Fonduri UE

Prahova a atras 2,415 miliarde lei prin REGIO 2014-2020

Prahova a atras 2,415 miliarde lei prin REGIO 2014-2020

Autor: Daniel Lazar

07.11.2019, 16:37 88

Prahova se află pe primul loc din regiunea Sud Muntenia în topul atragerii fondurilor nerambursabile obţinute de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (REGIO), cu 2,415 miliarde de lei, valoarea totală a celor 304 proiecte depuse de solicitanţi, instituţii publice sau persoane juridice. Până în prezent au fost semnate 158 de contracte care, însumate, depăşesc un miliard de lei.

Potrivit directorului Agenţiei pentru Devoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, Consiliul Judeţean Prahova este beneficiarul principal al unor proiecte destinate infrastructurii spitaliceşti, infrastructurii rutiere sau infrastructurii sociale şi culturale. Cele mai importante vizează “Extindere, reabilitare, moderizare şi recompartimentare Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Ploieşti” – valoarea contractului de finanţare 18.566.621 lei; “Extinderea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti” – 11.093.302 lei; “Reabilitare termică şi creşterea eficienţei energetice a Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti” – 7.035.215 lei; “Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – traseul regional 3 – DJ 102K, DJ102D, DJ100C” – 153.162.417 lei; “Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene identificate în Prioritatea 1 a Regiunii Sud Muntenia – DJ 720 (Km. 15+500 – Km. 30+000)” – 66.416.852 lei şi “Înfiinţarea complexului de locuinţe protejate Călineşti: ansamblu de trei locuinţe protejate + 1 centru de zi, în parteneriat cu DGASPC Prahova” – 5.179.784 lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO