Caută doar în titlu
IMM

Banca Românească vrea să participe la programul IMM Invest Romania, care oferă firmelor mici finanţări de maxim 10 mil.lei, garantate de stat


Banca Românească face toate demersurile pentru a semna în cel mai scurt timp Convenţia de Garantare şi Plată a Granturilor cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) care îi va permite să participe la Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMANIA, derulat de stat pentru atenuarea efectelor economice negative ale pandemiei COVID-19.

Programul IMM INVEST ROMANIA permite IMM-urilor, afectate semnificativ de criza COVID-19, să îşi asigure lichidităţile necesare prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de stat.

În cadrul Programului, statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor, iar costurile finanţării şi garanţiei de stat (dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare) sunt subvenţionate în procent de 100% de la bugetul de stat.

Valoarea maximă a creditelor este de până la 10 milioane de lei pentru investiţii şi până la 5 milioane de lei pentru capital de lucru.Prin implicarea în acest program guvernamental, Banca Românească va putea oferi IMM-urilor posibilitatea de a accesa finanţări pentru proiecte de investiţii şi pentru capital de lucru cu perioadă de creditare extinsă, zero comisioane aferente creditării, zero dobândă (în urma încasării ajutorului de stat) pe o perioadă determinată de timp şi cu posibilitatea prelungirii, în condiţiile unei structuri flexibile de garantare în completarea garanţiei de stat.
IMM-urile sunt un segmente esenţial al economiei şi care generează 58% din cifra de afaceri şi 70% din rezultatul brut al companiilor care operează în România.
 


 

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.