Eveniment

ZF monitorizează infrastructura din ţară: Centura Capitalei, „ciotul“ dinspre A3 şi autostrada Sibiu-Piteşti – niciun avans în 2015

ZF monitorizează infrastructura din ţară: Centura...

Autor: Andreea Neferu

23.03.2015, 00:05 1663

Centura Capitalei

Stadiu actual: 20 din 72 km sunt extinşi la 4 benzi

Şoseaua de centură a Capitalei, de 72 kilometri, este un exerciţiu de nervi întinşi la maximum zi de zi pentru transportatorii rutieri, având în vedere că doar 20 de kilometri ai acesteia sunt extinşi la patru benzi în prezent, în timp ce pe ceilalţi 52 de kilometri şoferii duc o luptă continuă cu gropile, trecerile la nivel cu căi ferate dezafectate, dar şi intersecţiile în care centura de obicei nu are prioritate. În prezent, lucrări se execută pe un tronson de 8,6 kilometri între autostrada Bucureşti-Piteşti şi DN 7 (Chitila), dar şi pe un sector de 11,2 kilometri între Voluntari şi autostrada Bucureşti-Constanţa. CNADNR estimează că abia în primul semestru din 2018 centura Capitalei va fi lărgită la patru benzi pe toată lungimea de 72 de kilometri.

 

„Ciotul” de 6,5 kilometri din autostrada Bucureşti-Ploieşti

Stadiu actual: 3,3 km nu au constructor

Deocamdată acest tronson de doar 6,5 kilometri care lipseşte din autostrada Bucureşti-Ploieşti şi care ar trebui să aducă mai mult trafic către autostrada spre Ploieşti nu este finalizat. Iar aceasta deşi circulaţia pe autostrada care uneşte centura Capitalei în dreptul localităţii Ştefăneştii de Jos cu municipiul Ploieşti este gata încă de acum mai bine de doi ani şi jumătate. Recent, CNADNR a anunţat că reziliază contractul încheiat cu italienii de la Pizzarotti şi Tirrena Scavi pentru construcţia primilor 3,3 km ai autostrăzii, urmând să organizeze până la finalul lunii martie o nouă licitaţie pentru realizarea acestui mic tronson de drum. Pe restul de 3,2 km din primii 6,5 km ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti stadiul fizic de execuţie este de 98%.

 

Autostrada Sibiu-Piteşti

Stadiu actual: licitaţia pentru studiul de fezabilitate este în contestaţii

Autostrada Sibiu-Piteşti, unul dintre cele mai „fierbinţi” proiecte de drumuri, a fost inclusă în Master Planul General de Transport, iar în curând va începe şi revizuirea şi actualizarea studiului de fezabilitate pentru această şosea. La începutul lunii februarie, CNADNR a desemnat asocierea Spea Igineria Europea – Tecnic Consulting Engineering drept câştigătoare a contractului de realizare a studiului de fezabilitate, însă ulterior a fost depusă o contestaţie la acest rezultat, astfel că până la finalul lunii martie, Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor trebuie să analizeze această licitaţie publică. Ulterior, în 17 luni, studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti ar trebui finalizat, astfel încât să poată fi demarate lucrările de construcţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO