Eveniment

Vreme bizară: Vremea se încălzeşte puternic zilele următoare, cu maxime de 11 grade Celsius. Când revine frigul

Vreme bizară: Vremea se încălzeşte puternic zilele...

Autor: Daniela Timofti

08.12.2018, 07:34 1228

“Vremea se va încălzi. Vor fi precipitaţii în nordul şi centrul ţării şi izolat în celelalte regiuni. În noaptea de sâmbătă spre duminică, vor fi precipitaţii în sudul şi estul ţării. Precipitaţiile vor fi amestecate. Adică, ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Maramureş şi în Transilvania. În estul ţării vor fi în special ploi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Sâmbătă, la munte, va ninge.

“Sâmbătă vom avea temperaturi între -2 şi 6 grade, la munte. Temperatura maximă va fi înregistrată în Predeal, 6 grade Celsius. (...) Sâmbătă, temperatura minimă va fi înregistrată în nordul Moldovei, un grad, iar cea mai ridicată în Subcarpaţii Munteniei, unde vor fi până la 11 grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, vom avea temperaturi între -1 şi 5 grade”, a mai spus meteorologul.

Duminică vor fi înregistrate între un grad şi 10 grade, cele mai mici temperaturi fiind în Miercurea Ciuc, iar cele mai ridicate în Oltenia şi sudul Banatului.

În Capitală, vremea se anunţă caldă. “În noaptea de sâmbătă spre duminică, va ploua slab. Sâmbătă temperatura maximă va fi de 7 grade, iar minima va fi de 0 grade şi se va înregistra în cursul nopţii. Duminică în Capitală vor fi 7-8 grade”, a mai spus meteorologul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO