IMM

Studiu: Doar 27% dintre fermierii locali şi 49% dintre producătorii de mobilă din lemn au strategii coerente de export

Studiu: Doar 27% dintre fermierii locali şi 49% dintre...

Autor: Roxana Rosu

03.11.2017, 14:40 108

Doar 27% dintre fermierii locali şi 49% dintre producătorii de mobilă din lemn au strategii coerente de export, arată o cercetare privind nevoile producătorilor din domeniile agriculturii ecologice şi a mobilierului din lemn din regiunile Sud-Muntenia şi Nord-Est, parte  a  proiectului finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano–Român.

La studiu au participat 180 de firme.

Mare parte din producătorii locali de mobilier de lemn (80%) deţin o strategie de dezvoltare a firmei, care însă vizează în principal piaţa internă, mai mult de jumătate (57,4%) neavând o strategie de branding pentru internaţionalizare, iar 50,8% nu au o strategie de export.

În sectorul agriculturii ecologice, studiul a revelat că, deşi există o gamă de sortimente de produse foarte diversificată şi o cerere mare pentru export, producătorii întâmpină dificultăţi în accesarea pieţelor internaţionale. Acestea sunt atât interne, legate de lipsa de informaţii şi personal calificat în activităţi de export, dar şi externe, sub forma barierelor tarifare şi netarifare, uzanţelor pieţelor ţintă, legislaţiei aferente ţării de import sau certificărilor de calitate.

În general, firmele româneşti, atât din zona de mobilier, cât şi de agricultură ecologică au declarat că doresc să exporte, deşi le lipsesc cunoştinţele pentru a acţiona în acest sens. În plus, în vederea pregătirii pentru export, 73,8% dintre firme doresc să participe la acţiuni de promovare la târguri şi expoziţii internaţionale. De asemenea, 79,3% dintre firmele din sectorul mobilei şi 74,8% dintre cele active în domeniul agriculturii ecologice sunt pregătite să-şi adapteze produsele la condiţiile cererii de internaţionalizare.

Pe baza nevoilor semnalate de producători în cadrul cercetării şi a concluziilor dezbaterilor publice s-au stabilit temele programului de instruire şi serviciile furnizate de către echipa de specialişti a Centrelor de Afaceri pentru Export din Ploieşti şi Bacău, create în cadrul Camerelor de Comerţ şi Industrie, în prima etapă a acestui proiect.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO