Innovx BCR

InnovX – BCR. Bogdan Năforniţă, cofondator şi CEO al Profluo: Intrarea în InnovX BCR ne-a oferit o viziune mai bună despre abordarea comercială şi acces la parteneriate cu Microsoft şi UiPath

29.11.2021, 00:07 Autor: Adrian Seceleanu

Daniel Dumitrescu, chief innovation officer al InnovX: Parcurgerea programului ajută start-up-urile să realizeze câte lucruri pot face într-o perioadă scurtă de timp.

Profluo, un start-up care pro­cesează în mod automat do­cumente, a câştigat în urma înrolării în programul InnovX BCR o viziune mai bună asupra abordării comerciale dar şi acces la parte­neriate cu Microsoft şi UiPath, com­panii care sunt partenere cu programul.

„Ne pregăteam să lansăm platforma practic să lansăm produsul comercial în februarie anul acesta când am primit un telefon de la InnovX, am aflat care sunt parteneriatele, care sunt obiectivele. Am spus atunci că acestea sunt şi obiectivele noastre pe anul acesta, adică să lansăm comercial platforma, deci aveam nevoie de o viziune mai bună despre cum să împachetăm asta comercial. Prin natura a ceea ce urma să punem pe piaţă doream să facem parteneriate cu Microsoft şi cu UiPath - o potrivire mănuşă pentru că ei sunt parteneri ai InnovX BCR. Ne doream să începem discuţii pentru un seed, pentru o investiţie iniţială, iar InnovX BCR era o platformă foarte bună pentru a iniţia discuţii cu cu asemenea actori”, a declarat Bogdan Năforniţă, co-fondator şi CEO al Profluo în cadrul emisiunii InnovX BCR, un proiect ZF şi BCR.

„Acesta a fost şi momentul în care noi ne-am decis să venim la InnovX. A fost o decizie luată pe loc. Ce m-a atras foarte mult a fost faptul că - fiind în lansare în momentul respectiv - nu aveam deloc timp. Faptul că InnovX BCR a fost online a fost un factor determinant să ne înscriem pentru că ştiam că vom avea nevoie de această structură. Şi atunci pentru noi a fost o decizie absolut firească, absolut naturală pentru care ne felicităm şi în momentul de faţă”, a adăugat el.

„În primul rând InnovX BCR este clar o platformă dedicată inovării şi mai exact accelerării inovării. În cazul start-up-urilor, le pune la dispoziţie un cadru care chiar le ţin într-un ritm accelerat de creştere atât în zona educaţională dar mai ales pe zona de postaccelerare. Cumva cred că şi un start-up realizează câte poate face într-o perioadă scurtă de timp - e chiar o definiţie a accelerării aş putea spune. Cred că împreună cu start-up-urile s-a creat un un parteneriat bun pe zona asta de creştere şi ele au demonstrat exact de ce sunt în stare şi ce pot face”, a punctat şi Daniel Dumitrescu, chief innovation officer al InnovX.

Ce face mai exact Profluo? „Profluo este o platformă cloud care prin machine learning poate să interpreteze documente şi să le îmbogăţească astfel încât ele să poată fi exportate sau procesate ulterior oriunde este nevoie în business de ele”, a explicat Naforniţă.

El a povestit că a ajuns să lanseze start-up-ul pentru că a fost frustrat de soluţiile IT disponibile pe piaţă - care fie erau prea scumpe, fie aveau o calitate slabă. “Eu nu am fost niciodată un CFO foarte, foarte convenţional. Întotdeauna mi-a plăcut să mă implic în procesele operaţionale şi să înţeleg de fapt ce e în spatele datelor pentru că zona financiară se învaţă relativ uşor. E important să înţelegi de ce ţi s-a întâmplat ce ţi s-a întâmplat pentru că acolo este de fapt cărniţa şi acolo sunt banii. Aşa că am început să devin pasionat de procese de business şi de automatizarea lor. Eram foarte frustrat că nu găseam soluţii decât ori foarte, foarte scumpe adică rămânea fără rinichi, fără picioare după ce terminai de implementat - sau foarte, foarte proaste şi atunci mi-am zis trebuie să existe o platformă, pe vremea aceea când coceam eu ideea nu exista RPA era doar un concept poate, abia se năştea la momentul respectiv. Mi-am spus deci că trebuie să existe o platformă accesibilă care să poată să automatizeze şi pentru companiile astea mai mai micuţe şi mai ocolite de inovaţie să spunem din cauza lipsei de buget, de timp, de personal, de focus şi aşa mai departe. Şi atunci am creat Profluo în 2016 urmând să implementez această viziune”.

Înainte de a lansa start-up-ul, Naforniţă a lucrat în mai multe multinaţionale în departamentele financiare. “Eu în viaţa mea anterioară am fost director financiar vreo 20 de ani. Mi-am am început cariera ca şi manager financiar în Procter & Gamble, după care m-am mutat ca şi CFO în S&T România, după care am fost CFO al IBM pe România şi apoi pe Europa de Sud-Est, apoi la Automobile Bavaria.”

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Innovix BCR