Info

(P) 1tedjob.com la Web Summit Lisabona

(P) 1tedjob.com la Web Summit Lisabona

Autor: Publicitate

10.11.2016, 17:05 379

Ca în fiecare an, luna noiembrie adună la Lisabona zeci de mii de participanţi la Web Summit, cel mai mare eveniment de tehnologie din Europa. Un eveniment care se traduce în peste 50.000 de participanţi, 1.500 de companii de tip start-up din peste 165 de ţări şi peste 600 de speakeri, lideri în industriile pe care le reprezintă, la cele 21 de conferinţe.

România se afă în top 20 al celor mai bine reprezentate ţări în cadrul evenimentului, iar pentru companiile româneşti de tip start-up, experienţa acestui eveniment este esenţială. Aici au ocazia de a studia modul în care funcţionează alte start-up-uri, pot interacţiona cu companii care oferă produse complementare şi, nu în ultimul rând, este locul unde investitorii vin să studieze piaţa pentru a găsi următoarea companie în care să se implice.

Desigur, nu trebuie să credem că un start-up care vine la Web Summit pleacă automat cu un deal, însă prezenţa la acest eveniment aduce o companie aflată la început de drum în atenţia celor interesaţi să investească şi generează relaţii pe termen lung. Chiar dacă nu ai plecat în noiembrie cu un deal, contează cum evoluezi şi ce se întâmplă cu compania mai departe.  

1tedjob.com nu putea lipsi de la cel mai mare eveniment de tehnologie din Europa. Soluţia tehnologică pe care am gândit-o are menirea de a revoluţiona felul în care se realizează procesul de recrutare, atât în România, cât şi în afară, şi aşteptam cu nerăbdare să vedem în ce fel se integrează acest serviciu în peisajul tehnologic european.

Am venit la Web Summit pentru a prezenta platforma 1tedjob.com, pentru a găsi parteneri care să ne ajute să ne stabilizam pe piaţa românească şi să ne extindem pe alte pieţe, dar şi cu gândul de a obţine experienţă în zona interacţiunii cu investitorii. Nu în ultimul rând, este un loc unde găseşti inspiraţie la tot pasul, de unde poţi pleca cu idei pentru produsul tău, fie că e vorba de dezvoltare sau de aplicaţii adiţionale, esenţiale pentru cei care vor să păstreze un produs dinamic, care vine constant cu noutăţi.

O astfel de aplicaţie a fost un test lansat recent, la finalul căruia participanţii primesc un raport video despre tipul lor de personalitate. Clipul are un ton amuzant, dar dezvăluie trăsături de caracter reale şi în plus poate fi completat alături de colegi, pentru un raport de grup care descrie modul în care poate funţiona echipa în funcţie de personalitatea fiecăruia. Este o aplicaţie fun şi utilă în acelaşi timp, pe care vă invităm să o accesaţi la http://quiz.1tedjob.com.

Pe lângă toate acestea însă, sentimentul general este că Web Summit ne-a depăşit aşteptările prin amploarea lui – atât în ceea ce priveşte organizarea impecabilă, cât mai ales activităţile din cadrul evenimentului.

Sunt organizate pitch-uri unde start-up-urile îşi prezintă afacerea şi sunt provocate de către investitori pe diverse teme de discuţie, sunt zone de tip workshop unde sunt prezentate informaţii despre industrie şi trend-uri, sunt zone unde investitorii organizeaza intâlniri cu firmele, în care primeşti sfaturi în cadru restrâns etc. Din toate ai ce sa inveti. În plus, când stai la standul tău, vin la tine atât competitorii cât şi investitorii, toţi sunt interesaţi să ia pulsul industriei.

Plecăm de la Web Summit cu mai multă experienţă, cu o imagine mai clară asupra industriei şi a direcţiei de dezvoltare 1tedjob.com, dar şi cu conexiuni care sperăm să ne aducă parteneriate fructuoase cât mai curând.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO