Media & Advertising

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business MAGAZIN

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână...

Autor: Cristina Bellu, Ioana Mihai-Andrei

27.11.2017, 00:06 134

► „Povestea brandurilor româneşti din vin“ este materialul de pe coperta Business MAGAZIN din această săptămână. Vinul este un domeniu cu o îndelungată tradiţie, cu poveşti savuroase, cu afaceri care înfloresc sau eşuează, cu investitori deopotrivă români şi străini. Circa 250 de crame funcţionează acum în România, ţară aflată pe locul 6 în topul european al producătorilor de vin şi pe locul 12 la nivel mondial. 2017 a fost un an bun pentru industria vinului, mărcile se întăresc de la an la an, dar există şi o întreagă paletă de minusuri – de la lipsa studiilor amănunţite şi până la nevoia acută a unei strategii de promovare a mărcilor. Cum se diferenţiază un vin de HoReCa faţă de unul de retail? La ce se uită un client când vine vorba de o achiziţie: la preţ, brand, etichetă, soi? Cât de mult contează eticheta „made in România“? Câte crame îşi deschid porţile pentru turişti? Cu ce tipuri de mâncăruri se asociază diferite feluri de vin?... Sunt doar câteva dintre subiectele dezbătute la conferinţa „Povestea brandurilor româneşti din vin“ de anul acesta.

 

►La doar câteva luni de la preluarea mandatului de CEO al liderului de echipamente sportive Decathlon pe piaţa locală, François Mace are clar trasat obiectivul pentru România: transformarea sportului într-un obicei pentru majoritatea românilor. Extinderea în ţară, într-un ritm de 3-4 magazine anual, precum şi investiţiile în spaţii logistice şi colaborările cu furnizorii locali vor sprijini acest ţel, povesteşte francezul, pentru Business MAGAZIN.

 

►A părăsit o carieră în lumina reflectoarelor şi a pornit pe drumul antreprenoriatului mai mult în joacă, dar pas cu pas a construit unul dintre cele mai populare branduri autohtone de bijuterii. Cu o investiţie iniţială într-o cutie cu aţe şi accesorii, Malvina Cservenschi a lansat cu cinci ani în urmă Malvensky. Anul trecut, afacerea a ajuns la 722.000 de euro, în creştere cu 85% faţă de 2015, iar pentru 2017 antreprenoarea se aşteaptă la un plus de 25%, arată un articol din această săptămână în Business MAGAZIN.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO