IMM

Acţionarii grupului Minet din Râmnicu Vâlcea vor investi 40 mil. lei într-o fabrică de textile neţesute

Antreprenori locali

Acţionarii grupului Minet din Râmnicu Vâlcea vor...

Autor: Mirabela Tiron

23.10.2018, 00:07 2312

♦ Clienţii vor veni din industria auto, iar unul dintre principalii destinatari ai produselor va fi Dacia.

Compania Minet SA din Râmnicu Vâlcea, cel mai  mare producător de textile neţesute, controlată de antreprenori vâlceni, va construi o nouă fabrică pe aceeaşi platformă, o investiţie de 40 mil. lei. Compania a depus cerere pentru ajutor de stat în valoare de 15,7 mil. lei pentru a susţine investiţia în noua fabrică.

„Minet SA este compania-mamă a grupului Minet, înfiinţată în 1983, şi care se ocupă de textile neţesute. No­ua fabrica va produce textile neţesute pentru clienţi din industria auto, pentru Dacia. Practic va produce izola­ţii termice şi acustice pentru interiorul  maşinilor“, a spus pentru ZF Dan Preda, director general la o altă companie din grup, Minet Conf. El precizează că cererea pentru tex­tile neţesute este foarte mare din partea sectorului auto şi că grupul se va dezvolta şi pe acest segment, până acum cli­enţii provenind din industria mobilei, dar şi din infrastructură.

Anul trecut, Minet a finalizat cu o cifră de afaceri de 56,2 mil. lei. Grupul Minet include în total patru firme. Acţionarii Minet SA sunt Victoria Preda şi Romulus Bulacu, senator PNL, cu un pachet de 22,1% şi respectiv 20,7%, Minet Industries, cu 40%, şi alte persoane fizice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO