Autorul irlandez William Trevor, unul dintre maeştrii prozei scurte din secolului XXI, s-a stins din viaţă la vârsta de 88 de ani.
Autor a peste 15 romane şi mai multe nuvele, Trevor a ajuns pe lista scurtă a premiilor Man Booker de patru ori, cel mai recent ăn 2002 pentru „The Story of Lucy Gault”, în acelaşi an în care a primit rangul de cavaler de onoare al Imperiului Britanic pentru serviciile sale aduse literaturii. El a mai câştigat premiul Whitbread de trei ori şi a scris frecvent povestiri pentru revista The New Yorker.
Priceperea sa narativă i-a astras comparaţia cu Cehov, Maupassant şi James Joyce. Într-o cronică din anul 1975 asupra colecţiei de proză scurtă a lui William Trevor „Angels at the Ritz”, Graham Greene a numit-o „una dintre cele mai bune colecţii, dacă nu cea mai bună de la Dubliners de James Joyce.”
Scriitorii din Irlanda i-au adus omagii autorului care a fost descris de Anne Enright drept „un meşteşugar iscusit...vigilent, nesentimental, atent la fragilitate şi la răutate.”
John Banville a scris despre Trevor: “Îl cunoşteam puţin pe William Trevor, însă îl plăceam foarte mult şi îl admiram şi mai mult. Reticenţa sa firească, aliată cu un simţ al absurdului, l-a împiedicat să atingă recunoaşterea internaţională pe care o merita. Este unul dintre cei mai mari autori de proză scurtă, în forma sa optimă egalul lui Cehov. Nuvelele şi povestirile sale sunt atât de bune încât îi umbresc romanele, ceea ce e păcat, cel puţin pentru unul din ele, Mrs Eckdorf in O’Neill’s Hotel, o consider o capodoperă, neglijată în mod inexplicabil.”
Pe măsură ce vestea decesului a circulat la nivel internaţional, Joyce Carol Oates s-a numărat printre primele care au reacţionat, scriind pe Twitter: “William Trevor, unul dintre cei mai mari autori de proză scurtă. Proză subevaluată, lirică, minunată din punct de vedere compoziţional.”
Născut în 1928 în Mitchelstown, comitatul Cork, William Trevor Cox a urmat St Columba’s College din Dublin şi a studiat istorie la Trinity College din Dublin. Tatăl său a lucrat pentru Banca Irlandei, şi pentru Desert Island Discs în 1980, descriind modul în care familia sa a călătorit de-a lungul comitatului Cork precum „o şatră de ţigani din clasa de mijloc”, pe măsură ce acesta era promovat.
În 1952, s-a însurat cu colega sa de universitate, Jane, căreia i-a dedicat multe din cărţile sale.
După ce s-a mutat din Irlanda în centrul Angliei, Trevor a lucrat ca profesor de artă, iar apoi ca sculptor - “un soi de Jude Neştiutul fără talent”, aşa cum se descria el însuşi. El a început să scrie când s-a angajat la o agenţie de publicitate din Londra.
Primul său roman, „A Standard of Behaviour”, pe care l-a renegat şi a refuzat să-l revizuiască, a fost publicat în 1958. Ulterior, şi-a descris cartea „The Old Boys”, publicată în 1962 şi premiată cu premiul Hawthornden, drept primul său roman.
Multe din operele timpurii ale lui Trevor erau plasate în Londra postbelică, dărăpănată. La mijlocul anilor 1970, şi-a îndreptat atenţia către Irlanda sa nativă, în special către tensiunile dintre mica burghezie anglo-irlandeză şi către populaţia catolică.
Într-un interviu din 1989, Trevor a comparat scrierea prozei scurte cu arta impresionistă: “Cred că este arta unei clipite. Dacă romanul este precum un tablou complex din Renaştere, povestirea este ca un tablou impresionist. Ar trebui să fie o explozie de adevăr. Puterea sa rezidă în ceea ce lasă nespus precum şi în ceea ce spune, dacă nu chiar mai mult. Se ocupă de excluderea totală a lipsei de sens. Viaţa, pe de altă parte, nu are sens mare parte a timpului. Romanul imită viaţa, povestirea este esenţială şi nu se poate ramifica. Este artă esenţială.”
In 2015, a primit distincţia Saoi of Aosdána, o distincţie conferită unor scriitori iralndezi precum Samuel Beckett şi Seamus Heaney. Preşedintele irlandez Michael Higgins l-a omagiat pe Trevor drept “un scriitor de renume mondial, de mare distincţie, cu înalte realizări, eleganţă şi graţie .”
Trevor iubea liniştea şi a trăit mult timp într-o casă izolată din Devon şi călătorea des în Irlanda şi Italia. În urma sa au rămas soţia sa Jane şi cei doi fii, Patrick şi Dominic.
Printre cărţile lui William Trevor traduse în limba română se numără „Citindu-l pe Turgheniev” (Polirom, 2002, traducere de Florin Şlapac), o poveste de iubire din Irlanda anului 1955, care se împleteşte cu iubirea pentru literatură, în speţă pentru scrierile romancierului rus de secol XIX, Ivan Turgheniev. Martoră a iscusinţei stilistice a lui Trevor, de o simplitate vecină cu rafinamentul, cartea este o invitaţie la contemplaţie, la bucuriile nevăzute, dar consistente pe care le poate aduce literatura în viaţa celor sensibili şi deosebiţi.
