Info

(P) Într-o bună negociere nu există un câştigător şi un pierzător, ci doi câştigători

(P) Într-o bună negociere nu există un câştigător...

Autor: Publicitate

13.05.2019, 08:00 521

Donalam Călăraşi, jucător din industria metalurgică parte a grupului Beltrame, a reuşit să majoreze semnificativ veniturile salariaţilor şi să îmbunătăţească pachetele de beneficii în ultimii ani, în urma negocierilor dintre sindicat şi managementul companiei.

”Încă de la început, între Sindicatul Donalam şi compania Donalam SRL a existat o bună colaborare, fără reale conflicte, care să nu fi putut fi rezolvate. Astfel, în ultimii doi ani, am obţinut o creştere lunară a veniturilor cu 700 lei, precum şi o creştere de 20%, pentru ca angajaţii să nu aibă de suferit ca urmare a transferului contribuţiilor de la angajator  la angajat, ceea ce noi considerăm că a fost un rezultat remarcabil în favoarea angajaţilor”, a spus Stelică Drăguşin, reprezentantul Sindicatului Donalam. Negocierile dintre sindicat şi angajator pot avea rezultate productive pentru companie câtă vreme colaborarea între părţi se bazează pe o relaţie transparentă, pe transmiterea şi acceptarea rezultatelor  şi deschiderea pentru a găsi cele mai bune soluţii la problemele existente.

”Cred cu tărie faptul că într-o bună negociere nu există un câştigător şi un pierzător, ci doi câştigători. Este imposibil să obţii un rezultat important dacă ambele părţi au viziuni diferite asupra problemei. Astfel, în urmă cu 2 ani, odată cu începerea colaborării între Sindicatul Donalam şi Donalam SRL, începeam să credem că nu doar modificările salariale sunt un mod de schimbare a vieţii angajaţilor. Era nevoie de o schimbare şi din punct de vedere social. De comun acord am ajuns să oferim angajaţilor oportunitatea de a fi asiguraţi medical la un sistem privat de sănătate”, a mai spus Stelică Drăguşin. Totodată, el a mai precizat că managementul companiei a decis – fără ca Sindicatul să intervină – să distribuie o parte din profitul obţinut angajaţilor, sub formă de bonusuri, pentru a le recompensa loalitatea. Decizia a venit în contextul în care Donalam a obţinut rezultate favorabile, după o perioadă mai dificilă din punct de vedere economic.

Deşi, în urma negocierilor, angajaţii Donalam au avut pachete salariale şi de beneficii mai bune, compania se confruntă cu un deficit acut de personal calificat, amplificat şi de faptul că activează într-un oraş mic.

”România a fost cunoscută ca un bun producător metalurgic, cu foarte multe fabrici şi o bună tradiţie în domeniu, pe parcursul ultimilor 10 de ani însă, siderurgia românească având de suferit, din varii motive, mai mult ca oricare alt sector al industriei. Cea mai mare provocare pe care o avem de confruntat în acest moment este încercarea de a duce mai departe tradiţia metalurgiei, într-o societate care nu mai sprijină nici măcar formarea profesională în domeniu”, a spus Enrico Deganello, reprezentantul departamentului de resurse umane al Donalam. El a mai precizat că, deşi nivelul de loialitate al angajaţilor faţă de companie este unul mare, în prezent, compania se confruntă cu reale probleme din cauza lipsei personalului calificat, atât pe fondul îmbătrânirii forţei de muncă (majoritatea fiind în prag de pensioanare sau chiar pensionari), precum şi din cauza eliminării din grilele şcolare a calificării elevilor în meserii atât de necesare, precum cea de laminator, de exemplu, care este meseria de bază în cadrul Donalam. De asemenea, această problemă se acutizează în momentul în care compania îşi programează planuri de investiţii, posibilitatea găsirii unui număr mare de personal calificat într-un timp relativ scurt fiind o reală problemă.

”Pentru a preîntâmpina o posibilă criză de personal, anual organizăm cursuri de calificare, atât pentru a întineri forţa de muncă, dar şi pentru a ne ajuta de experienţa celor mai vechi, pentru a garanta transmiterea cunoştinţelor acestora către cei mai tineri în domeniu, astfel încât să ne putem baza oricând pe oameni calificaţi, sperând ca astfel să reuşim reintroducerea siderurgiei printre principalele sectoare ale industriei româneşti”, a mai spus Enrico Deganello.

Poziţionarea geografică şi faptul că Donalam îşi desfăşoară activitatea într-un oraş relativ mic, au, de asemenea, repercusiuni asupra forţei de muncă disponibilă pe piaţă, compania având dificultăţi în recrutarea persoanelor cu abilităţi  potrivite, având în vedere că majoritatea candidaţilor bine pregătiţi migrează către Bucureşti sau Constanţa.

”O reală provocare este şi de a ne face cunoscuţi pe piaţă ca şi un bun angajator, nu doar producător, pentru a putea insufla încredere posibililor noştri viitori angajaţi, în a ne alege pentru a-şi clădi o carieră de succes şi de a ne dezvolta împreună”, a mai spus Enrico Deganello. În prezent, Donalam implementează un amplu proces investiţional, iar în următorii ani compania îşi propune dublarea efectivului de personal muncitor, care va ajunge la aproximativ 400 de angajaţi (faţă de numărul actual de 260 de angajaţi).

”De asemenea, în următoarea perioadă, ne propunem începerea unui proiect prin care să atragem tineri ingineri din întreaga ţară pentru a lucra şi, totodată, a creşte alături de noi”, a mai spus Enrico Deganello.

 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO