Caută doar în titlu
Eveniment

Viorica Dăncilă este surprinsă de declaraţiile lui Frans Timmermans, după ce acesta a avertizat guvernul: Premierul anunţă că va discuta cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va avea discuţii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, declarându-se surprinsă de declaraţiile acestuia prin care a avertizat Guvernul român să nu ia nicio măsură care să afecteze sistemul judiciar.

"Pentru că tot vorbim despre UE, instituţiile europene, m-au surprins azi declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans având în vedere că există şi a existat o deschidere totală în privinţa paşilor de urmat. Am format un grup de experţi, s-a lucrat la nivel de experţi, atât din partea Comisiei Europene cât şi din partea noastră. Am specificat de fiecare dată că ne vom consulta şi că va exista transparenţă. De aceea declaraţia lui Timmermans de astăzi a produs neclarităţi şi nu i-am înţeles rostul pentru că nu este pliată pe realităţile existente. Am să am o discuţie cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene legată de aceste aspecte. Ştiu că a fost o discuţie în Colegiul Comisarilor şi sper că comisarul român a susţinut de această dată România", a declarat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.

Reacţia premierului vine după ce prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat Guvernul român să nu mai ia nicio măsură care să afecteze în vreun fel sistemul judiciar, menţionând că a avut numeroase discuţii cu premierul Viorica Dăncilă în ultimele două luni.

"Situaţia din România. Am informat Colegiul cu privire la situaţia din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor realizate în ultimii ani..Aş vrea să avertizez Guvernul român să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar şi să creeze impunitate pentru funcţionarii de nivel înalt care au pedepse şi condamnări pentru corupţie", a declarat prim-vicepreşedintele CE.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.