Finanţe personale

Studiu MasterCard: Numărul românilor care fac zilnic plăţi cu cardul a crescut

Potrivit studiului realizat de MasterCard, trei sferturi dintre participanţii la cercetare afirmă că, de regulă, utilizează cardul pentru achiziţionarea unor cumpărături de până la 75 lei, aceasta fiind o tendinţă încurajatoare, care arată o schimbare de mentalitate la nivelul pieţei locale.

Clienţii par să înceapă să migreze dinspre numerar înspre plăţile electronice dacă luăm în considerare faptul că 85% dintre respondenţi afirmă că utilizează cardul pentru plata cumpărăturilor curente. De altfel, 4 din 5 români preferă cardurile pentru că astfel evită să poarte numerar asupra lor, în timp ce 67% apreciază uşurinţa cu care sunt realizate plăţile în acest fel.

Potrivit studiului, cardurile sunt tot mai des utilizate pentru plata cumpărăturilor cotidiene.

În decembrie 2015, numărul celor care efectuau zilnic plăţi cu cardul era cu 45% mai mare faţă de luna martie a aceluiaşi an. Acest rezultat indică o evoluţie îmbucurătoare la nivelul pieţei, susţinută şi de faptul că ponderea românilor care deţin un card bancar a fost în creştere pe parcursul lui 2015, ajungând în luna decembrie până la 95% în rândul adulţilor care locuiesc în zonele urbane din România şi care folosesc internetul.

”Boom-ul anului trecut în piaţa de carduri din România aparţine segmentului contactless. Simplă, rapidă şi sigură, metoda de plată contactless devine una dintre metodele preferate de plată ale utilizatorilor de carduri. Între primul şi ultimul trimestru ale anului trecut, ponderea respondenţilor care afirmau că obişnuiesc să efectueze plăţi contactless a crescut cu 160%”, se arată în comunicat.

În decembrie 2015, 4 din 10 respondenţi se declarau obişnuiţi să efectueze plăţi contactless, confirmând tendinţa de creştere în popularitate a acestei metode de plată.

Studiul se bazează pe sondaje Omnibus realizate în lunile martie şi decembrie 2015, în mediul urban, în rândul utilizatorilor de Internet cu vârsta de peste 18 ani, de compania de cercetare iSense Solutions, pentru MasterCard.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.