Fiscalitate

Veşti proaste pentru angajatori: Au crescut costurile forţei de muncă pentru cei care angajează zilieri

Veşti proaste pentru angajatori: Au crescut costurile...

Autor: Alexandru Nanu

05.10.2023, 09:17 6210

Începând cu 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe ţară a ajuns la 3.300 de lei, astfel cei care vor angaja zilieri vor scoate mai mulţi bani din buzunar, conform legii privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, intrată în vigoare la 15 aprilie 2011,  reglementează remuneraţia brută primită de cei care exercită activităţi cu caracter ocazional care trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea pe oră a salariului minim brut pe ţară.

Salariul minim brut pe ţară a ajuns la 3.300 de lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 900 din 28 septembrie 2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 septembrie 2023. Astfel, remuneraţia orară pentru zilieri a crescut de la 18,145 lei pe oră la 19,960 lei pe oră.

Costul orar al zilierilor este unul brut, ulterior se reţine impozit în cotă de 10% şi contribuţii la pensie în cotă de 25%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO