Eveniment

Veniturile bugetare au crescut cu 7,6% în 2011 la un plus de 2,5% al PIB. Ce se va întâmpla în acest an?

Veniturile bugetare au crescut cu 7,6% în 2011 la un plus de 2,5% al PIB. Ce se va întâmpla în acest an?

Autor: Claudia Medrega

21.02.2012, 00:05 1069

Explicaţia poate ţine atât de o prognoză nerealistă a încasărilor bugetare, respectiv supraestimarea de venituri la prognoza iniţială de creştere a PIB cu 1,5%, cât şi de o incapacitate structurală a Finanţelor de a creşte gradul de colectare a impozitelor şi taxelor într-un ritm corelat cu dinamica economiei.

În plus, Guvernul a fost practic surprins de creşterea economică superioară prognozelor oficiale care, din păcate, nu s-a reflectat pe de-a-ntregul în încasările bugetului.

La sfârşitul anului 2011 veniturile bugetare totale au ajuns la 181,5 mld. lei, cu 7,6% peste nivelul realizat in 2010. Procentul de creştere a veniturilor este comparabil cu cel prognozat de Ministerul Finanţelor pentru 2011, însă sub potenţialul dat de creşterea economică efectivă.

Guvernele care s-au perindat în ultimul deceniu au tot susţinut ideea majorării veniturilor prin întărirea disciplinei în colectarea taxelor, dar acesta a rămas doar un obiectiv golit de conţinut vânturat prin discursuri de ani şi ani de zile, în timp ce ponderea veniturilor în PIB nu a depăşit niciodată 32-33%.

În condiţiile unei încetiniri puternice a economiei în 2012, se diminuează vizibil şansele de a vedea o creştere a veniturilor cu 7,5% faţă de încasările din 2011 şi cu atât mai mult şansele de atingere a ţintei de deficit bugetar de 1,9% din PIB pe metodologia cash şi de sub 3% din PIB pe metodologia ESA - care oricum sunt foarte ambiţioase şi în contextul unei creşteri economice similare celei din 2011. Mai mult, înrăutăţirea climatului economic extern poate influenţa nefavorabil economia României, cu impact negativ asupra veniturilor bugetare.

"Mi se pare improbabil ca România să reuşească să-şi mărească încasările bugetare în 2012 cu 7,5% comparativ cu 2011, în condiţiile în care PIB-ul va avansa inferior dinamicii din 2011, precum şi din cauza epuizării efectului de bază favorabil determinat de majorarea TVA-ului şi modificării legislaţiei referitoare la contribuţiile sociale. Astfel, consider ţinta de majorare a veniturilor publice cu 7,5% an/an în 2012 extrem de ambiţioasă în condiţiile unei creşteri economice modeste de maxim 1%, existând şi riscul de revenire a recesiunii", a comentat Melania Hăncilă, economistul-şef al Volks­bank. Ea crede că ţinta de venituri ar putea fi atinsă doar prin progrese notabile în combaterea evaziunii fiscale.

Guvernul Boc a optat pentru un buget optimist şi pentru 2012, prognozând venituri de 195,3 mld. lei, mai mari cu aproape 9% faţă de nivelul estimat iniţial pentru 2011 şi cu 7,5% peste nivelul realizat efectiv din 2011. Ministerul Finanţe­lor şi-a fundamentat estimarea optimistă atât pe creşterea economică de circa 2%, cât şi pe îmbu­nătăţirea colectării şi a absorbţiei fondurilor europene. Dacă pe partea de TVA este plauzibilă creşterea încasărilor, dacă va fi menţinut nivelul majorat al taxei, pentru celelalte tipuri de impozite şi pentru absorbţia fondurilor UE situaţia este incertă.

Analiştii sunt destul de sceptici că economia va înregistra în acest an o creştere de 1,5-2% (noua prognoză agreată cu FMI) şi majoritatea au ajustat estimările spre 0,5%. Totodată, cei mai mulţi cred este puţin probabil ca Guvernul să reuşească să respecte ţinta de deficit bugetar. Având în vedere că 2012 este an electoral, va exista probabil o teamă în privinţa aplicării unor noi măsuri de austeritate sau de majorare a unor taxe.

Eterna soluţie: Reducerea evaziunii

Premierul Mihai Ungureanu a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să adune la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din PIB, circa 2 mld. euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.

Reducerea evaziunii fiscale nu intră doar în atribuţiile autorităţilor, ci şi ale cetăţenilor care trebuie să solicite bonul fiscal de la agenţii economici, deoarece contribuabilul este principalul beneficiar al majorării înca­sărilor, care ar crea spaţiu fiscal pentru investiţii în bunurile şi serviciile publice, este opinia economistului Volksbank. Totodată, ea crede că este de datoria fiecărui român să facă presiuni asupra autorităţilor pentru creşterea eficienţei cheltuirii banului public.

În acest an ar trebui să fie aplicate şi procedurile legate de verificarea marilor averi.

Ţintele de deficit atinse prin sacrificarea investiţiilor

În ultimii doi ani Finanţele au reuşit să reducă deficitul bugetar în principal în urma aplicării unor măsuri dure de austeritate. Ţintele de deficit bugetar agreate cu FMI au fost îndeplinite, însă uneori rezultatele au fost obţinute prin sacrificarea investiţiilor şi amânarea plăţilor către mediul privat. Iar arieratele statului reprezintă în continuare o problemă nerezolvată.

Veniturile bugetare şi încasările din TVA au crescut neîntrerupt de la jumătatea anului 2010, când a fost majorată cota cu cinci puncte procentuale, la 24%, şi până în vara anului trecut, însă în a doua parte a anului ritmul a încetinit constant, iar pers­pectivele pentru 2012 sunt mai puţin optimiste, analiştii anticipând o temperare.

Ascensiunea veniturilor bugetare totale a încetinit din lunile de toamnă, ajungându-se de la ritmuri de creştere de două cifre la avansuri de o singură cifră.

Încetinirea ritmului de creştere a veniturilor aruncă o umbră de îndoială cu privire la modul în care creşterea TVA la 24%, care a salvat deficitul bugetar în 2010 şi 2011, va ajuta bugetul şi în acest an,

Încasările din TVA şi contribuţii sociale reprezintă mai mult de jumătate din veniturile totale. În cadrul veniturilor totale estimate pentru 2012, cele mai mari ponderi sunt înregistrate de contribuţiile sociale (8,8%), TVA 8,6% şi accize 3,7%. Majorarea accizelor la motorină cu 4,4%, la 374 euro/tonă, şi menţinerea accizelor pentru cafea ar urma să ducă la creşterea încasărilor din această sursă.

Rămâne de văzut dacă creşterea TVA va ajuta bugetul şi în 2012, având în vedere ţinta extrem de ambiţioasă. Şi dacă autorităţile vor reuşi să respecte actuala proiecţie bugetară care este bazată pe venituri supraestimate sau va trebui să fie ajustate substanţial cheltuielile pentru încadrarea în ţinta de deficit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO