Finanţe personale

Cum îţi revii din "mahmureala" cheltuielilor de sărbători

Biletele pentru vacanţa de Crăciun, cadourile de Secret-Santa de la serviciu dar şi surprizele pentru familie şi prieteni, preparea unor mese îmbelşugate de sărbători alături de vestimentaţia specială pentru petrecerea de Revelion, toate acestea atârnă greu în buget şi pot stoarce până la epuizare cardul de credit sau cel de debit în doar câteva zile. Astfel că nu e de mirare că în ianuarie, după ce magia sărbătorilor de iarnă a trecut, nu puţini vor fi cei care vor suferi de "mahumureala" cheltuielilor.

Există însă metode prin care pot fi vindecate total sau parţial efectele negative ale cheltuielilor în exces:

Spuneţi "nu" tentaţiilor

Luna ianuarie este o perioadă în care mall-urile, magazinele online sau offline îşi tentează clienţii cu reduceri şi promoţii. Aceste promoţii pot adânci şi mai mult gaura din buget. Astfel că cel mai bine pentru o persoană cu buzunarul strâmtorat este să evite pe cât posibil magazinele. O preocupare care nu costă nimic este să se bucure de cadourile primite în decembrie.

Economii la facturi

Lunile de iarnă vin cu facturi mai ridicate la utilităţi dar şi la telefon pentru că ce sunt sărbătorile fără o urare de bine adresată celor dragi. Convorbiri mai scurte la telefon, utilizarea mai eficientă a electrocasnicelor, oprirea căldurii atunci când nu este nimeni în locuinţă, pot aduce economii importante pentru un buget oricum slăbit după excesul de cheltuieli de sărbători. O altă importantă sursă de economii este deplasarea cu ajutorul transportului public în locul maşinii personale, iar pentru cei care nu au maşină, mersul pe jos nu costat niciodată nimic.

Mai puţine ocazii speciale

Mesele în oraş, petrecerile din week-end sau ieşirile la film sunt de evitat, cel puţin până bugetul personal ajunge din nou în echilibru. Înlocuiţi mesele în oraş cu prietenii cu o cină pregătită acasă, filmul la mall cu unul din colecţia personală de DVD-uri, sau de ce nu cu lectura unei cărţi, cafeaua la Starbucks cu cea pregătită acasă.

Nu faceţi alte datorii

O cale sigură spre dezastru este să te împrumuţi şi mai mult pentru a acoperi găurile din buget. Evitaţi să vă plătiţi datoriile cu alte datorii, băncile nu sunt la fel de înţelegătoare pe cât vor să pară. O sursă suplimentară de cash poate veni din vânzarea unor cadouri primite de sărbători.

Un job part-time poate ajuta

Dacă metodele de mai sus nu aduc suficienţi bani pentru a umple gaura din buget, atunci soluţia este găsirea unui job suplimentar, part-time. pentru o perioadă determinatată de timp, puteţi lucra în weekend până când bugetul personal ajunge din nou în echilibru.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.