Caută doar în titlu
IMM

Octavian Radu şi Vicenţiu Zorzolan,NextDocs, au vândut pentru 3,5 mil. euro pachetul majoritar dintr-o companie de arhivare

Antreprenori locali

Oamenii de afaceri Octavian Radu şi Vicenţiu Zorzolan au vândut 65% din NextDocs către Informlykos România, parte a grupului elen cu acelaşi nume. Grecii au plătit 3,5 milioane de euro pentru pachetul majoritar al acestui business, potrivit unui anunţ public al cumpărătorului.

„Acesta este un business pentru clienţi mari, lucrăm cu UniCredit, Banca Transilvania, Raiffeisen, BCR, Uniqa, Metropolitan Life şi Dedeman. Prin asocierea cu Informlykos sperăm să atragem clienţi din zona de utilităţi (curent, gază apă)“, spune Octavian Radu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, care are acum în portofoliu mai multe businessuri, printre care şi lanţul de librării Diverta.

NextDocs este o companie fondată de Vicenţiu Zorzolan, un alt antreprenor local cunoscut pentru afacerile din modă dinainte de criză. Atât Radu cât şi Zorzolan au adus local mai multe francize pe care în criză le-au închis, mai ales după ce au venit direct giganţi precum Zara sau C&A. În businessul NextDocs cei doi şi-au unit forţele în 2014.

„Ne-am unit forţele la un moment dat când eu am preluat 60% din afacere iar el 40%, iar acum am vândut fiecare 65% din pachetul lui.“

Potrivit antreprenorilor fondatori, businessul a avut în 2016 afaceri de 1,4 milioane de euro, acestea urcând la 2,2 mil. euro în 2017 şi la 2,8 mil. euro anul trecut.

„Pentru 2019 estimăm un nivel al cifrei de afaceri de 3,3-3,4 milioane de euro, pentru ca în 2021 să urcăm la 8-9 mil. euro.“ Compania are 150 de salariaţi acum dintre care 110 la Bucureşti şi 40 la Cluj, potrivit lui Vicenţiu Zorzolan.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.