Info

(P) Matthieu Pasquier, CEO Societe Generale Global Solution Centre: „Piaţa românească ne oferă oportunităţi foarte bune de dezvoltare, astfel încât să putem sprijini transformarea strategică şi digitală a Societe Generale Group”

Diversitatea culturală aduce diversitate de idei, aşadar inovaţie, şi favorizează crearea unui mediu de lucru incluziv,  iar odată cu unirea echipelor din România şi India, sub acelaşi nume, Societe Generale Global Solution Centre îşi propune să le ofere partenerilor săi o interacţiune simplificată şi mai lină, servicii la cele mai înalte standarde şi soluţii adaptate în funcţie de profilul fiecăruia dintre ei.

Într-un interviu acordat Ziarului Financiar, Matthieu Pasquier, CEO al Societe Generale Global Solution Centre vorbeşte despre evoluţia companiei de-a lungul timpului, despre procesul de rebranding, precum şi despre oportunităţile şi provocările pe care le-a întâmpinat compania în ultimul an.

 
  1. Care au fost motivele rebranduirii prin care a trecut compania recent şi ce oportunităţi va aduce această nouă etapă?

De mulţi ani lucrăm pentru a dezvolta tot mai mult serviciile oferite partenerilor noştri din cadrul Societe Generale Group şi pentru a ne îmbunătăţi continuu serviciile şi modelul de business. După cum ştim cu toţii, unele dintre cele mai bune soluţii sunt cele care simplifică experienţa pentru utilizatorul final şi tocmai acesta este motivul principal pentru care am început acest proces: unirea echipelor din România şi India, sub acelaşi nume, pentru a oferi partenerilor noştri o interacţiune simplificată şi mai lină.

Îmbunătăţirea sinergiilor dintre cele două centre de servicii ne va ajuta nu numai să optimizăm serviciile şi instrumentele oferite într-un ritm mai rapid, ci şi să creăm noi oportunităţi de dezvoltare profesională pentru colegii noştri din ambele ţări şi să le oferim şansa de a lucra la proiecte cu impact global. Prin urmare, această nouă etapă a existenţei companiei noastre aduce oportunităţi de dezvoltare la toate nivelurile, dar şi o mai bună integrare pe plan intern, iar toate acestea se vor reflecta în calitatea serviciilor noastre de acum înainte.

 

          2. Cum s-a transformat cultura organizaţională, pe fondul multiculturalităţii? Cum reuşiţi să menţineţi un flux echilibrat, fără ca munca să fie afectată de diferenţele de limbă, fus orar etc.?

Evoluţia noastră, de-a lungul anilor, ne-a arătat că împreună, ca echipă, putem deveni un partener de încredere, construind împreună un viitor mai bun şi durabil prin soluţii IT şi financiare responsabile şi inovatoare. Toate acestea au fost posibile cu ajutorul, implicarea şi abilităţile excelente ale colegilor noştri din ambele ţări.

Centrele de servicii din România şi India au colaborat îndeaproape de-a lungul anilor, astfel că putem spune că acceptarea şi învăţarea din diferenţele noastre culturale, pentru transformarea lor în soluţii inovatoare, a fost întotdeauna parte din cultura noastră organizaţională. Prin pasul natural pe care tocmai l-am făcut anul acesta, reflectăm această colaborare în schimbarea numelui nostru.

Şansa de a lucra cu colegi din alte culturi şi de a colabora cu parteneri de pe 5 continente a fost cu siguranţă o experienţă bogată pentru fiecare dintre noi, atât la nivel profesional, cât şi personal. Asta deoarece în ​​fiecare zi avem ocazia să vedem noi abordări, să vedem şi alte puncte de vedere care să ne ajute să creştem, să oferim soluţii mai bune şi să călătorim pe tot globul. Acest lucru ne ajută să ne menţinem capacitatea de a veni mereu cu soluţii şi idei noi, deoarece diversitatea culturală aduce diversitate de idei, deci inovaţie. De asemenea, ne ajută să rămânem deschişi şi să ne concentrăm pe păstrarea unui mediu de lucru incluziv.

 

          3. Care sunt provocările cu care v-aţi confruntat din pricina pandemiei şi cum le-aţi depăşit?

Pentru a începe cu aspectele pozitive, deoarece fiecare provocare aduce şi oportunităţi, cel mai mare „câştig” a fost că ne-a oferit şansa de a vedea că nu trebuie să fim în acelaşi spaţiu fizic pentru a lucra eficient împreună. Ştiam acest lucru datorită anilor anteriori de colaborare cu colegii noştri din India şi cu parteneri din diferite ţări, dar acest aspect a fost cu siguranţă mai bine evidenţiat de la începutul pandemiei.

Lucrul de acasă şi mai ales interacţiunea online sunt cu siguranţă o trăsătură a secolului 21, epoca vitezei şi a tehnologiei. Interacţiunile virtuale depăşesc limitele geografice şi scurtează distanţele. Dar ele nu pot înlocui perfect interacţiunile faţă în faţă cu care suntem atât de obişnuiţi şi de care încă avem nevoie, spre exemplu pentru integrarea eficientă a noilor colegi.

Găsirea echilibrului între virtual şi interacţiunile „live” şi ajutarea colegilor noştri să îmbine eficient viaţa profesională cu cea personală a fost o preocupare constantă pentru managerii noştri.

Un alt aspect important a fost asigurarea sprijinului necesar oferit colegilor noştri pentru depăşirea provocărilor suplimentare sau a stresului apărute în contextul pandemiei. Pentru asta încă de anul trecut am crescut numărul şi diversitatea activităţilor de wellbeing (stare de bine), bunăstare psihologică şi asistenţă ghidată de specialişti.

 

         4. Care sunt planurile în direcţia digitalizării şi ce soluţiile tehnologice aţi implementat deja, în contextul pandemiei?

Digitalizarea şi automatizarea activităţii noastre au constituit mult timp o prioritate majoră pentru Societe Generale Global Solution Centre, întrucât suntem un centru de servicii care deserveşte, de mulţi ani, Societe Generale Group şi parteneri din 35 de ţări pe mai multe linii de business.

Pandemia a reuşit cumva să accelereze acest proces pentru a implementa cu succes munca de acasă, o opţiune disponibilă pentru aproape toţi angajaţii noştri şi pentru a regândi şi automatiza procesul de resurse umane, de exemplu, fie că sunt operaţiuni administrative sau de recrutare. De asemenea, anul acesta, compania noastră a lansat un bot intern de resurse umane, numit „AMBER” - noul nostru HR Business Partner virtual, care ne ajută să măsurăm nivelul de satisfacţie şi motivaţie al angajaţilor noştri şi să gândim în continuare activităţi concepute să abordeze rezultatele adunate ori de câte ori este nevoie.

În ceea ce priveşte planurile viitoare, întrucât am trecut la o nouă etapă în evoluţia noastră, vom accelera digitalizarea proceselor şi soluţiilor oferite partenerilor noştri, la nivel global, şi vom continua să lucrăm la construirea unor soluţii  IT inovatoare şi uşor de utilizat.

În plus, accelerarea digitalizării, regândirea proceselor şi modernizarea IT pentru partenerii onshore se vor face prin dezvoltarea unei oferte de consultanţă internă. Aceasta vine cu propunerea unor vaste cunoştinţe de business şi o experienţă diversă care duce la acoperirea întregului spectru al transformării, de la diagnostic la implementare, utilizând produse şi soluţii digitale dezvoltate intern. Pe măsură ce ne adaptăm la noua realitate mondială, aceste servicii sunt oferite de la distanţă partenerilor noştri şi, până acum, am avut un mare succes cu ele.

 

         5. Cum a evoluat compania în anul 2020 şi cum a început anul 2021? Care sunt sectoarele care au evoluat cel mai bine la nivelul companiei?

Pe lângă aducerea unor noi colegi, am devenit o companie globală şi am continuat să ne consolidăm poziţia cu fiecare nou proiect finalizat pentru părţile interesate din întreaga lume. Serviciile pe care le-am oferit în ultimii ani, inclusiv 2020 şi anul acesta, ajută nu doar entităţi europene, ci din întreaga lume. Şi, întrucât am intrat recent într-o nouă etapă de dezvoltare, pentru acest an, ne vom concentra pe dezvoltarea a tot mai multe proiecte similare şi vom poziţiona Societe Generale Global Solution Center ca un centru global.

În ciuda contextului global actual, obiectivele noastre de livrare şi planurile de creştere nu au fost afectate şi cred că ne-am adaptat cu succes la această nouă realitate cu care ne-am confruntat toţi. Am luat acest lucru drept o oportunitate de a deveni mai buni şi de a găsi soluţii inovatoare pentru a continua să oferim servicii la acelaşi nivel. Am dezvoltat şi adoptat noi abordări în ceea ce priveşte lucrul de la distanţă, fără a călători, iar calitatea tranziţiilor şi proiectului nostru a rămas la cele mai înalte standarde.

 

          6. Care sunt cele mai importante obiective de afaceri pe care vi le-aţi fixat pentru anul acesta?

Chiar dacă ne confruntăm cu un context pandemic, natura afacerii noastre, din fericire, ne permite să ne continuăm activitatea aproape ca de obicei. Avem o prezenţă globală şi avem capacitatea de a fi transversali şi de a implementa soluţii la scară largă pe diferite direcţii de business ale Societe Generale Group.

Pentru acest an, vom continua să investim în capitalul uman şi să oferim colegilor noştri toate oportunităţile necesare pentru a se dezvolta în continuare. Împreună cu ei, compania noastră va continua să crească, să devină un centru de excelenţă pentru întregul Grup Societe Generale şi să construiască un viitor durabil.

 

          7. Cum aţi descrie piaţa de profil din România? Unde aţi plasa-o la nivel european?

Piaţa românească este foarte dinamică, totuşi foarte atractivă pentru mediul de afaceri, deoarece vedem noi organizaţii care apar, iar cele existente continuă să crească. Acest peisaj oferă oportunităţi foarte bune companiei noastre de a se dezvolta în continuare, astfel încât să putem sprijini transformarea strategică şi digitală a Societe Generale Group.

Unul dintre principalele avantaje oferite de piaţa din România este reprezentat de talentele de mare valoare disponibile aici, pe multe domenii, inclusiv IT. Profesioniştii români au multe abilităţi, cunosc de obicei mai multe limbi străine, sunt gata să lucreze la proiecte mari şi provocatoare şi le place să fie implicaţi în cele care îi ajută să exploreze şi să-şi dezvolte abilităţile.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.