Eveniment

ZF Power Summit 2021, 23-24 februarie: Directori de 25 mld. euro, cu echipe de 55.000 de oameni în subordine, vin la cea mai importantă conferinţă de energie pentru a răspunde la o întrebare cheie: cum devine tranziţia energetică motor de creştere postpandemie?

ZF Power Summit 2021, 23-24 februarie

ZF Power Summit 2021, 23-24 februarie: Directori de 25...

Autor: Roxana Petrescu

22.02.2021, 00:06 773

Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal şi a directivelor care vor asigura neutralitatea climatică la nivelul anului 2050 în Uniunea Europeană, participă ediţia de anul acesta a ZF Power Summit. Alături de Virgil Popescu, ministrul Energiei şi de cei mai mari executiv din domeniu, ZF încearcă să vadă cum poate deveni tranziţia energetică motorul de creştere economică a României postpandemie.

Christian Kettel-Thomsen, vice-president, Banca Europeană de Investiţii, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, Eric Stab, president & CEO ENGIE România, Bogdan Badea, general manager Hidroelectrica, Corina Popescu, CEO Electrica, Carlo Pignoloni, CEO & Country Manager Enel România şi preşedintele RWEA, Manfred Paasch, CEO E.ON România, Ondrej Safar, CEO CEZ România, Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica, Aristotel Marius Jude, director general Romgaz, avocaţi de elită, consultanţi de top sau companii industriale, toţi au acceptat invitaţia ZF la dezbatare.

Ultimul deceniu a adus schimbări profunde la nivelul sectorului energetic local.

În 2011, producţia de energie era asigurată în procent de 40% de cărbuni, energia eoliană nici nu conta, iar la Cernavodă cel de-al doilea reactor abia îşi făcea încălzirea. 

Zece ani mai târziu, peisajul energetic este de nerecunoscut, dar la nivelul 2030 schimbările vor fi atât de profunde încât ele vor reconfingura economia în ansamblul ei.

Tragerea pe linie moartă a cărbunilor şi creşterea accelerată a proiectelor de energie verde, ascensiunea hidrogenului şi a mobilităţii electrice, toate vor schimba România, al doilea cel mai mare producător de gaze al UE.

 Provocările sunt imense în contextul în care 30 de ani de lipsă de investiţii au creat un gol uriaş de competenţe.

Astfel, Ziarul Financiar a ales să transforme cea de-a zecea ediţie a ZF Power Summit în platformă de idei care vor modela următoarele decenii. Motivul este simplu. Tranziţia energetică nu mai este doar despre energie, ci despre economie, în general.

Care este rolul gazului în ecuaţia tranziţiei energeticeî Devine gazul noul cărbune sau tranziţia energetică în România nu se poate face fără această resursă locală?

Când vom avea o legislaţie offshore pentru hidrocarburi funcţională?

Care sunt banii pe care România îi poate accesa pentru a trece prin tranziţia energetică?

Care sunt atuurile locale pentru a internaliza cât mai mult din aceasta tranziţieî Ce echipamente putem produce local, ce eforturi se fac la nivelul sistemului de educaţie pentru a pregăti noua generaţie de specialişti, cum ne pregătim în general pentru a nu fi, din nou, o piaţă de desfacere, ci un furnizor important?

Spre ce mix de energie ne îndreptăm?

Toate aceste teme şi multe altele vot fi puse pe masa discuţiilor alături de cei mai în măsură oameni să răspundă la ele.

Totodată, anul acesta, eforturile ZF s-au concentrat pe a aduce la masa discuţiilor mai mulţi speakeri internaţionali pentru a facilita astfel schimbul de informaţii. Printre cei care au răspuns invitaţiei ZF se numără: Giles Dickson, Chief Executive Officer, Wind Europe, asociaţie care reprezintă la nivel european interesele a mai bine de 400 de membri activi în energia eoliană, Michael Schmöltzer, preşedintele grupului de lucru pe hidrogen din cadrul Gas Infrastructure Europe (GIE) sau Alex Floriştean, Legal & Project Manager, Hydrogen Europe.

Lor li se adaugă cei mai buni avcaţi de energie, respectiv Ruxandra Bologa, Co-Head of Energy & Natural Resources, NNDKP sau Oana Ijdelea, partener Ijdelea Mihăilescu, consultanţi de top precum Răzvan Nicolescu, partner Deloitte. Alături de ei, anteprenori şi furnizori de tehnologie, dar şi reprezentanţii noii generaţii de energeticieni îşi vor aduce contribuţiile într-un eveniment care va analiza domeniul din toate unghiurile.

Timp de un deceniu, ZF Power Summit a adunat sute de lideri şi mii de participanţi în jurul dezbaterilor sale, a intuit tendinţe, a generat controverse şi a dovedit necesitatea discuţiilor deschise în jurul unui subiect care ne priveşte pe toţi, energia, în toate formele ei. Cu direcţiile potrivite şi investiţiile corecte, tranziţia energetică are în ea energia de a deveni un motor de dezvoltare, după cel din auto. Va şti România să-şi joace cărţile?

Aflaţi la ZF Power Summit 2021. De zece ani, totul despre energie.

Evenimentul va avea loc în perioada 23-24 februarie, într-un format hibrid, care va include intervenţii în exclusivitate, interviuri one on one, dar şi dezbateri online, rezultând un concept interactiv care respectă toate regulile de siguranţă impuse. Întregul eveniment va putea fi vizionat online pe platformele www.zf.ro, www.mediafax.ro, www.businessmagazin.ro, dar şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO