Eveniment

Viorel Hrebenciuc, unul dintre cei mai influenţi combinatori politici din anii '90, a fost condamnat la închisoare într-un dosar legat de televizunea Giga TV

Viorel Hrebenciuc, unul dintre cei mai influenţi...

Autor: Mediafax

14.09.2021, 18:32 585

Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost condamnat, marţi, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV, pentru trafic de influenţă. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, marţi, să respingă ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi Laura Corina Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan.

Pedeapsa aplicată pe fond pentru Gheorghe Ştefan a fost majorată de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.

În privinţa Narcisei Clementina Iorga, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Laura Georgescu, fosta şefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare.

În acelaşi dosar, Giga TV, fostul deptuat Viorel Hrebeciuc a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Narcisa Iorga a fost urmărită urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc. Potrivit DNA, ca urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, „persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv”. Procurorii anticorupţie susţin că Viorel Hrebenciuc - deputat şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD -, la cererea lui Gheorghe Ştefan, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul Giga TV.

Viorel Hrebenciuc a fost unul dintre cei mai influenţi lideri în alianţele politice şi unul dintre cei mai influenţi oameni din administraţia publică din România.

A fost secretat general al Guvernului Văcăroiu, a fost şef de campanie electorală la Ion Iliescu şi a fost unul dintre liderii PSDR/PSD în parlament. El a fost scos din joc în 2013-2014 fiind implicat într-un dosar legat de retrocedarea unor păduri.

Condamnăriile în acel dosar au fost cu suspendare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO