Eveniment

Virgil Popescu a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru portofoliul Economiei

Virgil Popescu a primit aviz favorabil în comisiile...

Autor: Dorin Oancea, Ana Petrescu, Mediafax

18.02.2020, 11:31 52

Virgil Popescu a primit, marţi, în comisiile parlamentare reunite de specialitate, aviz pozitiv pentru portofoliul Economiei. Dezbaterile la audierea ministrului desemnat au fost marcate de discuţii în contradictoriu între Popescu şi senatorul Daniel Zamfir.

Virgil Popescu a primit aviz pozitiv din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, fiind 23 de voturi „pentru” şi 21 „respingeri”.

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a spus, marţi dimineaţa, la audierea ministrului desemnat la Economie, Virgil Popescu, că a aflat de la premier că nu se doreşte învestirea Guvernului şi susţine că parlamentarii au fost chemaţi să asiste la o mascaradă.

„Am aflat că domnul premier că nu se doreşte învestirea. Participăm la o mascaradă, un simulacru, unde unii dintre noi luăm lucrurile în serios, iar alţii participă ca să piardă timpul", a spus Zamfir.

Din încăpere i s-a transmis lui Zamfir să părăsească sala dacă audierea e o pierdere de timp.

Virgil Popescu a trecut rapid prin obiectivele din noul program de guvernare.

Audierea miniştrilor din Cabinetul Orban 2 continuă, marţi, în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Dintre cei patru membri ai Guvernului, audiaţi luni, unul singur a primit aviz pozitiv în comisii, ministrul Apărării Nicolae Ciucă. Marţi sunt sunt audiaţi şase miniştri, din care Virgil Popescu a fost primul. Votul de învestire va fi dat pe 24 februarie.

Virgil Popescu este doar al doilea ministru din Guvernul Orban 2 cu aviz pozitiv după audierile de luni şi marţi, celălalt fiind Nicolae Ciucă, ministrul desemnat al Apărării. Florin Cîţu de la Finanţe, Marcel Vela de la Interne şi Costel Alexe de la Mediu au primit luni avize negative.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO