică şi clasa de business.Creşterea veniturilor în România s-a datorat înspecial cererii pentru locurile din clasabusiness".

Dobrescu a adăugat că majoritatea veniturilorcompaniei provin din vânzarea biletelor de la clasa business,respectiv 20% din capacitate generează 80% dinvenituri.

Pentru a putea permite clienţilor din întreprinderimici şi mijlocii să călătorească la clasa business, oficialiicompaniei Air France KLM de la nivel internaţional au decis să taie20% din tarifele biletelor de la clasa business începând cu aprilieanul acesta.

Şeful Air France KLM din România, care coordonează oechipă de 36 de angajaţi, susţine că practicarea preţurilor mici labiletele de avion nu înseamnă că businessul este competitiv.Compania aeriană targetează clienţi corporate din rândulîntreprinderilor mici şi mijlocii, pentru care s-a creat o ofertăspecială.

"Lucrăm cu 300 de companii mici şi mijlocii înprogramul BlueBiz.Analizăm cu atenţie particularităţile pieţei, nevoilepotenţialilor clienţi, dar şi a celor existenţi pentru a targetadiferitele categorii de clienţi".

Compania vinde aproape 80% din biletele deavion prin intermediul agenţiilor de turism, în timp ce pe siteulde rezervări online se vând doar 10%, potrivit oficialuluicompaniei.

Greu deestimat

Întrebat de ZF ce previziuni are pentruanul viitor, şeful companiei aeriene a declarat că încă nu aînceput să facă bugetele.

"Toată lumea îşi doreşte să se facă opredicţie bună pentru piaţa românească, mai ales că la nivelinternaţional situaţia este mult mai bună. Este nevoie de multăinformaţie pentru a definitiva bugetele pentru anul viitor şi demulte elemente de piaţă pentru a putea previziona. Dacă iei încalcul informaţiile de pe piaţa românească, ai tendinţa săprevizionezi scăderi în anul ce vine".

Pe piaţa aeriană din România, alături deAir France KLM mai activează compania de stat Tarom, BritishAirways, Malev, Lufthansa, Austrian Airlines, dar şi operatoriilow-cost Blue Air şi Wizz Air.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO