Caută doar în titlu
Eveniment

Urmează conferinţa ZF/BT Agribusiness la putere, Galaţi, 10 decembrie. La vremuri noi, investiţii noi: agricultura în sistem ecologic, fructele de pădure şi plantele exotice sunt pariurile tinerilor fermieri

Tinerii fermieri îşi îndreaptă atenţia către agricultura în sistem ecologic, datorită veniturilor mai mari generate şi a tendinţei mondiale de a se îndrepta spre un stil de viaţă sănătos. Totodată, ei pariază pe culturile de fructe de pădure, pentru care cererea a crescut în ultimii cinci ani, şi experimentează plantele exotice, precum goji, lavanda, kiwi sau şofranul.

Adrian Dumitrescu, administra­torul companiei BioFresh Banat, care produce şi comercializează răsaduri, legume şi produse procesate, făcute din materie primă ecologică, spune că se observă o creştere a consumului de produse ecologice atât la nivel european, cât şi în România.

„În agricultura convenţională sunt foarte mulţi producători, drept pentru care am ales să facem agricultură ecologică, luând în calcul cererea mai mare decât oferta.“

În prima jumătate a anului 2019 peste 430 de producători agricoli s-au certificat ecologic, astfel România îndreptându-se spre 10.000 de agri­cultori certificaţi ecologic, arată datele de la Ministerul Agriculturii.

Conferinţa ZF/BT Agribusiness la putere, care va avea loc marţi, 10 de­cembrie, la Galaţi, îşi propune să aducă la un loc reprezentanţi im­portanţi ai mediului de business care să dezbată teme actuale despre tendinţele agri­culturii în următorii ani.

Agricultura reprezintă circa 5% din PIB-ul Ro­mâniei, un procent mic având în vedere că managerii din sector vorbesc despre faptul că pământul românesc nu este exploatat la potenţial.

În acelaşi timp, tot mai mulţi fermieri investesc în fructe de pădure sau îşi măresc suprafaţa cultivată, datorită creşterii cererii.

„Anul acesta, noi am avut o producţie de 10 tone de mure, iar cererea a fost dublă“, spune Anton Ştefan, fondatorul afacerii Mure România.

El are intenţia de a se extinde în viitor şi spune că în ultimii patru-cinci ani, producătorii români de fructe tradiţionale - mere, pere, prune - au făcut conversia la cultivarea de fructe de pădure sau cultivarea de fructe exotice, pentru că sunt mai profitabile şi cererea este pe trend ascendent.

Printre plantele exotice adaptate în România sunt fructele goji, kiwi, şofranul, lavanda, năutul, migdalul, smochinul, andiva sau bamele.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.