Eveniment

Viorica Dăncilă face bilanţul guvernării PSD: Salariile şi pensiile au crescut. Am oprit exodul medicilor

Viorica Dăncilă face bilanţul guvernării PSD:...

Autor: Diana Grigore, Mediafax

19.11.2019, 18:17 62

Viorica Dăncilă a făcut bilanţul guvernării PSD. Ea a declarat că PSD a mărit salariile şi pensiile, a finalizat construcţia a peste 100 de grădiniţe şi creşe şi a făcut 2.300 de km de canale irigabile, în timp ce Klaus Iohannis a avut o abordare personală, pentru a câştiga puncte electorale.

„În ceea ce priveşte economia şi mediul de afaceri. Sunt deja cunoscute măsurile pe care le-am luat în domeniul economic şi faptul că în timpul deţinerii guvernării de către PSD, România a avut a două cea mai mare creştere economică din UE. Salariul minim a crescut la 2080 de lei, salariile medicilor s-au triplat şi astfel am oprit exodul către alte state membre ale UE. Salariile profesorilor au crescut cu 80%. Am vorbit despre creşteri. În toată această perioadă, preşedintele nu a făcut decât să dezinformeze. S-a opus constant creşterii salariilor şi pensiilor. De fiecare data a ieşit în spariul public şi a dezinformat. Cu cinism le-a spus pensionarilor că nu sunt fonduri pentru creşterea pensiilor. Nu a ţinut cont că sunt pensionari care trăiesc de la pensie la pensie sau că sunt pensionari care nu au bani de medicamente sau nu au ce pune pe masă dacă nu primesc pensia la timp. Cred că această abordare a fost una personală, că să câştige puncte electorale. ”, a spus Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii organizate de către aceasta în Parlament.

Prezidenţiabilul PSD susţine că, în domeniul educaţiei, Guvernul său a finalizat construcţia a peste 100 de grădiniţe, iar în domeniul sănătăţii a crescut salariile medicilor şi a achiziţionat peste 800 de ambulanţe noi.

„În educaţie am finalizat construcţia a peste 100 de grădiniţe şi creşte. Singurul proiect a fost România educată, în care s-a limitat numai la discuţii şi nu a făcut nimic concret. În sănătate am crescut salariile medicilor, am dotat spitale cu aparatură modernă, computer tomograf. Am achiziţionat peste 800 de ambulanţe noi, am finalizat licitaţia pentru achiziţia de incubatoare pentru toate maternităţile din ţară. Singurul lucru făcut de Ioahnis a fost blocarea programului de rezidenţiat”, a subliniat Dăncilă.

Liderul PSD a precizat şi măsurile luate în agricultură, printre care cei 2.300 de km de canale irigabile.

„În agricultură am luat foarte multe măsuri pentru fermierii români. Subvenţia acordată la timp, 2.300 km de canale irigabile, programe pentru tomate, pentru agricultori. Casa de Comert Unirea, unde românii pot să aducă produse româneşti, unde pot să îşi desfacă produsele, unde ştiu că nu mai trebuie să caute pieţe de desfacere pentru că pot duce produsele lor. Ce a făcut Klaus Iohannis? A blocat un ajutor de stat de 30 de milioane de euro pentru fermieri, pentru sprijin de crescători de animale”, a mai spus Dăncilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO