Info

(P) Andrei Trofin, CEO şi Founder ESX: De la zero la peste 1 milion de euro afaceri

Autor: Publicitate

16.02.2021, 08:00 5170

Andrei Trofin, CEO şi Founder ESX a pus bazele unui sistem digitalizat care încurajează mersul la sală, adaptat nevoilor fiecăruia, atât în ceea ce priveşte bugetul, timpul sau proximitatea. Astăzi, abonamentul ESX permite clienţilor acces la aproximativ 250 de săli partenere din peste 30 oraşe, iar estimările financiare plasează business-ul la peste un milion de euro în 2021.

 

Cum s-a născut ideea de a lansa un business care să digitalizeze şi să extindă accesul românilor la sală?

Ideea business-ului s-a înfiripat în 2016 de la un prieten din Brazilia, care mi-a povestit despre acest model de business care exista deja acolo. Părea o afacere simplă, care poate creşte piramidal, uşor de dezvoltat şi extinsă ulterior către alte ţări. Dar după câteva analize de piaţă mi-am dat seama, în primul rând, de valoarea pe care o putem aduce în industria activităţilor sportive, întrucât România este pe al treilea loc ca grad de obezitate din Europa, iar ca educaţie în această direcţie se luptă pentru primul loc. În plus, mă gândeam şi la programe educaţionale, motivaţionale sau de nutriţie cu care putem completa un acces la sală. Crearea ESX şi lansarea pe piaţă a durat 9 luni, timp în care am realizat de la zero o aplicaţie de mobil, un website şi o reţea iniţială de săli partenere.

 

Care au fost investiţiile de la lansarea din 2018 şi cât vă propuneţi să investiţi pe termen scurt?

Am investit până în prezent aproximatix 400.000 de euro, iar de anul acesta ne dorim să aducem la aceeaşi masă investitori care să vadă potenţialul de creştere al afacerii şi cu care să ne extindem şi către alte pieţe. Avem multe planuri de dezvoltare şi tehnologii de implementat pentru a aduce şi mai multe beneficii utilizatorilor aplicaţiei ESX, dar şi partenerilor noştri - sălile sportive din toată ţara. Aşadar, analizăm cu atenţie tipul de investiţie care să se potrivească cel mai bine modelului nostru de business: fie finanţări externe de la VC/investitori privaţi, proiecte cu fonduri UE sau creditări de la bănci.

 

Ce provocări au apărut de la lansarea business-ului şi pana acum?

Am reuşit să construim sistemul digital astfel încât modul de scanare QR al aplicaţiei ESX pentru înregistrarea clienţilor la sală să funcţioneze 100%, simplu, printr-o singură atingere.

O altă provocare a fost creşterea reţelei de săli, astfel încât să avem parteneriate şi cu centre sportive mari, cunoscute, dar să nu fim forţati să creştem prea mult preţul abonamentului, menţinând un gross margin care să ne permită dezvoltarea. Pe de altă parte, este colaborarea cu sălile mici, care au un spaţiu limitat şi, perioada de distanţare socială, le permite să aibă în sală doar un număr mic de persoane.

Pandemia a adus alte provocări şi mai mari. A trebuit să ne recalculăm bugetele astfel încât să putem susţine cheltuielile interne şi cu echipa până la redeschiderea centrelor sportive. Am fost nevoiţi să îngheţăm sau să mutăm valabilităţile abonamentelor active, având în vedere ca sistemul este automat, recurent.

 

Cum aţi depăşit perioada pandemiei care a afectat puternic industria sportivă?

Am fost primii din ţară care au lansat programe de antrenament, acasă, live, cu antrenori în mai puţin de 48 de ore. Împreună cu întreaga echipă am reuşit să avem peste 10 tipuri de antrenamente cu antrenori diferiţi, live, în platforma noastră: atât în aplicaţie cât şi pe website, care să acopere un program de 5/6 ore de antrenamente/zi, 7 zile din 7.

Am gândit şi planificat o eventuală pivotare spre un shop online cu produse, în cazul în care pandemia s-ar fi prelungit pe o perioadă de peste 6 luni.

Iar de la redeschiderea sălilor, ne concentrăm să readucem oamenii către sport şi să convingem clienţii noi, care nu au mai fost la sală niciodată, sa meargă, ţinând cont de noile reguli de distanţare socială.

 

Cum vedeţi evoluţia business-ului în 2021?

În primul rând, vrem să acoperim toată ţara prin colaborarea cu 80% din cluburile sportive, pentru a putea aduce tot mai mulţi români mai aproape de sălile de fitness şi de sport.

Lucrăm la lansarea unui upgrade mai mare al aplicaţiei şi website-ului pentru a îmbunătăţi experienţa consumatorului cu aplicaţia ESX, regândim tot sistemul, care ne va permite să avem parteneriate cu mai multe centre sportive mari din ţară, vom avea pachete cu posibilitatea de a testa 7 zile, gratuit, abonamentele ESX pentru membrii noi.

Luăm în calcul chiar şi pachete cu asigurare în caz de accidente la sală sau garanţie de retur al abonamentului, în cazul infectării cu virusul SARS CoV2.

 

Care este topul oraşelor cu cei mai mulţi clienţi ESX?

Deşi am pătruns în Bucureşti abia spre finalul anului trecut, am întregistrat aici cele mai multe vânzări de abonamente, urmat de Iaşi - oraşul unde s-a ”născut” ESX şi apoi Cluj-Napoca.

 

La câte abonamente vreţi să ajungeţi anul acesta?

Estimăm că vom încheia anul 2021 cu aproximativ 100.000 de abonamente vândute, dublu faţă de ce avem în prezent, cu 700.000 de intrări la sălile partenere şi peste 50.000 de conturi create.

 

Care sunt beneficiile abonamentelor la sală cu aplicaţia ESX?

Cu ajutorul aplicaţiei ESX, disponibilă atât pe Android, iOS şi Huawei clienţii pot intra la oricare dintre sălile incluse în abonament - aproximativ 250 în toată ţara - şi le pot schimba după bunul plac.

Pe lângă intrarea la săli, oferim oamenilor zeci de antrenamente pentru acasă şi diverse 

programe educaţionale de fitness şi nutriţie.

Printre alte beneficii sunt reînnoirea automată, cu posibilitatea de a întrerupe abonamentul oricând, cu un click. Dacă nu foloseşti abonamentul în primele 10 zile, ne anunţi şi primeşti banii înapoi fără nici o explicaţie. Economiseşti, plătind mai puţin decât pe un abonament obişnuit la o sală.

 

Care este dimensiunea echipei? Există în plan noi recrutări?

În prezent suntem o echipă de 11 oameni: 5 angajaţi full time, 4 programatori şi designeri şi 2 business advisori. Avem în plan pentru anul acesta să angajăm încă 4-6 persoane noi full time, iar dacă vom atrage finanţări probabil vom creşte echipa exponenţial.

 

Care este strategia companiei pe termen scurt, în următorii 5 ani pentru a ţine pasul cu evoluţia tehnologiei şi noile cerinţe de consum?

Vrem să integrăm inteligenţa artificială şi machine learning pe bazele de date, cu stilul de viaţă şi comportamentul clienţilor noştri astfel încât să putem să prezicem posibile boli.

Vrem să lansăm programe educaţionale complexe, personalizate pentru fiecare client ESX, programe automatizate, de time management, motivaţionale, cu antrenamente şi nutriţie.

Pentru sălile partenere vrem să dezvoltăm CRM-ul actual, cu diverse rapoarte/ preconizări/ facturări automate pentru intrările de la abonamentele ESX, cu ştiri din industrie şi chiar sfaturi de business care să îi ajute să îşi crească afacerile. 

În funcţie de rezultatele analizelor de piaţă pe care le vom face anul acesta şi în funcţie de viitorii investitori din bord, vom stabili strategia de extindere internaţională. Dacă vorbim de alte continente vizăm California - acolo a fost lansat prima dată primul sistem asemănător cu ESX ca şi model de business, iar dacă privim către Europa, vizăm Spania, Franţa, Italia, Polonia, Ungaria şi Bulgaria.

Profil Andrei Trofin, CEO & Founder ESX

Andrei Trofin a crescut într-o familie de antreprenori, ceea ce l-a determinat să aleagă acelaşi drum şi nu se vede făcând altceva. Până la 33 de ani a terminat 2 facultăţi, a construit de la zero 4 companii în 14 ani de antreprenoriat, dintre care cu două a eşuat, iar din una a făcut exit. Ca antreprenor, a gestionat peste 100 de angajaţi şi a atras venituri cumulate de peste 10 milioane de euro. De la începutul anului 2018 a lansat compania ESX, care deţine o aplicaţie disponibilă pe iOS, Android şi Huawei şi o platformă web www.esx.ro, prin care oamenii pot cumpăra un abonament online recurent, care le oferă acces la 250 de cluburi sportive din România. Crede atât de mult în business-ul ESX încât vrea să îl facă cunoscut şi americanilor, prima piaţă vizată fiind cea din California.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO