Lectii de business

ZF/First Bank Lecţii de business. Mihai Marcu, MedLife: Avem în premieră o divizie de achiziţii. Suntem de departe cea mai titrată companie locală în zona de M&A. Am devenit un conglomerat de antreprenori

24.09.2021, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private, un business de circa 250 mil. euro, condus de Mihai Marcu, a pus bazele unei divizii dedicate pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii, în contextul în care de-a lungul anilor, prin preluările făcute, grupul s-a transformat într-un adevărat conglomerat de afaceri, majoritatea antreprenoriale.

Cu aproape 90 mil. euro pentru investiţii, MedLife va depăşi anul acesta pragul de 300 mil. euro al afacerilor, prin­tre planurile de dez­vol­tare fiind mărirea spitalelor din porto­fo­liu, lan­sarea unui nou tip de clinici, dezvoltarea unor spitale regionale de oncologie sau transformarea imensei baze de date me­dicale în instrument viabil în lupta împotriva COVID-19.

„Faptul că MedLife este un mare achi­zi­tor, cu o activitate de M&A (fuziuni şi achi­ziţii) de 12-13 ani face diferenţa“, a spus Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group, în cadrul noului episod al Lec­ţiilor de Business, proiectul editorial dez­voltat de ZF în parteneriat cu First Bank.

În acest moment, MedLife este un agregator de companii antreprenoriale, având peste 30 de procese de achiziţii deru­la­te cu succes, lucru unic la nivelul comu­nităţii de business din România. „Suntem com­pania românească, de de­parte, cea mai titra­tă în achiziţii. Una dintre mândriile mele este când suntem 60-70 de mana­geri, jumătate antrepre­nori, şi stăm la ma­să. Suntem un conglo­me­rat de antrepre­nori. Aici a stat măiestria noas­tră, în de­prin­derea meşteşugului de a face achiziţii. Suntem de fapt o familie de antreprenori români.“

Marcu spune că agregarea acestei co­munităţi sub umbrela MedLife a fost una dintre cele mai importante experienţe de învăţare, atât de la oamenii care i-au deve­nit parteneri de business, cât şi de la comu­nităţile cu care a intrat astfel în contact. „De exemplu, miecuri la ora 13:00 sun­tem online toţi. Online-ul nu este ceva nou pentru noi. Din cauza dis­tanţelor, eram ori­cum jumătate fizic şi ju­mă­tate online de ani de zile. Atmosfera este sen­za­ţio­na­lă. Jumătatea din ma­na­gerii din MedLife sunt in­tra­prenori, oa­meni care au idei de noi linii de business, care deschid clinici, iar restul sunt antrepre­nori. Avem o comu­ni­ta­te reală, lucru care nu este mereu sim­plu. La finalul zilei, toţi în­ţe­leg însă că MedLife e o umbrelă care-i pro­te­jează sau un buldozer care-i ajută să crească.“

Noile planuri

În acest context, şi cu 90 de milioane de euro buget pen­tru dezvoltare, de anul aces­ta grupul are o di­vi­zie specializată de achi­ziţii, de oa­meni care vor desco­pe­ri noi opor­tunităţi de piaţă pen­tru a le inte­gra apoi în re­ţea­ua me­di­cală MedLife.

„Avem în pre­mie­ră o di­vi­zie de achiziţie. Nu nu­mai că facem achi­zi­ţii mul­te, dar de­ja ne specia­li­zăm în acest do­me­niu. Vrem să achiziţionăm de la antre­pre­nori şi să dezvoltăm în continuare linii de business.“

Dincolo de zona de achiziţii, investiţiile se vor concentra pe extinderea reţelei actuale şi pe dezvoltarea de noi concepte de business.

„Cele 12 spitale pe care le avem vrem să le consolidăm şi să le mărim. Un do­meniu care ne interesează este oncologia şi veţi auzi în curând de dezvoltări foarte importante. Credem că vor apărea câteva spitale regionale de oncologie ale MedLife în câţiva ani de zile.“

Pe zona de laborator, Marcu spune că grupul are acum în contrucţie o unitate „gigant“ care va acoperi mai multe discipline de la biologie celulară, genetică, biochimie sau imunologie, intenţia fiind de a intra şi pe specializarea de virusologie.

„În premieră, un privat va putea vedea dacă un vaccin sau altul adresează o anumită tulpină. Cred că putem ajunge acolo, nu este un drum uşor. Avem deja şapte laboratoare Covid construite în plină pandemie. Azi ne gândim la acest laborator gigant.“

Strategii sanitare corporate

Pe zona corporate, MedLife gestionează o bază de date medicale imensă, fiind astfel capabil să le livreze clienţilor companii soluţii complete de sănătate în lupta împotriva pandemiei.

„Ideal este ca aceste companii să îşi poată identifica oamenii foarte vulnerabili, nevaccinaţi şi să îi scoată din zona de front-office. Putem să facem această diferenţiere.“

Marcu, pe baza propriilor date, spune clar că România este în plin val patru al pandemiei.

„Credem că acest val 4 va începe să frâneze în câteva săptămăi, nu pentru că lumea se vaccinează, ci pentru că se imunizează prin boală. Când avem 5.000 de cazuri, pacienţii reali sunt undeva a 25 şi 35 de mii pe zi. Se mai vaccinează 10.000, deci sunt 40.000 pe zi imunizaţi prin boală sau vaccin, cam 1,2 milioane pe lună. Această curbă, care creşte acum, la un moment dat va frâna. Din păcate nu avem luxul Italiei sau al Germaniei, imunizate prin vaccin la 80%. Acum asistăm la o imunizare prin boală a României, la un experiment, dar care din fericire nu va depăşi pragul de 2.000 de pacienţi la ATI. Cel puţin aşa arată cifrele noastre.“

Act medical non-stop

Revenind la dezvoltarea MedLife, zona de clinici este o altă direcţie strategică, în anul următor fiind posibilă lansarea unui nou concept.

„Vizăm în mod special zona clinicilor foarte rapide, clinci non-stop, în oraşele mari din România. Sperăm ca într-un an de zile să lansăm primele astfel de clinici, un proiect inovator la nivel local şi regional. Sunt nişte hub-uri care pot livra un diagnostic la orice oră şi te pot îndruma către un spital MedLife.“

Grupul MedLife (simbol bursier M) a raportat pentru primele şase luni din 2021 un profit net de 71,6 milioane de lei, în creştere cu 561,7% faţă de primul semestru din 2020, la afaceri de 677,3 milioane de lei, plus 44,2%, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Tot potrivit datelor după primele şase luni din acest an, grupul MedLife include 22 hiperclinici in Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Iaşi, Galaţi, Craiova, Brăila, Sibiu, Cluj şi Constanţa, o hiperclinică inaugurată recent la Oradea, 56 de clinici, 10 spitale - localizate în Bucureşti, Arad, Sibiu şi Braşov, 36 laboratoare, 10 farmacii şi 12 clinici dentare.

„Anul acesta am lăsat să se înţeleagă că vom avea o a doua jumătate de an în linie cu primul semestru, în afară de achiziţii. Ajungem la peste 300 de milioane de euro, iar MedLife mai are vreo 90 de milioane de euro pentru achiziţii. Vă daţi seama că ţintim o sumă mai mare decât asta. Este evident că o companie care a crescut de la listare, de la 85 de milioane de euro, la peste 300 de milioane de euro vizează în anii ce urmează să se joace cu acest raport al afacerilor, 1 pe 4, 1 pe 3, 1 pe 2. MedLife este o companie mare pentru România în ansamblul ei.“

Medicina privată devine astfel unul dintre puţinele domenii în care România a reuşit să contruiască grupuri antreprenoriale relevante, inclusiv la nivel regional, Marcu spunând că un lucru care a contat enorm chiar în devenirea MedLife fiind concurenţa cu ceilalţi operatori privaţi locali.

„După ani de zile de lupte seculare cu Warga Enayati (medicul din spatele reţelei Regina Maria, care acum a pus bazele Enayati Medical City), cu care mă mândresc că ne-am concurat atâţia ani, această luptă ne-a determinat să creştem. Cum ne-am luptat? Construind spitale şi crescând foarte mult domeniul medical.“

Experienţa datului din coate

Dincolo de achiziţiile care au îmbogăţit MedLife sau de concurenţa puternică din piaţă care a forţat compania la dezvoltare, Marcu, cu un background de bancher, spune că antreprenoriatul nu se poate face fără experienţe solide de management şi fără exerciţiul de „a da din coate“.

„Backgroundul financiar a contat foarte mult. Faptul că am avut exerciţiul de a fi vicepreşedinte de bancă la doar 30 de ani, ocupându-mă de risc şi creditare, a făcut ca mutarea de cealaltă parte a mesei să fie mult mai uşoară. În perioada în care am fost bacher, am avut oportunitatea de a fi foarte mult plecat din ţară şi de a studia tot ce însemna partea de construcţie financiară, în locuri greu accesibile pentru un român, Londra, New York. Contează mult.“

Dincolo de managementul financiar, managementul oamenilor şi abilităţile de negociere sunt esenţiale.

„Am trecut prin zona de core management, de resurse umane, delegare, management de tot ce înseamnă negociere. Există o varietate mare de cunoştinţe de management care fac parte din arsenalul de care antreprenorii, care sunt şi CEO au nevoie.“

Mai departe, Marcu spune că fără experienţa promovării prin toate etapele de business, asociată cu cea a conducerii oamenilor, antreprenoriatul, cel puţin cel de talie mare, este o misiune imposibilă.

„Modul în care reuşeşti să conduci oamenii, experienţa de conţopist, până la urmă, de a avansa de la simplu lucrător, la şef serviciu, la vicepreşedinte te ajută enorm. Dacă vrei să faci business, ai nevoie de experienţa de a da din coate, de a te lupta să creşti. M-a ajutat enorm că aveam abilităţile sociale şi harul de a conduce oameni. Primul meu antreprenoriat a fost la 18 ani, apoi am început cariera bancară şi abia apoi am redevenit antreprenor. Dacă nu treci prin 10 ani în care să dai din coate să îţi faci loc, să avansezi, nu ai cum la rândul tău să ajungi să conduci mii de oameni. Ai nevoie de foarte multă luptă, cu persoane care nu sunt de partea ta a baricadei, pentru a fi performant, a fi şeful respectat al colegilor cu care eşti egal.“

Dar dincolo de toate acestea, grupul MedLife, care a fost fondat în 1996, a pornit de la un lucru.

„Cel mai important moment a fost curajul de început“, a mai precizat Marcu.

 

5 Lecţii de Business de la Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group

 Lecţia 1. Curajul începutului este decisiv. Noi am ipotecat totul pentru a lansa MedLife.

 Lecţia 2. Dacă nu treci prin 10 ani în care să dai din coate să îţi faci loc, să avansezi, nu ai cum la rândul tău să ajungi să conduci mii de oameni.

 Lecţia 3. Arsenalul unui antreprenor trebuie să includă cunoştinţe de management, nu doar financiar, ci şi competenţe de resurse umane, delegare, negociere.

 Lecţia 4. Antreprenorul care este şi CEO trebuie să fie şeful respectat al colegilor cu care este egal.

 Lecţia 5. MedLife este un conglomerat de antreprenori. Ne ajutăm unii pe alţii, iar asta este extraordinar de important.

 

Urmăriţi în fiecare joi, de la ora 15, Lecţii de Business, noul proiect editorial realizat de ZF în parteneriat cu First Bank. Conectaţi-vă săptămânal la experienţele de business ale celor mai mari antreprenori din România, prin platformele www.zf.ro, dar şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea First Bank