Info

(P) Emerson: 15 ani de creştere continuă, 15 ani de activitate în Cluj

De 15 ani, în Cluj, Emerson creşte constant, îşi extinde echipa şi diversifică specializările în cadrul departamentelor. Aurel Deac, Senior Finance Director ne oferă o perspectivă asupra realizărilor, oportunităţilor şi planurilor de viitor ale companiei, detaliind activităţile Centrului de servicii financiare şi a oportunităţilor pe care acesta le oferă tuturor celor care îşi doresc o carieră în acest domeniu.

  1. Cine este Emerson ca şi companie?

Emerson este o companie globală de tehnologie şi inginerie ce dezvoltă soluţii software şi hardware pentru companii din domenii industriale, comerciale şi de larg consum.

Soluţiile noastre susţin şi fac posibile unele dintre cele mai critice aspecte ale stilului nostru de viaţă, precum: calitatea şi siguranţa alimentelor, confortul uman, protecţia mediului sau producţia de energie din surse regenerabile. Toate aceste inovaţii sunt dezvoltate cu scopul de a face lumea mai sănătoasă, mai sigură, mai inteligentă şi mai sustenabilă. Ca să vă faceţi o idee despre ce înseamnă pentru noi inovarea, vreau să menţionez că avem peste 20.000 de patente de inovare active la nivel global.

Însă Emerson nu este o companie doar pentru ingineri. Avem foarte multe alte tipuri de roluri: vânzări, marketing, servicii clienţi şi bineînţeles financiar - contabilitate, cum e cazul organizaţiei pe care o conduc.

Anul acesta, Emerson aniversează 15 ani de activitate în Cluj. Am pornit de la 0 în 2006, ajungând acum la o organizaţie de peste 2700 de colegi şi estimăm în continuare o dezvoltare de aproximativ 20%, în următorii 2-3 ani.

  1. Spuneţi-ne mai multe despre organizaţia de servicii financiare pe care o conduceţi.

Centrul de servicii financiare este rezultatul experienţei şi a dezvoltării noastre de peste 10 ani. Avem foarte multe tipuri de specializări şi colegi foarte bine pregătiţi care au dus organizaţia noastră la un alt nivel, acela de a furniza aceste servicii la scară internaţională pe unele dintre cele mai dinamice pieţe din lume. Avem peste 250 de colegi, aproximativ 20 de specializări, în domenii precum contabilitate generală, servicii financiare pentru clienţi, analiză financiară şi de business, precum şi suport sisteme de business. Este un centru multilingvistic, pe lângă limba engleză care e absolut necesară în cadrul companiei, având în vedere interacţiunile la nivel global, colegii noştri vorbesc fluent 9 limbi străine.

În această perioadă, am început implementarea unui plan de dezvoltare intensivă care reprezintă o reorganizare strategică în vederea consolidării proceselor financiare şi contabile, respectiv optimizarea, automatizarea şi eficientizarea operaţiunilor, pentru a susţine businessul într-un mod competitiv şi de manieră proactivă.

Nu în ultimul rând, ne concentrăm pe dezvoltarea continuă a specialiştilor şi a proceselor, cu accent pe transformare digitală care să creeze valoare sporită.

  1. Ce înseamnă acest lucru din punct de vedere al resurselor umane?

Emerson a înregistrat o creştere continuă în aceşti 15 ani de când activează în Cluj-Napoca, organizaţia noastră este cea mai mare la nivel european. După cum spuneam, avem planuri intense de dezvoltare în următorii ani, atât la nivel de companie, cât şi în ceea ce priveşte centrul de servicii financiare.

Toate acestea sunt susţinute prin programe de dezvoltare a competenţelor tehnice, inclusiv suport pentru obţinerea acreditărilor ACCA sau CIMA, precum şi multiple programe de leadership şi de dezvoltare a competenţelor personale.

 
  1. Care sunt posturile disponibile?

Deoarece ne aflăm într-un proces intens de extindere, suntem în permanenţă în căutarea oamenilor potriviţi care să completeze echipele noastre de specialişti. Ţinând cont de diversitatea specializărilor, am convingerea că oricine îşi doreşte să urmeze o carieră în financiar - contabilitate îşi va găsi locul la noi. Gama de roluri disponibile este foarte vastă. După cum spuneam, ne concentrăm pe zonele de Accounts Payable, Accounts Receivable şi General Ledger, dar şi pe cele de analiză financiară şi de business sau cost controlling.

Pentru cei aflaţi la începutul carierei, am lansat de curând un program de internship menit să accelereze dezvoltarea şi integrarea acestora. Pe parcursul a 6 luni, participanţii vor avea ocazia să dobândească experienţă în cele două specializări: Accounts Payable şi Accounts Receivable, alături de colegii noştri şi evident, în funcţie de performanţă şi dacă îşi doresc acest lucru, pot să îşi continue cariera în cadrul Emerson. În cadrul programului, avem incluse şi traininguri de contabilitate, pachetul MS Office la nivel avansat, cursuri de limbi străine şi de comunicare.

Puteţi afla despre toate rolurile disponibile în acest moment, accesând pagina: https://bit.ly/3eAVhB3 .

 
  1. Ce aşteptări aveţi de la posibilii candidaţi?

Suntem o echipă dinamică, pasionată de inovare şi de performanţă. Aşadar, suntem în căutarea oamenilor potriviţi care să completeze echipele noastre de specialişti. Considerăm că un candidat trebuie să aibă pe lângă cunoştinţele, certificările, eventual experienţa necesară – în cazul anumitor roluri, şi potenţialul de a se integra într-o anumită echipă, motivaţia de a se dezvolta şi de a creşte împreună cu echipa din care face parte. Acordăm o importanţă deosebită şi competenţelor individuale precum dorinţa de a învăţa şi de îmbunătăţire constantă a aptitudinilor, colaborarea şi comunicarea în echipe foarte diverse, asumarea responsabilităţii personale, precum şi o atitudine orientată pe soluţii şi rezultate.

 
  1. Care sunt cele mai importante oportunităţi de carieră oferite angajaţilor prin care compania se remarcă? 

Particularitatea Emerson şi incontestabilul nostru avantaj este dat de diversitatea oportunităţilor de carieră. Angajaţii noştri pot alege să urmeze o cale de specializare sau pot opta în timp pentru partea de people management. Mai mult, pot profita de oportunităţile inter-departamentale, cu specializări în mai multe domenii, de proiecte la nivel internaţional în care se pot implica pentru a dobândi o viziune mai amplă asupra business-ului şi care ulterior să-i ajute în decizia drumului pe care doresc să-l urmeze.

Pe lângă beneficiile oferite, aceştia au acces la resurse diverse: traininguri, programe de învăţare, de mentoring şi specific pentru partea financiară, certificări internaţionale, precum CIMA sau ACCA.

Nu putem să discutăm de Emerson fără să menţionăm şi de comunitatea noastră implicată activ în promovarea şi susţinerea educaţiei STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) prin parteneriatele cu mediul academic clujean, sprijinul acordat organizaţiilor studenţeşti, proiectele dedicate elevilor, respectiv organizarea de evenimente de promovare STEM.

Suntem foarte mândri şi de organizaţiile noastre de voluntari Social Committee şi Women în STEM. Acestea sunt dedicate menţinerii unor legături strânse şi a unui angajament ridicat prin întâlniri informale, ateliere de dezvoltare şi wellbeing, precum şi derularea unor campanii sociale de sprijinire a comunităţilor locale.

 
  1. Ce ne puteţi spune despre cariera dumneavoastră în Emerson?

Povestea mea în cadrul Emerson a început cu peste 7 ani în urmă şi de atunci, alături de oameni talentaţi - mulţi dintre aceştia fiind în companie de peste 12 ani - de când a fost înfiinţată echipa, am clădit o comunitate de profesionişti în financiar - contabilitate.

Motivaţia mea vine din dorinţa de a crea strategii competitive, de a furniza soluţii cu impact pe termen lung şi de a folosi inovarea în anticiparea trendurilor viitoare. Cred într-un proces de management disciplinat şi sunt ghidat întotdeauna de rezultate măsurabile şi procese clare.

Ce apreciez la Emerson? În primul rând şansa de a-mi folosi gândirea critică şi impactul vizibil pe care acţiunile mele îl au asupra business-ului. Apoi este mediul stabil, în care eforturile sunt recunoscute şi unde accentul cade pe un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Şi nu în ultimul rând, comunitatea diversă în care fiecare persoană poate să-şi atingă potenţialul maxim.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.