Info

(P) Industria acoperişurilor din România s-a dezvoltat remarcabil în timpul pandemiei

(P) Industria acoperişurilor din România s-a dezvoltat...

Autor: Publicitate

19.07.2021, 10:58 1478

Anul trecut nu a fost unul bun pentru mulţi antreprenori. De asemenea, nici 2021 până la această dată, nu a fost prea blând. Dar, există şi industrii care nu numai că nu au regresat, ci s-au dezvoltat în timpul pandemiei şi au atins culmi nemaipomenite până în prezent. Una din acestea este industria acoperişurilor, o industrie care s-a bucurat de o atenţie specială din partea consumatorilor în timpul situaţiei de criză şi a ajuns să valoreze 250 de milioane de euro.

Chiar dacă mulţi români s-au confruntat cu o situaţie financiară problematică în timpul pandemiei, în mod paradoxal, cererea de acoperişuri de top, din materiale durabile şi cu un aspect deosebit, a fost şi este în continuă creştere de anul trecut şi până acum.

Experţii spun că majoritatea românilor îşi schimbă acoperişul casei o singură dată în viaţă, iar în funcţie de complexitatea şi materialele din care acesta este fabricat, preţul unui acoperiş poate porni de la aproximativ 2000 de euro şi ajunge până la câteva zeci de mii de euro.

Pornind de la realitatea faptului că românii nu investesc în acoperişuri la fel de des ca în alte produse de uz casnic sau în materiale de construcţie, este firesc să ne punem întrebarea cumde a reuşit acest sector industrial să se menţină pe culmi înalte chiar şi în timpul pandemiei? Dar aşa cum am menţionat şi mai devreme, consumatorii de la ora actuală pun un accent deosebit pe calitate şi investesc în materiale scumpe, dacă acestea le promit un confort sporit.

De asemenea, în ultimii ani, în România, a avut loc şi o explozie de ofertă pe piaţa imobiliară, dezvoltatorii construind multe blocuri de apartamente, atât în interiorul celor mai mari oraşe, cât şi la periferiile acestora.

 

În ce fel de acoperişuri investesc românii?

Când vine vorba de acoperişuri, majoritatea românilor caută învelitori metalice de calitate. Cei mai mulţi cumpărători sunt cei din sectorul industrial, dar nici numărul de consumatori casnici nu este deloc de neglijat.

Popularitatea acoperişurilor, indiferent de vreme şi de vremuri, se poate deduce şi din cifrele de afaceri pe care le ating cei mai mari producători din piaţă, dar şi companiile din România axate pe acest domeniu.

Chiar şi în ţara noastră, există companii care au obţinut cifre de afaceri de milioane de euro, în care fiecare angajat aduce afacerii un profit substanţial datorită cererii mari de acoperişuri.

Dezvoltarea industriei acoperişurilor are o legătură strânsă cu industria costrucţiilor. În cele mai mari oraşe din România, dar şi în zonele rurale, în ultimii ani, s-au construit foarte multe blocuri rezidenţiale, vile şi case pe care constructorii le-au acoperit cu ţigle metalice.

 

Jucători noi şi puternici pe piaţa acoperişurilor

Un exemplu de companie nouă, care s-a afirmat în mod special în timpul pandemiei este compania MIHU Acoperişuri din Suceava.

SC Acoperişuri Metalice SRL este o companie suceveană înfiinţată în anul 2017, cu o evoluţie remarcabilă într-un timp foarte scurt. Încă din faza iniţială, managerii acestei companii şi-au propus ca firma lor să ocupe o poziţie de top în industria acoperişurilor şi dacă judecăm după dezvoltarea de care a avut parte putem spune că nu se află prea departe de îndeplinirea acestui vis.

În 2018, la doar doi ani de la înfiinţare, compania Acoperişuri Metalice SRL a ajuns pe locul 6 în Europa la vânzarea produselor Blachotrapez, iar în 2019 pe locul 2. Apoi, în anul 2020, a obţinut locul 1 la vânzări de ţiglă metalică în rândul distribuitorilor de produse Blachotrapez din toată Europa.

Sediul acestei companii, depozitul logistic principal de produse pentru acoperişuri şi garduri, precum şi showroom-ul şi biroul de vânzări se află în Ipoteşti, la doar câteva minute de centrul municipiului Suceava. Alte două depozite sunt operaţionale în municipiul Botoşani şi în oraşul Vicovu de Sus.

Compania MIHU Acoperişuri se remarcă printr-o reţea proprie de distribuţie şi vânzări foarte bine dezvoltată, din care fac parte agenţi de vânzări, agenţi de livrări şi echipe specializate de montaj, care îşi exercită sarcinile de lucru în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ. Mai mult, cei care doresc să-şi schimbe acoperişul sau dimpotrivă abia încep să îşi construiască casa beneficiază de măsurători gratuite şi oferte de preţ avantajoase şi competitive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO