Finanţe personale

Cum arată insula pentru care doi români au plătit 45.000 de euro ca să-şi petreacă revelionul

Insula Bali abia se vede pe harta lumii. Este locuită însă de 3,9 milioane de persoane, iar în sezonul turistic alţi peste 3 milioane de oameni de pe toate continentele vin să se relaxeze în fosta insulă a zeilor.

Peste 2.000 de români au ales anul trecut această destinaţie exotică, considerată una din cele mai atractive din lume.

Anul acesta, cel mai scump pachet de vacanţă din perioada sărbătorilor vândut de o agenţie locală a fost în insula Bali, potrivit datelor centralizate de ZF. Mai exact, un sejur de şapte nopţi în Bali şi Ubud. Un cuplu a plătit 42.871 de euro pentru şapte nopţi în Bali şi Ubud, unde îşi vor reînnoi jurămintele“, potrivit reprezentanţilor agenţiei de turism Perfect Tour, care a vândut acest pachet. Sejurul include ca­zare la hoteluri de cinci stele cu demi­pen­siune, zbor la cabina first class, trans­feruri cu limuzina de la aeroport la ho­tel, dar şi limuzină cu care se vor de­pla­sa pe tot parcursul sejurului. În plus, cu­plul care a plătit pentru această va­canţă cât pentru o garsonieră în Bu­cu­reşti va beneficia de tratamente wel­lness şi spa, potrivit oficialilor agenţiei.

 Insula, unde observi imediat contrastul dintre resorturile de lux şi casele modeste ale localnicilor (salariul minim în Bali este de 116 dolari pe lună), a atras anul trecut jumătate din vizitatorii străini înregistraţi de Indonezia (deşi reprezintă doar 0,29% din suprafaţa ţării), iar în acest an aşteaptă 3,5 milioane de vizitatori străini. Veniturile din turism au depăşit 4 miliarde de dolari anul trecut. Transportul public nu există în Bali, cei mai mulţi dintre localnici se deplasează pe scutere sau pe motociclete, iar turiştii închiriază maşini sau le folosesc pe cele puse la dispoziţie de hotelieri. Cu toate acestea, indonezienii au construit deasupra nivelului mării, prin pădurea de mangrove, 12 kilometri de autostradă, care unesc localităţile Benoa, Denpasar şi Nusa Dua.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.