Media & Advertising

A apărut ultimul număr din revista “Ce se întâmplă, doctore?”. Ce puteţi citi în ediţia din august

A apărut ultimul număr din revista “Ce se...
29.07.2013, 14:14 737
 

Protagonista pictorialul de copertă al numărului de august “Ce se întâmplă, doctore?” este Elena Gheorghe, care dezvăluie cititoarelor ce face ca să arate impecabil la un an şi jumătate de la naşterea fiului ei, Nicholas. “Aş vrea să pot spune precum cele mai norocoase: “Am un metabolism perfect”, dar aş minţi. Am nevoie de disciplină, de sport, de alimentaţie sănătoasă, de rigoare ca să nu iau în greutate şi să-mi menţin kilogramele la care mă simt cel mai bine. Dansez mult, fac şi antrenamente la sală, şedinţe de masaj, mănânc sănătos (mă las inspirată de Nicholas, care “papă buuun”) şi îmi celebrez feminitatea cu bucurie şi mândrie. Toate suntem superbe atunci când ne simţim bine, sănătoase şi pline de viaţă, nu?” a declarat cântăreaţa în numărul de august al celei mai citite reviste de sănătate şi fumuseţe din România.

Slăbirea după naştere este şi subiectul abordat de Oana Cuzino în cel mai recent număr al revistei “Ce se întâmplă, doctore?” care apare astăzi pe piaţă. “Nutrienţii care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia femeii ce alăptează, dar vrea să slăbească, sunt cei generaţi de proteine, iar consumul acestora ar trebui să fie cu 10-20% mai care decât cel obişnuit. În plus, un aport crescut de proteine ajută la slăbit: le poţi obţine uşor crescând doza de lapte degresat consumat cu 300 ml, dintr-un ou zilnic, brânzeturi, iaurturi, carne slabă şi mai ales peşte” le sfătuieşte Oana Cuzino pe tinerele mame.

Tot din numărul de august al revistei, cititoarele pot afla care sunt cele mai bune remedii de refacere a podoabei capilare dacă aceasta s-a rărit considerabil, cât costă un bronz sănătos, cum trebuie abordată expunerea la soare în cazul persoanelor cu acnee, care sunt beneficiile echitaţiei, dar riscurile de cancer oral în cazul infectării cu HPV.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO