Eveniment

Urmează videoconferinţa Deloitte/ZF, 14 octombrie. „Care sunt oportunităţile la zi de finanţare din fonduri europene pentru sectorul energetic?” Eolienele, energia nucleară şi hidrogenul sunt cele mai fierbinţi subiecte din zona de investiţii în energia românească în următorii ani. De unde vin banii?

Tranziţia către energia verde este cea mai importantă componentă din Green Deal-ul Uniunii Europene, care vrea ca Europa să devină primul continent neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. După primul val de investiţii în energia eoliană, din 2009-2014, România a atras investiţii de 4,5 mld. euro în energie eoliană, în urma cărora s-a ajuns la o putere instalată de 3.000 MW din energia eoliană. În următorii 10 ani însă, jucătorii din piaţa de energie avansează dezvoltarea a 30.000 de MW putere instalată de energie eoliană.

De asemenea, alte proiecte aşteptate în zona de energie electrică sunt reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi posibile investiţii în zona de energie pe bază de hidrogen, un subiect prea puţin abordat în strategiile energetice naţionale.  Marea întrebare este: de unde vine finanţarea şi cum pot companiile să o acceseze?

Deloitte România şi Ziarul Financiar organizează joi, 14 octombrie, videoconferinţa „Care sunt oportunităţile la zi de finanţare din fonduri europene pentru sectorul energetic?”, care îşi propune să dezbată cu autorităţile din domeniu şi cu mediul de business condiţiile în care companiile din acest sector pot beneficia de finanţare din fonduri europene.


Evenimentul va fi transmis online, pe zf.ro şi pe paginile de Facebook ale Ziarului Financiar şi Deloitte România, începând cu ora 09:15.


Care sunt cele mai noi tendinţe în formularea politicilor europene? Care sunt priorităţile strategice ale României? Ce lecţii am învăţat până acum din implementarea proiectelor cu finanţare europeană? La ce provocări ne aşteptăm? Care sunt perspectivele fiscale asupra investiţiilor din sectorul energetic bazate pe programe de finanţare?

Toate aceste subiecte vor fi abordate de experţii de la Deloitte România, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor în domeniu şi ai companiilor producătoare, transportatoare şi distribuitoare de energie care pot beneficia de finanţare din fonduri europene.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.