Finanţe personale

Contraziceri în Parlament. Deputaţii Comisiei juridice s-au opus privind menţinerea MCV pentru România

Contraziceri în Parlament. Deputaţii Comisiei juridice...

Autor: Anamaria Cadis, Mediafax

11.02.2020, 17:00 84

Deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică, l-a contrazis pe preşedintele forului legislativ Nicuşor Halici în legătură cu oportunitatea menţinerii MCV pentru România, la întâlnirea cu o delegaţie a Comisiei Europene, marţi, la Parlament.

„Acest mecanism a fost cela care ne-a salvat. Partea bună a acestui mecanism este că a fost eficient şi nu a permis derapajele. Pe de altă parte, ca ţară, avem de pierdut. Există această idee că România ar fi defavorizată de acest mecanism, că UE ne-a pus gând rău şi că este o injusteţe. Parlamentarul a mai spus că membrii delegaţiei au vorbit de introducerea unui mecanism valabil la nivelul întregii Uniuni. ”Ni s-a explicat că s-a propus un mecanism care să fie valabil la nivelul întregii Uniuni Eurpene. Ceea ce va elimina şi acest discurs potrivit căruia UE are ceva cu noi”, a afirmat Stelian Ion, marţi, la Parlament, după întrevederea cu oficialii europeni.

În schimb, deputatul PSD Nicuşor Halici a susţinut că a primit un „răspuns evaziv”, atunci când i-a întrebat pe membrii delegaţiei CE despre instituirea unui MCV la nivelul tuturor statelor membre.

„I-am întrebat dacă îşi menţin acea declaraţie de la momentul în care au spus că vor continua monitorizarea în cazul României şi a Bulgariei - că ar trebui instituit acest mecanism la nivelul întregului bloc comunitar. Nu mi-au dat niciun răspuns, decât evaziv. Ei consideră, pe de altă parte, că e bună această monitorizare, dar au fost evazivi”, a explicat Halici.

Acesta a precizat că România a îndeplinit mai multe criterii, însă Bulgariei urmează îi fie ridicat MCV.

„Chiar dacă noi am îndeplinit mai multe, din punctul nostru de vedere, decât vecinii bulgari şi nu spun că nu trebuia ridicat MCV statului bulgar, acesta ar fi trebuit ridicat clar şi pentru România. Doar pentru faptul că nu există o lege de adoptare a Codurilor penale şi de procedură penală şi ea este în procedură legislativă, să menţii MCV în continuare activ, mi se pare nu doar discriminatoriu, ci şi puţin condiţionat. Dar o să vedem concluziile şi analiza domniilor lor cu privire la îndeplinirea celorlalte şapte recomandări”, a completat deputatul PSD.

Preşedintele Comisie juridice a Camerei Deputaţilor a prezentat şi concluziile întâlnirii de marţi. El a spus că toate părţile implicate vor reformarea legislaţiei penală prin procedură parlamentară.

„Concluziile, şi ale dumnealor, ca şi ale noastre, sunt de a identifica în primul rând soluţiile cele mai viabile cu privire la continuarea legiferării pe Codurile penal şi de procedură penală, pentru că readuc la cunoştinţa publicului larg că, din MCV şi din suma celor 12 recomandări, cinci aparţin Parlamentului României şi practic doar aceasta nu este finalizată. Codurile penal şi de procedură penală sunt în proces legislativ, fiind deciziile CCR care practic au spus că iniţiativele legislative trebuie să-şi reia procesul legislativ”, a conchis, Halici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO