Articolele de tip advertorial publicate pe site-ul www.zf.ro sunt marcate cu (P), Advertorial, Articol cu conţinut publicitar sau Opinia specialistului.
Chiar dacă pandemia a ajuns să fie omniprezentă în preocupările şi comportamentul nostru, economia continuă să existe şi să funcţioneze, deşi unii dintre decidenţii noştri politici o tratează ca pe o rudă săracă. Sunt prea puţin sau deloc analizate efectele asupra economiei ale unor măsuri cu caracter exclusiv sanitar, fără a se încerca realizarea unui echilibru între atenţia acordată atât crizei sanitare cât şi celei economice.
Această situaţie tinde să devină din ce în ce mai periculoasă deoarece inevitabilitatea declanşării în scurt timp a unei crize economice profunde ar cere cu caracter imediat luarea unor măsuri de politică economică menite nu numai să preîntâmpine căderea ecnomică dar şi să pregătească relansarea post-criză.
Actuala criză economică trebuie considerată ca o criză a ofertei de producţie. Problemele de sănătate au redus disponibilitatea pentru muncă a unui număr mare de angajaţi şi contractori şi rezultatul este o reducere a anumitor producţii. Prin urmare, criza economică se caracterizează prin schimbări structurale ceea ce face ca soluţia reală a crizei să nu fie căutată în politici monetariste de subvenţii şi ajutoare, ci în politici care să permită producătorilor să aibă cea mai mare libertate posibilă de a-şi relua activităţile obişnuite şi de a permite modificările necesare ale structurilor productive. Criza economică actuală este în special o criză a aprovizionării, deoarece multe companii sau antreprenori independenţi au fost obligaţi să-şi reducă activităţile din cauza închiderii, ceea ce face imposibil pentru mulţi angajaţi, dar şi pentru antreprenori să îşi continue activitatea.
Ne aflăm într-un punct de cotitură şi va trebui să se ia hotărâri rapide şi complexe deoarece România riscă să intre în perioada post criză într-o stagnare economică greu de depăşit ca urmare a lipsei de productivitate, inovaţie şi a managementului modern. Decalajele dintre România şi marea majoritate a ţărilor europene se vor menţine, condamnându-ne la ocuparea unui loc marginal şi inferior în ierarhia economiei europene, caracterizat printr-un grad înalt şi periculos de dependenţă faţă de evoluţia şi dinamica pieţelor ţărilor aflate în centrul de forţă al Uniunii Europene.
Explicaţia acestei situaţii rezidă în tipul şi modul de funcţionare a structurii economiei româneşti. Actuala structură a economiei româneşti se situează pe ultimul cerc concentric al integrării europene dacă se consideră centrul acestuia nucleul occidental al UE.
Această structură s-a realizat prin influenţe exclusiv externe, prin pătrunderea haotică a capitalului străin pe calea delocalizărilor, urmare a faptului că nu a existat o strategie naţională pe termen lung menită să definescă priorităţile structurale pe baza analizei factorilor naţionali de avantaj comparativ. Economia românească a fost transformată într-un subcontractor specializat în producerea de piese de schimb, subansambluri şi produse de lohn pentru pieţele occidentale. Este o structură care a transformat economia românească într-o piaţa dependentă de import, a condus la un proces de involuţie a nivelului de dezvoltare industrial. Ca urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie şi a infuziei haotice de capital străin s-a accentuat direcţia de economie ”manufacturieră de asamblare” în dauna caracterului de economie ”de inovare şi cercetare”.
Această direcţie trebuie schimbată pentru a putea spera nu numai într-o relansare a economiei după criza coronavirus, dar şi într-o mai bună poziţionare pe scara competiţională europeană şi mondială.
Ca membră a Uniunii Europene, România trebuie să ia în considerare orientările de strategie economică a acesteia conform cărora pachetul financiar de redresare pentru contracararea efectelor COVID-19 asupra economiilor şi pentru promovarea redresării şi transformării economiilor europene trebuie să se bazeze pe doi piloni. Cei doi piloni ai unei astfel de redresări, tranziţia ecologică şi transformarea digitală, împreună cu o piaţă unică puternică şi profundă, vor promova noi forme de creştere, vor promova coeziunea şi convergenţa şi vor consolida rezilienţa UE. Pandemia COVID-19 a subliniat necesitatea de a accelera tranziţia digitală în Europa. Valorificarea oportunităţilor acestei tranziţii este esenţială pentru consolidarea bazei economice, consolidarea competitivităţii, facilitarea tranziţiei ecologice, crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor.
România nu poate rămâne în afara acestor orientări strategice europene, chiar mai mult, nu-şi poate permite amânări sau întârzieri. Politicile economice orientate spre modernizarea şi eficientizarea economiei prin trecerea rapidă la digitalizare trebuie să-şi găsească locul şi importanţa chiar acum, într-o perioadă în care efectele pandemiei nu sunt încă înlăturate.
Se impune o acţiune în paralel menită să controleze atât efectele pandemiei cât şi reorientarea şi updatarea economiei în direcţia noilor tendinţe ale stadiului patru al revoluţiei industriale.
Una dintre măsurile pe care România ar trebui să le ia pentru a consolida efortul investiţional în direcţia modernizării şi obţinerii unui grad mai mare de productivitate şi competitivitate în paralel cu măsurile de stopare a crizei sanitare este aceea a clarificării poziţiei faţă de introducerea tehnologiei 5G.
5G este un instrument de productivitate la nivel naţional ale cărui beneficii sunt mai puţin remarcabile la nivelul consumatorilor finali, dar extrem de importante pentru industrie şi comerţ. 5G este de 20 de ori mai rapid decât 4G, şi va fi coloana vertebrală a Internetului cu capacitatea de a oferi un milion de conexiuni simultane pe kilometru pătrat, cu un timp de tranzit (latenţă) de ordinul de un mili-secundă datorită utilizării mai eficiente a energiei electrice şi frecvenţe radio, cu o viteză de descărcare de 20Gb/secundă, care să permită crearea de fabrici sau chiar oraşe conectate inteligent.
Odată lansat, un sistem 5G creşte performanţa tuturor dispozitivelor conectate într-un mod care depăşeşte imaginaţia. În loc să fie doar noi terminale izolate, acestea vor putea crea o reţea de obiecte interconectate aproape "vii", capabile de acţiuni inter-maşini şi interacţiuni om-maşină.
Este interesant de remarcat faptul că o singură companie deţine în mod semnificativ brevete tehnologice pe 5G, îşi controlează linia de producţie de la un capăt la altul, produce toate elementele necesare pentru a construi reţele 5G, inclusiv propriile cipuri, şi este capabilă să le asambleze şi să le instaleze la nivel naţional la un cost rezonabil: acesta este Huawei.
Trecerea rapidă la 5G nu trebuie privită ca pe ”lux” pe care România nu şi l-ar putea permite în contextul actualelor deficienţe bugetare şi al cheltuielilor importante provocate de criza sanitară. Chiar şi în astfel de situaţie, 5G trebuie considerată o necesitate generată de concurenţa existentă între ţările din zonă pentru atragerea de investiţii şi capital străin, surse indispensabile relansării şi dezvoltării economice post-criza coronavirus. Existenţa reţelei 5G este apreciată de către investitorii străini ca o facilitate şi avantaj de infrastructură digitală menite să favorizeze investiiţii în ţările care dispun de asemenea reţea.
Vecinii noştri sunt deja în avans din acest punct de vedere ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze în perspectiva pierderii de atractivitate pe care am putea să o suferim din partea capitalului investiţional străin.
Presa internaţională a anunţat că Huawei construieşte un nou centru de cercetare şi dezvoltare la Budapesta, lansând deja a treia sa investiţie în Ungaria. Centrul de cercetare şi dezvoltare care va angaja cel puţin 100 ingineri maghiari îşi va axa activitatea pe inteligenţa artificială, pe streaming, pe tehnologiile de prelucrare a imaginilor şi pe transmisia semnalelor, precum şi pe sistemele de distribuţie de dimensiuni excepţionale. Este cel mai mare centru logistic Huawei în afara Chinei.
Orientări similare din acest punct de vedere apar, chiar în această perioadă a pandemiei, în Polonia, Croaţia, Bulgaria şi Grecia.
Este o dovadă a faptului că în alte locuri s-a înţeles că există economie şi în pandemie. Nu numai că există dar şi trebuie să i se acorde din ce în ce mai multă atenţie. În caz contrar, ”suferinţa economică” va afecta mult mai puternic populaţia decât suferinţele pandemiei.
Mircea Cosea este profesor universitar, doctor in stiinte Economice.
Intre 1973-1980 a fost expert pe probleme de prognoza economica si macroeconomie la Comisia Economica ONU pentru Europa de la Geneva.
In calitatea pe care a detinut-o, de prim vice prim ministru, presedinte al Consiliului pentru Reformã si Strategie Economicã (1993-1996), a avut un rol hotãrator in punerea bazelor economiei de piatã in Romania prin crearea pietei de capital.
A reprezentat Romania in negocierile cu Banca Mondialã si Fondul Monetar International; a fost observator si deputat in Parlamentul European.
Fost deputat in Parlamentul Romaniei, membru al Comisiei pentru Muncã si Protectie Socialã; a fost presedinte al Institutului National de Administratie .
A publicat manuale de economie, volume de scrieri si studii economice, precum si numeroase articole in publicatii romanesti si strãine.
Este presedintele Fundatiei pentru Studii de Prognozã si Strategie Economicã si presedinte de onoare al Asociatiei pentru Democratie, Educatie si Reconstructie
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
