Info

(P) Crowe devine una dintre cele mai mari companii de audit, contabilitate, consultanţă financiară şi fiscală din România

Autor: Publicitate

23.02.2021, 09:00 700

Anul 2021 a reprezentat un nou început pentru FiNEXPERT şi BOSCOLO, acum Crowe România. Cele două companii au fuzionat la început de 2021 sub auspiciile Crowe Global.

FiNEXPERT - una dintre cele mai mari companii româneşti de servicii profesionale care furnizează servicii integrate de contabilitate, salarizare, audit, consultanţă şi taxe - şi BOSCOLO - o companie internaţională de consultanţă, contabilitate şi audit, stabilită în România în 1994, cu birouri în Bucureşti, Timişoara şi Cluj şi membră a reţelei Crowe Global încă din anul 2016 – îşi dedică în prezent activitatea furnizării către clienţi a unei game vaste de servicii de cea mai bună calitate.

Împărţind un set comun de valori fundamentale, FiNEXPERT şi BOSCOLO s-au aliniat unei viziuni unitare, venind în întâmpinarea unei provocări cu care piaţa serviciilor profesionale se confruntă: fragmentarea. Găsind unul în celălalt un partener în care să se încreadă, cele două companii şi-au propus să pună bazele unei  companii şi mai puternice, cu o abordare unică în ceea ce priveşte serviciile care aduc valoare clienţilor.

„Mai puternici împreună” este motivaţia din spatele acestui pas important din viaţa celor două companii. „Principalele motive care stau în spatele acestei fuziuni sunt viziunea de ansamblu şi strategia, pe care le împărtăşim. În urma acestei fuziuni, clienţii noştri vor beneficia de un portofoliu vast de servicii, de o echipă extinsă şi de o prezenţă locală şi mai puternică întrucât împreună vom continua să îmbunătăţim oferta şi calitatea serviciilor noastre”, a declarat Manuela Furdui, Managing Partner FiNEXPERT.

Unul dintre cele mai importante aspecte de care ambele companii beneficiază în urma acestei fuziuni este apartenenţa la reţeaua Crowe Global. Companiile membre Crowe se bucură de o reputaţie internaţională datorată calităţii ridicate a serviciilor pe care le oferă, fiind a opta cea mai mare reţea din întreaga lume, cu peste 220 de membri în peste 130 de ţări. Această reţea cuprinde peste 42,000 de angajaţi, localizaţi în 750 de sedii şi oferă tuturor membrilor săi acces la o bază solidă de cunoştinţe şi expertiză.

Fuziunea dintre FiNEXPERT şi BOSCOLO situează compania nou formată - Crowe România - pe poziţia cu numărul 6 la nivel naţional în topul firmelor de consultanţă, contabilitate şi audit, conform cifrei de afaceri. Noua companie are în prezent o cifră de afaceri anuală de aproximativ 9 milioane de EURO. Cei 230 de specialişti lucrează acum pentru 1,000 de clienţi locali şi internaţionali, oferindu-le soluţii adaptate nevoilor şi consultanţă multi-lingvistică.

Este important de precizat că acest întreg proces de fuziune s-a desfăşurat într-o perioadă plină de provocări, în care pandemia globală a afectat semnificativ mediul de afaceri. Roberto Falato, Partener BOSCOLO, povesteşte: „Cel mai simplu lucru ar fi fost să amânăm totul pentru o perioadă de timp, pentru a nu avea niciun fel de restricţii sau potenţiale obstacole care ar fi putut apărea de-a lungul acestui proces. Însă am avut o doză suficientă de curaj pentru a pune în aplicare această fuziune. A fost intenţia noastră să ne oferim nouă înşine, structurii noastre şi pieţei un semnal puternic de reacţie la ceea ce se întâmplă. Credem cu tărie că, de îndată ce vom ieşi din această situaţie, economia şi piaţa îşi vor reveni şi, ca niciodată, vor avea nevoie de jucători importanţi, capabili să susţină solicitările antreprenorilor”.

Dacă ne mutăm atenţia dinspre acest context al pandemiei, una dintre provocările pe care Crowe România le-a cunoscut în decursul celor două luni de la începerea procesului de fuziuni este aceea de a aduce oameni, culturi şi modalităţi de lucru laolaltă, aspect cunoscut în cazul tuturor operaţiunilor de fuziune. Din acest punct de vedere, unul dintre atuurile celor două companii este tocmai această componentă internaţională care le leagă, precum şi abilitatea de adaptare la cerinţele unei pieţe în continuă schimbare. „Este important să ne amintim că în grupul care s-a născut există o puternică componentă internaţională formată din companii care, în mod istoric, s-au orientat către pieţele franceză, italiană, spaniolă şi locală. Aceasta este, de asemenea, o caracteristică pe care ne place să o subliniem şi care face parte din provocarea care ne aşteaptă”, ne-a mărturisit Roberto.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO